Soldăţelul de plumb

0
222

soldatelul1

A fost odată un băieţel care avea o sumedenie de jucării. Le ţinea la el în cameră şi, în timpul zilei, petrecea multe ceasuri fericite jucându-se cu ele. Unul dintre jocurile lui preferate era bătălia soldăţeilor de plumb: aşeza figurinele în linii inamice, şi lupta începea…

Când primise cadou soldăţeii, descoperise că unuia îi lipsea un picior, din cauza unei greşeli de turnare. Şi totuşi, când se juca, băieţelul îl punea mereu în prima linie, îndemnându-l să fie cel mai curajos.

El nu ştia că, în timpul nopţii, jucăriile prindeau viaţă şi vorbeau între ele; şi deseori se întâmpla ca, atunci când îi aşeza pe ceilalţi în ordine, sâ uite soldăţelul fără picior printre celelalte jucării. Astfel, soldăţelul se trezi că stă mai mereu de vorbă cu o balerină graţioasă, făcută tot din metal, între ei se înfiripă o prietenie strânsă şi, încet-încet, soldăţelul se îndrăgosti de frumoasa balerină.

Nopţile treceau repede, şi soldăţelul nu-şi găsea niciodată curaj să-şi declare iubirea. Când băieţelul îl manevra în timpul luptelor, el spera ca prietena lui sâ-l vadă cât e de curajos. Seara, când ea îl întreba dacă îi fusese frică, el răspundea cu mândrie că nu. Dar ocheadele şi suspinele soldăţelului nu-i scăpaseră clovnului închis în cutia cu surprize. De fiecare dată când cutia se deschidea ca prin farmec la miezul nopţii, un deget acuzator îl ţintuia pe bietul soldăţel, şi, într-o noapte, clovnul izbucni:

– Ei, tu de colo! Nu te mai holba tot timpul la balerină! Bietul soldăţel, buimăcit, se înroşi ca focul, dar balerina, drăguţă, îl linişti de îndată.

– Nu te lua după arătarea aia invidioasă! Mie îmi face plăcere să stau de vorbă cu tine, spuse ea.

Bietele păpuşi de plumb erau prea sfioase ca să-şi mărturi­sească dragostea!

Până când, într-o bună zi, cei doi fură despărţiţi. Băieţelul luă soldăţelul şi-l aşeză pe pervazul ferestrei.

– Rămâi aici de pază, să nu intre niciun duşman! Chiar dacă îţi lipseşte un picior, poţi sta de pază!

Apoi îi aranjă pe ceilalţi soldăţei pe masă şi începu să se joace. Era vară, şi, în zilele care urmară, soldăţelul rămase nemişcat la postul lui de pe pervaz.

Într-o după-amiază, o furtună izbucni pe neaşteptate, şi o rafală de vânt închise fereastra, aruncând în gol mica jucărie de plumb. Soldăţelul căzu de pe pervaz cu capul în jos, iar baioneta puştii se înfipse în pământ. Vântul şi ploaia nu conteneau – era o adevărata vijelie! Ploua cu găleata, şi se făcură imediat bălţi. O puzderie de pârâiaşe porniră să curgă spre canal.

soldatelul2

Adăpostiţi la intrarea unei şcoli din apropiere, o ceată de copii aşteptau nerăbdători să se oprească ploaia. Când, în sfârşit, vijelia dădu semne că se mai domoleşte, toţi o zbughiră pe străzi spre casele lor. Doi dintre ei se fereau de ultimele picături mergând pe sub streşinile caselor şi pe lângă ziduri. Aşa îl zăriră pe soldăţelul înfipt în pământul ud şi mocirlos.

– Păcat că are doar un picior! Tare l-aş fi dus acasă! spuse unul din ei. Celălalt îl culese de pe jos şi-l băgă în buzunar:

– Să-l luăm totuşi! La ceva tot o fi el bun!

Pe cealaltă parte a drumului curgea un pârâu. Curentul iute ducea cu el o barcută de hârtie, ajunsă cine ştie cum în apă.

soldatelul3

– Să-l punem în ea pe soldăţel, să fie marinar! spuse băiatul care-l adunase de pe jos. Şi aşa, soldăţelul nostru deveni navigator. Apa învolburată a pârâiaşului pătrunse în canalul de scurgere, şi bârcuţa fu târâtă de curent. În canalul subteran, apa era adâncă, şi nişte şoareci uriaşi, scrâşnind din dinţi, îl văzură pe călătorul neobişnuit trecând în barca lui, deja udâ şi aproape scufundată. Apa din canal se vărsa în râu, unde bărcuţa se răsturnă printre valurile mari.

Soldăţelul înţelese că-i venise sorocul și că avea să se scufunde în adâncurile râului. Îi treceau prin minte sute de gânduri, dar unul mai ales nu-i dădea pace deloc: „N-o voi mai vedea niciodată pe balerina mea dragă!” Dar, în acel moment, o gură mare se căscă şi-l înghiţi, iar soarta lui luă o nouă întorsătură. Bietul soldăţel se trezi în burta întunecată a unui peşte mare. Peştele nu avu însă timp să-şi savureze prada greu de mistuit, că nimeri în năvodul unui pescar. Apoi, horcăind, sfârşi împreună cu alţi peşti într-un coş mare, care fu dus la  piaţă.

Iar la piaţa veni chiar bucătăreasa din casa unde trăise până cu puţin timp în urmă soldăţelul. „Oho, peştele ăsta ar fi numai bun pentru invitaţii de diseară!” îşi spuse femeia văzându-l întins pe o tarabă. Aşa ajunse peştele în bucătărie şi, când bucătăreasa îl deschise ca să-l cureţe, dădu, uluită, peste soldăţelul de plumb. „D-apăi ăsta e unul dintre soldăţeii de…” – şi dădu fuga la băieţel, să-i dea vestea că-i găsise jucăria.

soldatelul5

E chiar al meu! spuse băieţelul fericit, recunoscându-şi soldăţelul dispărut. Cine ştie cum de-o fi nimerit în burta peştelui! Sărăcuţul, prin câte-o fi trecut! Şi-l aşeză pe etajera de pe şemineu, unde sora lui o pusese cu ceva vreme în urmă pe balerină. Un miracol îi readusese împreună pe cei doi îndrăgostiţi. Fericiţi să fie din nou alături, puteau în sfârşit sâ-şi vorbească în timpul nopţii.

O soartă blestemată le rezervase însă o altă nefericire: curentul de aer puternic împinse perdeaua grea de la fereastră, balerina fu lovită și căzu în focul din șemineul de dedesubt.

soldatelul6

Soldăţelul de plumb, speriat, o văzu pe iubita lui prăbuşindu-se. Ştia că în vatră era aprins focul şi că n-ar fi putut s-o salveze. Legănându-se pe singurul lui picior, încercă să mişte din loc piedestalul pe care era fixat, până când căzu şi el în foc.

Astfel, şi în nenorocire erau încâ o dată împreună. Metalul piedestalelor lor, cuprins de flăcări, începu sa se topească. Plumbul din cele două postamente se amestecă şi, topindu-se de căldură, luă forma unei inimioare. Şi trupurile celor doi erau pe punctul de a se topi, când băieţelul, trecând prin faţa şemineului, văzu figurinele în mijlocul flăcărilor şi le scoase de acolo cu piciorul.

soldatelul7

De atunci, topiţi pentru totdeauna unul lângă celălalt, soldăţelul şi balerina fură păstraţi aşa cum îi unise destinul: pe un singur postament în formă de inimă.

„Soldăţelul de plumb”, după Hans Christian Andersen. “Poveștile de aur ale copilăriei”, ilustrate de Tony Wolf, carte tipărită la R.A. „Monitorul Oficial”

LĂSAȚI UN MESAJ