Simţuri umane mai puţin cunoscute

0
342

simturi umaneToată lumea este conştientă, în general, de cele 5 simţuri cu care organismul uman a fost înzestrat. Unii plusează, spunând că omul ar avea 21 de simţuri! Aşa că aceia care cred că au chiar şi „al şaselea simţ” nu sunt departe de adevăr. Atunci când vorbim despre cele 5 simţuri fundamentale, ne gândim evident la auz, miros, văz, pipăit şi gust. Numai, că dincolo de acestea avem şi alte câteva simţuri pe care le-am putea numi extinse. De ele aflăm doar atunci când devenim conştienţi că le folosim zilnic fără ca măcar să ne gândim la ele. Şi multe dintre aceste simţuri umane sunt extrem de importante pentru funcţionarea organismului.

Să nu uităm că simţim lumea înconjurătoare datorită unei multitudini de senzori răspândiţi în organism, senzori care transmit creierului semnalele care apoi ne coordonează acţiunile. Un sistem extrem de complex şi de rapid în acelaşi timp. În rândurile care urmează, vom prezenta câteva dintre aceste simţuri extinse.

Simţul preaplinului

Atunci când mâncăm sau bem peste măsură, organismul ne înştiinţează aproape imediat. Este ca şi cum s-ar aprinde un bec portocaliu de semnalizare, de avarie. Cum este posibil acest lucru? Este vorba de un simţ separat pe care îl avem, simţul preaplinului, posibil datorită existenţei unui set de receptori senzoriali care ne transmit că trebuie să ne oprim din mâncat. Unii din aceşti senzori sunt un fel de receptori de volum, care ne avertizează atunci când stomacul devine plin. Procesul este, în mare, acesta: mâncarea intra în stomac, stomacul se dilată şi atunci se activează receptorii de volum; aceştia trimit mesaje către nervul vag medulla oblongata şi apoi semnalele se întorc în stomac prin nervul vag. Rezultatul? Ne ridicăm de la masă şi spunem că nu mai putem mânca nimic. Dacă acest simţ n-ar exista, am fi în situaţia personajului unui film mai vechi care nu se putea opri din ingurgitare şi al cărui stomac, supradilatat, explodează.

Simţul termic

Poate părea un simţ obişnuit, care trimite la unul din cele cinci de bază, dar, surprinzător, simţul care percepe temperatura nu e o parte din simţul pipăitului, ci un simţ separat pe care îl avem. Receptorii termici din organism detectează atât fierbinţeala cât şi răceala, permiţând organismului să se ajusteze în funcţie de temperatura mediului în care suntem. Semnalele termo-receptorilor sunt transmise prin trunchiul nervos din şira spinării pentru a ajunge la talamus, de unde ajunge la noi pentru a fi informaţi de starea lucrurilor.

Simţul nivelului de oxigen

Poate nu ştiţi, dar nişte senzori din organismul nostru stau cu ochii pe sângele din arterele noastre, monitorizând nivelul de oxigen, dar şi cantitatea de bioxid de carbon sau nivelul ph. Aceştia sunt „chemoreceptorii periferici”, adică nişte extensii senzoriale ale sistemului nervos periferic plasaţi în vasele de sânge, rolul lor fiind de a detecta schimbările în concentraţiile chimice. Cum se traduce acest simţ? Receptorii alertează organismul atunci când nivelul de bioxid de carbon devine prea ridicat, făcându-ne să ajustăm expiraţia la un ritm corect. În plus, organismul are receptori care ne spun cât de plini cu oxigen sunt plămânii, în aşa fel încât creierul să poată şti când să oprească respiraţia şi când s-o reia. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

Simţul busolei

Poate părea surprinzător dar, potenţial, organismul nostru poate şti direcţia în care mergem, şi asta tocmai bazându-se pe simţul care detectează câmpul magnetic al Pământului. Şi, deşi mai rămân câteva lucruri neclare, cum ar fi cât de capabili suntem să folosim acest simţ în mod adecvat, el ne-ar fi foarte util în situaţii de orientare, asta dacă am şti să-l stăpânim. Unele persoane au un extraordinar simţ al orientării, ceea ce înseamnă că ele au posibilitatea de a controla receptorii magnetici la un nivel mult mai avansat în comparaţie cu media umană. Aceste persoane pot spune în mod instantaneu în ce direcţie stau cu faţa, spre nord sau spre sud, fără să aibă nevoie de o busolă. Nu ar fi de mirare, chiar dacă la omul civilizat acest simţ s-a atrofiat, în vreme ce la alte vieţuitoare precum albinele, păsările sau chiar vacile, el este încă prezent.

Simţul echilibrului

Cunoscut şi sub numele de simţul vestibular sau al „balanţei”, el sună ciudat, trimiţându-ne cu gândul la un film care îl are ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Multă lume a devenit conştientă de acest simţ vestibular, al echilibrului, mai ales atunci când el este afectat de ingurgitarea unor mari cantităţi de alcool. Atunci spunem că ne-am pierdut simţul echilibrului, acel simţ care este controlat din urechea noastră interioară. Interesant este faptul că, deşi urechea interioară este parte şi a sistemului implicat în simţul auzului, simţul echilibrului este unul separat, din categoria simţurilor extinse.

Simţul durerii

Unii sugerează că acest simţ ar fi acelaşi lucru cu cel al pipăitului. Numai că, deşi cele două pot fi de obicei combinate, durerea este o senzaţie cu totul diferită. Mai mult decât atât, unii cercetători cred că durerea ar trebui „spartă” în trei simţuri separate, asta pentru că fiecare s-ar referi la trei tipuri distincte: durerea localizată la nivelul pielii, durerea la nivelul oaselor şi durerea organelor interne. În vreme ce acestea ar fi mai degrabă subcategorii decât simţuri separate, ideea este că există mai multe senzaţii de durere pe care trebuie să le avem în vedere. Asta deoarece, dacă nu simţi durerea sunt riscuri mari prin ignorarea tratării problemelor de sănătate. Pentru că durerea este un semnal care ne avertizează că organismul nostru este în pericol.

Simţul cronologic

Este simţul scurgerii timpului. Majoritatea oamenilor au o relativă bună percepţie a timpului, tinerii mai ales fiind foarte exacţi în acest sens. O parte a acestui simţ este guvernată de nucleul chiasmatic, adică acela care controlează ritmul nostru circadian. Numai că deşi abilitatea de a percepe trecerea timpului este, în mare, foarte utilă, ea poate fi înşelată de multe ori, că de altfel majoritatea simţurilor. Fiecare om a trăit senzaţia că unele zile trec mai repede şi altele mai încet.

Simţul spaţiului

În membre există receptori care transmit informaţii legate de unghiul încheieturilor, lungimea sau tensiunea muşchilor, toţi integraţi într-un sistem coerent care ne informează permanent despre poziţia membrelor noastre în spaţiu. Asta testează poliţia atunci când opreşte şoferii pentru a le face un test de ebrietate, punându-i să-şi atingă vârful nasului cu vârful degetului. În condiţii normale, considerăm acest simţ garantat, dar uneori el ne părăseşte.

Sunt cazuri, e drept rare şi destul de misterioase pentru medici, când unii oameni îşi pierd simţul spaţial. Atunci când se întâmplă asta, a deschide o uşă, a ridica o cană sau a folosi un creion, devine o sarcină extrem de dificilă. Asemenea oameni trebuie să-şi urmărească foarte atent fiecare mişcare a mâinilor pentru a putea să le folosească cu succes.

Sursa: revistamagazin.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ