Suferinţa ca rod al păcatului strămoşesc e sădită în firea tuturor oamenilor, chiar dacă ei nu sunt răspunzători şi vinovaţi de fapta lui Adam

0
60

suferintaUrmările nenorocite ale greşelii lui Adam – între care pătimirea, şi deci şi îndurarea suferinţei – s-au sădit în însăşi firea lui. Şi pentru că Adam era „rădăcina” firii omeneşti, prototipul ei, purtând în sine întreaga omenire, starea sa rea s-a transmis tuturor urmaşilor săi.

Această moştenire s-a perpetuat prin naşterile după trup, din neam în neam, aşa că toţi oamenii primesc la naştere firea cea căzută a lui Adam, purtând în ea rănile păcatului lui, adică este supusă patimilor (din care nu lipseşte suferinţa), stricăcioasă şi muritoare. Sfântul Grigorie de Nyssa tâlcuieşte astfel lucrurile: „Răul s-a amestecat cu firea prin cei ce au primit de la început patima, însuşindu-şi boala6 prin neascultare. Căci precum firea animalelor de orice soi se continuă în pui […], tot aşa omul se naşte din om, pătimaş din pătimaş, păcătos din păcătos.”
De această stare rea au parte toţi oamenii, chiar dacă n-au păcătuit ei înşişi: prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii (Romani 5,18); a împărăţii moartea […] şi peste cei care nu păcătuiseră (Romani 5, 14). De aceea Sfântul Ioan Damaschin numeşte suferinţa printre „patimile fireşti şi neprihănite care nu sunt în puterea noastră”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte mult despre felul în care s-au transmis efectele păcatului strămoşesc. Pentru el, suferinţa — şi celelalte patimi care nu stau în puterea noastră -, ca şi stricăciunea şi moartea se transmit din generaţie în generaţie prin naşterile după trup şi sunt o urmare firească a plăcerii care, în urma păcatului lui Adam, însoţeşte naşterile de acest fel.3 Astfel, el spune că „suferim din pricina plăcerii pe care strămoşul a amestecat-o în firea omenească” şi că „îndurăm fară voia noastră durere din pricina plăcerii” legate de naşterea după trup. El scrie încă: „Orice durere având drept cauză a naşterii sale fapta unei plăceri care îi premerge, e o datorie pe care trebuie s-o plătească în chip firesc, în virtutea ca-uzalităţii, toţi cei ce sunt părtaşi ai firii omeneşti. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toţi cei a căror naştere a fost anticipată de legea plăcerii.” Prin urmare, „toţi oamenii, având după cădere în mod firesc plăcerea ca anticipaţie a venirii lor pe lume şi nefiind nici unul liber de naşterea pătimaşă prin plăcere […], plăteau în chip firesc durerile ca pe o datorie”. În acelaşi pasaj, Sfântul Maxim spune că „osânda noastră (adică urmările păcatului strămoşesc sădite în firea căzută) stă în trăsătura pătimitoare”, „căci e vădit că în trăsătura pătimitoare a firii stă puterea plăcerii şi a durerii”, şi ea le aduce pe amândouă.

Dumnezeu nu vrea suferinţa omului, Jean-Claude Larchet

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ