Ştiinţa abordării sentimentelor

0
61

Ştiinţa abordării sentimentelor trebuie învăţată cu răbdare. Doar am învăţat cum să menţinem o (relativă) ordine în casă cu toată activitatea frenetică a copiilor, am învăţat să gătim nu mai puţin gustos decât mamele noastre, am învăţat să ne încadrăm în bugetul familial şi cu toate astea să ne îmbrăcăm şic! Ei bine, în acelaşi mod şi împotrivirea raţională faţă de emoţiile negative şi distructive poate să devină o bună deprindere. Cu timpul, trebuie să vă apară rezultate proprii, dobândite în urma practicii zilnice.

Celor care doresc să studieze mai aprofundat această problemă le recomand cartea Cele cinci limbaje ale iubirii a lui Gary Chapman.

Nu trebuie să ne temem de propria mânie; aceasta trebuie tratată cu detaşare, ca un obiect de studiu, fiindcă scopul nostru este cel de a învăţa să ne controlăm emoţiile.

Pentru început, trebuie să vă amintiţi cel mai viu exemplu de comportament mânios de care v-aţi lovit în viaţă. Poate fi vorba de o amintire din copilărie, poate fi vorba şi de una foarte recentă. Aduceţi-vă aminte ce anume v-a şocat, v-a speriat, v-a amărât sau v-a amuzat cel mai mult în acel moment. Gândiţi-vă cum aţi fi procedat în locul celui ce şi-a permis să se lase pradă furiei.

Puteţi, oare, să afirmaţi cu toată încrederea că mânia este un sentiment ce nu vă caracterizează absolut deloc sau că ea e un instrument de care vă folosiţi în mod obişnuit în practica voastră pedagogică şi căruia îi permiteţi din când în când să pună stăpânire pe voi?

Fiecare dintre voi trebuie să dea răspuns la această întrebare. Fiecare trebuie să decidă: comportamentul mânios este pe deplin acceptabil pentru el? Este acceptabil în anumite situaţii sau inacceptabil din principiu, oricare ar fi circumstanţele?

În orice caz, înclinaţia crescută spre mânie este o trăsătură de caracter inadmisibilă pentru părinţi. Conştientizarea acestui adevăr are loc pentru prima dată încă din vremea când omul doar visează la copii.

Adeseori, face chiar atunci promisiunea solemnă: „O să depun toate eforturile ca în familia noastră să nu se întâmple nimic de felul acesta!”

Pentru o vreme, viaţa nu pune la încercări serioase respectiva făgăduinţă, dar într-o deloc bună zi se întâmplă ceva care ne face praf toate intenţiile cele mai bune: vă puteţi supăra brusc pe un sugar care nu vă lasă deloc să dormiţi, sau pe un copilaş de trei ani peste măsură de ştrengar, de zburdalnic şi neascultător, sau pe unul de clasa întâi care nu reuşeşte să rezolve nişte probleme elementare de aritmetică…

Fără îndoială, viaţa, „serviabilă”, vă va da zilnic noi prilejuri pentru mânie! Trăind-o prima dată faţă de propriul copil, veţi fi, inevitabil, dezamăgiţi de voi înşivă, vă va apăsa sentimentul vinovăţiei pentru lipsa voastră de autocontrol.

În consecinţă, părinţii, de regulă, îşi schimbă radical, măcar pentru o vreme, stilul de educare a copiilor: în locul exigenţei raţionale vin indulgenţa lipsită de spirit critic şi îngăduinţa faţă de orice.

„Enervarea”, Ecaterina Burmistrova. Traducător: Adrian Tănăsescu-Vlas. Bucureşti: Editura Sophia, 2017

 

Baner asculta RJS