Subsolul îngheţat din Antarctica, o veritabilă “bombă climatică”

0
130

Vezi_ce_au_descoperit_cercetatorii_sub_gheata_groasa_din_AntarcticaSubsolul îngheţat din Antarctica şi din Siberia, cunoscut sub numele de “permafrost”, reprezintă 25% din suprafaţa uscatului din emisfera nordică, iar încălzirea sa reprezintă, după părerea oamenilor de ştiinţă, o veritabilă “bombă climatică” prea puţin cunoscută.

În cel mai recent raport al lor, experţii din IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change / Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei) notează faptul că temperatura acestor pământuri, îngheţate de zeci de mii de ani, a crescut cu valori cuprinse între 0,5 şi 2 grade Celsius începând cu sfârşitul anilor 1970. Această creştere a fost mai rapidă decât creşterea medie a temperaturilor de la suprafaţa Terrei.

Potrivit IPCC, până în 2011, permafrostul (denumit şi “pergelisol” potrivit traducerii acestui termen în limba franceză) ar putea pierde până la 90% din suprafaţa sa actuală.

Or, dezgheţarea sa eliberează o cantitate uriaşă de gaze cu efect de seră. Se estimează că permafrostul conţine 1.700 de miliarde de tone de carbon, depăşind de două ori cantitatea de carbon din atmosferă.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ