Etichete Poezie

Etichetă: poezie

Doamne, Te rog, ajută-mă să mă învrednicesc de răbdarea lui Iov!

Fericiți cei ce cred cu tărie în răsplata lui Hristos și bucuroși rabdă orice ocară și orice nedreptate. Fericiți cei ce conștientizează că răbdarea tuturor...

Iubi-te-voi, îngerul meu păzitor!

„Iată Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale și să te ducă la pământul pe care l-am pregătit...

Blestem

Blestemul meu să cadă-asupra lumii Ca vulturul asupra prăzii sale, Din slavă îngerii să se prăvale Şi plângă-amar robiţi în bezna humii. Venin verzui prelingă-se din stele Şi gândul...

Îndoială

Lui V. Voiculescu  Mai este, Doamne, până-n cer? Mai este pân' să mă faci părtaş luminii Tale? Sau poate tot n-a fost decât poveste Şi-am colbăit degeaba-atâta cale... De-atâta...

Pe pieptul veşniciei

Pe pieptul veşniciei-mi pun urechea Şi-ascult cum mă gândeşte Dumnezeu, Cu ochiul minţii-mi cat în cer perechea Ca-ntr-o oglindă... Doamne, care-s eu? În gândul Tău, stufos ca o...

Iar îmi vine să muşc zare

Iar îmi vine să muşc zare, Iar îmi vine să rod cer, Iar sunt fund amar de mare, Iar mi-e sufletul pipier. Iar mă ia în coarne răul, Gândurile...

Ecce homo

Mistere largi mă-nvăluiesc, mă sânger, Neiertătoare umbre-mi dau târcoale, Înalţ un gând ca să dobor un înger, Dar, frânt de neputinţă, se prăvale.   Muşc din...

Gândurile unui mort

Demult sunt mort şi totuşi, când şi când, Sub ţeasta goală-mi mai zvâcneşte-un gând Ca un coşmar ce-mi răvăşeşte somnul Şi-mi tulbură odihna întru Domnul. Câţi ani s-au...

Iubi-Te-voi, Sfinte Nectarie – Bunicuţul meu din Cer!

Când sunt împovărată de grijile şi necazurile vieții și mă simt copleșită de acestea, Uneori cad în deznădejdea care paralizează și ține sufletul în întuneric...

Iubite-Te-voi, Măicuță sfântă!

Măicuță sfântă, de iubire pentru Tine, inima mi-e plină, plină. Măicuță dragă, din iubire pentru Tine, inima mea dulce suspină Un nesfârşit, adânc şi frumos cântec...

Viața trăită în Dumnezeu și cu Dumnezeu este o trăire în...

Sfânta Scripură ne îndeamnă la bucurie: ,,Bucurați-vă și vă veseliți;’’ ,,Bucurați-vă pururea întru Domnul;’’ ,,Bucurați-vă cu bucuria nădejdii;’’ ,,Veselia inimii, este viața omului; și bucuria este...

Traian Dorz – Rugăciunea proorocului Ilie

O, Dumnezeule-alor noştri, Avraam, Isaac şi Israel, fă pe poporul Tău să ştie că Tu eşti Dumnezeu în el. Fă, Doamne, astăzi să se vadă că eu Ţi-s slujitor...

Sfântul Maslu –Taina vindecării şi iertării

Taina Maslului a fost instituită de Însuși Mântuitorul când a trimis la propovăduire Apostolii Lui, Zicându-le că: toți cei ce vor crede cu adevărat, demoni...

Taina Cununiei – Taina iubirii şi vieţii

Taina Nunții a fost întemeiată de Însuşi Dumnezeu, încă de la începutul omenirii, în Rai. Cununia este o mare Taină ce reflectă o altă Taină...

Duhovnicul ți-e busolă, ţi-e ghid în călătoria mântuirii

Ce este duhovnicia? Lucrarea duhovniciei este o lucrare de mântuire Care se săvârşeşte şi prin om, dar numai cu a lui Dumnezeu putere. Duhovnicul este așadar,...

Scrisoare de la Doamne

De multe ori mi-am pus o întrebare arzătoare: Dacă Dumnezeu mi-ar trimite azi, o scrisoare, Ce ar vrea să îmi transmită cu ajutorul ei, oare? Îndrăznesc să...

Aş vrea să citesc inimi

Am crezut că dorinţa mea arzătoare de a citi inimi, e doar o dorinţă sigulară, nebunească. Spre bucuria mea, am aflat acum, că mai sunt...

Din tot ce-am fost

Din tot ce-am fost am mai rămas un dor, Un dor firav, dar care încă suie, Piezişă şi cotită cărăruie Pe care-aci mă urc, aci cobor. Din tot...

Inerţie

Nu mai aştept şi nu mai vreau nimic, Nici chiar minunea să se împlinească; Se-nalţe alţii, se rostogolească, Eu nici cobor şi nici nu mă ridic. Nepăsător, mă...

Contrast

Atât de gol sunt, Doamne, câteodată Şi-atâta zgomot fac, parcă-s o tobă! Mi-e sufletu-ngâmfat, bată-l să-l bată, Ca o paiaţă îmbrăcată-n robă. Şi câteodată sunt plin ochi ca...

Climat

În mine ieri a fost aşa furtună Că nu credeam să-mi scape nimic teafăr! Şi nu credeam pe cer să mai rămână Nedezrădăcinat nici un luceafăr.   Însă,...

Prefacere

Am cerşit un timp lumină Pe la uşi străine, Neştiind că luna plină-i  Prinsă toată-n mine. La răspântiile vieţii Stăm cu mâna-ntinsă Şi mă miluiau drumeţii Cu lumină stinsă. Când şi când,...

Peisaj lăuntric

Până departe-n fund se vălureşte, Ca un ocean, un lan de amintiri Şi-n zări lăuntrice treptat descreşte Şi se înalţă munţi de ne-mpliniri. O holdă de dorinţi, un...

Pia

Deschide-ţi, suflete, fereastra larg Şi lasă soarele să te pătrundă! E primăvară, mugurii se sparg Şi-n ramuri ciunge verdele inundă. Grădinile îşi pregătesc de zor Mireasma şi aromele din...

Fără de pace, viaţa noastră va fi o mare cu valuri...

Un om care biruieşte cu pace gândurile rele este un om înţelept şi fericit. Un om cu sufletul înveșmântat în pace, de Harul Sfântului Duh...

Iubi-Te-voi, Doamne!

Iubi-Te-voi, Doamne, e cântarea ce-mi deschide toate lacătele fiinţei. Lacătele groase ale împietririi, nesimţirii sufleteşti şi ale neputinţei De a persista în bine, iubire şi nădejde,...

Doamne, ajută-mă să fiu far în bezna aproapelui meu!

Dacă necondiţionat aprinzi un felinar pentru cineva, Acesta, cu siguranţă, va lumina puternic şi viaţa ta. Dacă deschizi fereastra sufletului să dăruieşti lumină, În casa sufletului tău...

Oare cum ar fi lumea noastră dacă cu toţii am trăi...

Oare cum ar fi lumea noastră dacă cu toţii am alege să trăim: Starea bucuriei şi nu starea tristeţii cu care sufletul ni-l îmbolnăvim? Starea blândeţii...

Unui om sincer îi poţi privi sufletul ca într-o oglindă

Sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţiile umane. Sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relaţia cu Doamne, Fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, Este stânca, temelia de...

Când crezi cu adevărat ești în miezul credinței

Când crezi cu adevărat poți munta munții din loc. Când crezi cu adevărat, nu cârtești în necazuri deloc. Când crezi cu adevărat ești în miezul credinței, În...

,,Nu poţi iubi în orice stare’’

Nu poţi iubi în starea recelui egoism. Nu poţi iubi în starea de individualism. Nu poţi iubi în starea de adânc snobism. Nu poţi iubi în starea...

Din poezia închisorilor comuniste – Ofrandă

Radu Gyr Din luptele şi-nfrângerile noastre aşternem trepte noilor destine; o scară de mărgean peste dezastre, să urce paşii lumii care vine. Din fiecare rană care...

,,Lucrurile măreţe încep întotdeauna din interior’’

De multe ori, mi-am pus o întrebare: Care e secretul lucrurilor măreţe, Cum cresc şi rodesc ele din seminţe de vise frumoase şi îndrăzneţe? E greu...

,,Viaţa este o poveste de dragoste’’

Viaţa? Care e a ei definiţie? Viaţa o infinitate de definiţii are… Dar cea mai frumoasă care e? ,,Viaţa este o poveste de dragoste’’ Da, ce frumos şi...

Doamne, aș vrea să fiu pentru Tine, dar din lacrimă de...

Doamne, aş vrea să-Ţi dăruiesc în fiecare clipă, cel mai frumos şi mai preţios dar. Aş vrea să-Ţi dăruiesc un dar care să-ţi bucure inima,...

Grădina mea mă invită la un spectacol celest de poezie, cânt,...

Grădina mea mă invită la un spectacol celest de: poezie, miresme şi culoare, Spunându-mi că îmi va ţine companie, un alt invitat de vază: prinţul...

Preoția este verigă de legătură între om şi Dumnezeu, între pământ...

Taina preoţiei este de o importanţă covârşitoare, după cuvântul Mântuitorului, Preotul – următorul Lui - fiind: ,,lumina pământului’’ şi ,,sarea pământului’’. Preoţia este lucrare de temelie...
Open

produse romanesti