Suplimente alimentare între publicitate și sănătate

0
38

suplimenteCele mai multe  suplimente alimentare nu ne dau garanția unei stări de sănătate perfecte iar efecte benefice rămân doar pe prospect, nefiind dovedite de cercetările efectuate.

Suplimentele cu ulei de pește sunt cele mai cumpărate în Statele Unite ale Americii. Conform statisticilor acesta este suplimentul cel mai popular printre americani. Părerile specialiștilor cu privire la beneficiile acestor suplimente sunt împărțite. Un studiu efectuat de specialiștii de la Hutchinson Cancer Research Center din Seattle spune că bărbații care au luat astfel de suplimente prezintă un risc mai ridicat cu 43% de a dezvolta cancer de prostată decât cei care nu le consumă. În luna mai echipa de cercetători atrăgea atenția printr-un studiu publicat în New England Journal of Medicine că suplimentele cu omega 3 au avut afecte nule în tratarea pacienților cu boli cardiovasculare.

Un remediu utilizat astăzi combaterea în sezonul rece pentru combaterea simptomelor comune de gripă și răceală este echinaceea. Utilizată încă de acum 400 de ani de nativii amerindieni pentru tratarea infecțiilor planta și-a pierdut din popularitate o dată cu intrarea pe piața medicală a antibioticelor. Cercetările specialiştilor în ceea ce privește eficiența echineceei în tratarea afecțiunilor specifice sezonului nu ne dau vești bune. Deși se pare că are efecte benefice în stimularea sistemului imunitar, un studiu publicat în 2007, a arătat că suplimentele cu echinaceea pot reduce durata simptomelor asociate cu răceala și gripă, în medie, cu o zi iar dacă sunt luate preventiv, reduc la jumătate riscul de îmbolnăvire. Studiile au continuat și în 2010, s-a descoperit că floarea are doar efect placebo.

Tot în sezonul rece crește consumul de vitamina C, ca tratament la care mulți dintre noi apelează pentru a preveni și trata răceala. Experții, însă, ne contrazic. Un studiu efectuat în 2007, a demonstrat că dacă suplimentele de vitamina C sunt luate după instalarea răcelii, chiar în doze mari de 200 mg/zi, nu reduc perioada de manifestare sau simptomele afecţiunii. De asemenea doze mai mari de vitamina C pot afecta stomacul și cauza probleme la nivelul rinichilor.

Cunoscut pentru efectele antioxidante, antivirale și antiinflamatorii, un alt remediu popular în tratarea manifestărilor de răceală și gripă este zincul. În cazul lui, studiile nu au fost concludente. Se pare că doar jumătate din subiecții care au participat la studiu au identificat o îmbunătățire a stării de sănătate în urma administrării de comprimate cu zinc. Dar nu toate suplimentele cu zinc funcționează la fel. Cele mai eficiente, împotriva răcelilor comune s-au dovedit a fi comprimatele cu acetat de zinc. Administrate cu cel puțin 24 de ore înaintea apariției simptomelor, reduc durata și severitatea asociate afecțiunii cu trei zile, conform unui studiu publicat în The Journal of Infectious Diseases.

Vitamina D are cunoscute efecte benefice, pentru sistemul osos și pentru tratarea psoriazisului. Dar cei care i-au suplimente cu vitamina D, pentru a preveni sau trata bolile de inimă, ar trebui să renunțe. Deși unele studii arată faptul că persoanele care prezintă un nivel de vitamina D mai ridicat sunt mai puțin predispuse la boli de inimă, fată de cei cu nivel scăzut nu există dovezi concludente care să susțină această teorie.

Cromul trivalent este utilizat de multe persoane care suferă de diabet tip II, pentru a lupta cu pofta de dulce și pentru a controla nivelul de zahăr din sânge. Studiile oferă dovezi contradictorii cu privire la eficiența acestor suplimente pentru prevenirea sau tratarea diabetului zaharat. Dacă sunt experimente care ne demonstrează că deficiența de crom  nu este asociată cu apariţia diabetului de tip II, există și unele care spun că aportul suplimentar cu acest oligoelement a dus la ameliorarea simptomelor asociate afecțiunii.

Dehidroepiandrosteron, prescurtat DHEA, este un supliment nou apărut pe piață, iar datele despre el sunt neclare. În mod specific el este un prohormon, pe care organismul uman îl utilizează la producția de estrogen și testosteron. În organism se înregistrează valori ridicate ale acestuia în perioada de creștere și pubertate, după care începe să scadă. Deși sunt comercializate ca fiind un supliment pentru a reduce efectele înaintării în vârstă, pentru a crește masă musculară și stimula imunitatea, nu există dovezi științifice care să ateste beneficiile acestor suplimente. De asemenea în suplimente găsim o variantă sintetică a hormonului iar calitatea lor variază, de la producător la altul.

Fiecare dintre noi am luat, la un moment dat multivitamine sau minerale gândindu-ne la beneficiile lor asupra sănătății. Cele mai multe dintre suplimente, spun cercetările, nu aduc beneficii însemnate sănătății, putând fi chiar nocive pentru organism. Cheia pentru o viață sănătoasă este o dietă echilibrată acompaniată de exerciții fizice și o gândire pozitivă.

Ema P.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ