Stephen Hawking: Peste 50 de ani vom trăi pe Lună, iar până în 2100, pe Marte

0
47

article-0-0F5B65EF00000578-785_468x309Astrofizicianul britanic Stephen Hawking a declarat, într-o emisiune de televiziune dedicată Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), că, peste 50 de ani, oamenii vor trăi pe Lună şi se vor afla în drum spre Marte. El şi-a exprimat convingerea că acest secol va fi cu adevărat o “epocă a spaţiului”.

Potrivit Daily Mail, în emisiunea “Live from Space”, Stephen Hawking a spus că oamenii vor avea colonii pe Lună “în următorii 50 de ani” şi că până în anul 2100, oamenii vor trăi pe Marte. Emisiunea a prezentat numeroase imagini spectaculoase cu planeta noastră, realizate de pe ISS, care efectuează un ocol complet în jurul Terrei în doar 90 de minute. Pe baza transmisiunii în direct, National Geographic Channel va realiza un documentar, care va fi difuzat pe 30 martie, transmite Mediafax.

Stephen Hawking consideră că omenirea se va confrunta cu riscul unei extincţii iminente, deoarece prea mulţi oameni vor trăi pe Terra.

“Planeta noastră este o lume veche, ameninţată de o populaţie în expansiune şi resurse limitate. Trebuie să anticipăm aceste ameninţări şi să avem un plan B. Dacă vrem ca specia noastră să supravieţuiască în următorii 100 de ani sau în următorii 1.000 de ani, atunci este imperativ să călătorim în negura spaţiului pentru a coloniza lumi noi din cosmos. Dacă vom urma această cale, atunci nu am niciun dubiu că acest secol va rămâne cunoscut în istoria omenirii sub denumirea «Epoca Spaţială»”, a explicat celebrul astrofizician.

Stephen Hawking a făcut aceste comentarii în timpul emisiunii “Live from Space: Lap of the Planet”, difuzată de postul Channel 4, în timpul căreia astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au apărut în direct de pe orbită.  În topul celor mai strălucitoare obiecte de pe cer, după Soare şi Lună, ISS ocupă locul al treilea.

Ana Grama

 

LĂSAȚI UN MESAJ