„Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”

0
71

iertareIertarea se referă în primul rând la Dumnezeu cel în Treime – față de Care toți oamenii care greșesc și au nevoie de o ispășire sau de iertarea de greșelile și păcatele lor, apoi față de semeni, greșind unii față de alții, ofensându-se sau vătămându-se. Așadar, ștergerea, uitarea sau anularea unei datorii sau iertarea unei greșeli ori ofense reprezintă o definiție simplă a iertării. Numai Dumnezeu singur este infailibil, fiind desăvârșirea însăși. Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire de oameni, a hotărât dinainte să-i ierte și să-i împace pe oameni cu El. În acest scop a trimis în lume pe Fiul Său să Se întrupeze și s-o mântuiască, luând asupra Sa păcatele omenirii și ispășindu-le pe cruce prin sângele Său (Matei 20, 28).

Mântuitorul Hristos, ca Dumnezeu, a iertat păcatele unora și aici, în mod direct și personal, în timpul activității Sale, ca să dovedească și prin aceasta că este Fiul lui Dumnezeu și că, în calitate și de Fiul al Omului, are putere de a ierta păcatele pe pământ (Matei 9, 2). Prin moartea Sa ispășitoare a iertat păcatele întregii lumi, prin sângele Său vărsat pe cruce, încheind astfel opera de răscumpărare. Termenul „iertare” este pomenit și în textele privind pe Ioan Botezătorul, care vorbește de „pocăința spre iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4). Se amintește și de „cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor” (Luca 1, 77). Iar Mântuitorul Hristos, propovăduind eliberarea din robia păcatelor – pentru care El avea să-Și verse sângele – după înviere, poruncește apostolilor ca „să propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor, la toate neamurile” (Luca 24, 47). „Și unde este iertare nu mai este jertfă pentru păcate” (Evrei 10, 18). De aceea, deși porunca este de a propovădui Evanghelia la toată lumea și la toate popoarele, totuși, de iertare de păcate și de mântuire nu se bucură decât cei ce cred, se pocăiesc și se botează (Matei 28, 18-19); iar cei care după botez cad în greșeli, dar își mărturisesc păcatele la duhovnic, iau iertare în numele lui Hristos (Ioan 20, 23), spre a putea primit Sfânta Euharistie. În acest sens zice și Mântuitorul, la Cina cea de Taină, care este anticiparea jertfei de pe Cruce: „Acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28). Pentru păcatele ușoare și zilnice, Mântuitorul ne-a lăsat rugăciunea „Tatăl nostru”, în care zicem: „și ne iartă greșelile noastre”, condiționat de felul cum iertăm și noi celor ce ne greșesc; căci de nu vom ierta noi altora, nici Tatăl ceresc nu ne va ierta nouă păcatele (Matei 6, 12). Prin urmare, iertarea păcatelor este condiționată pe de o parte de credința în Dumnezeu și în jertfa Mântuitorului Hristos – Jertfa unică și universală – iar pe de altă parte, de primirea Sfintelor Taine ale Bisericii. După Învierea Sa, în chiar prima zi, Hristos-Arhiereul, Care S-a jertfit pe Cruce, acordă apostolilor harul preoțesc, prin suflarea Sfântului Duh asupra lor, și puterea iertării păcatelor, lucrătoare în Taina Spovedaniei sau a mărturisirii păcatelor (Ioan 20, 21-23).

Mihai Parfeni

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ