Sufletul nu știe de oboseală

0
34


– Dă-mi odihna trupului! După o dreaptă înț‏elegere, aceasta înseamnă: dă-mi somnul!

– Dă-mi odihna sufletului! După o dreaptă în‏țelegere, aceasta înseamnă: dă-mi-L pe Dumnezeu!

Vrednic de râs este chiar și gândul că sufletul, care îi împrumută trupului din puterea sa, poate obosi așa de repede precum trupul și are nevoie să se odihnească așa de mult ca trupul.

Noaptea, sufletul lucrează ca și ziua; noaptea, el rezumă și-și mistuie lecț‏ia sa de peste zi.

Noaptea, sufletul își rostește asupra omului înfricoșata sa judecată pentru toată lucrarea din ziua ce a trecut.

Pustnicii din Sfântul Munte, și îndeobște pustnicii din Răsărit, au obiceiul de a dormi mai mult ziua, iar noaptea și-o petrec în cugetare și rugăciune.

Acest lucru este de căpătâi pentru sufletul lor. În liniștea și-n întunericul nop‏ii, când încetează lucrarea sim‏țurilor, sufletul lucrează nestingherit și mai cu spor.

Dar și ziua, prin somn și rugăciune, lucrarea sim‏țurilor omului este mărginită, ceea ce ajută iarăși la lucrarea mai liberă și mai vioaie a sufletului.

Neîntrerupta părtășie a sufletului omului duhovnicesc cu lumea nevăzută și nematerialnică face, de bună seamă, ca și visele sale să se deosebească de cele ale oamenilor trupești.

Marii rugători cunosc din cercare că sufletul nu obosește. Iar oamenii care nu au învăț‏at sau care s-au dezobișnuit să stea în părtășie cu Dumnezeu, prin cugetare și rugăciune, vorbesc neîncetat despre „oboseală sufletească.”

Însă acea „oboseală sufletească” a lor nu este nimic altceva decât tirania hiperactivităț‏ii sim‏urilor asupra sufletului nelucrător și îngrădit.

Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009