Sfintele Taine ale lui Hristos

0
50

sf impartasanieMulţi oameni se împărtăşesc cu Sf. Taine ale lui Hristos într-un an odată, alţi de mai multe ori într-un an; oare pe care din aceştea îi vom lăuda sau îi vom ferici? Pe cei ce se împtăşesc de multe ori sau pe cei ce de puţine ori? Eu zic că nici pe cei ce se împărtăşesc din an în an şi nici pe cei ce se împărtăşesc de mai multe ori, nici de puţine ori, numai pe cei ce se împărtăşesc cu gând curat şi cu inimă curată, pe cei ce au viaţă nehulită, pe cei ce sunt nepomenitori de rele şi nu pizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia la toate praznicile Domneşti să se împărtăşească. Iar cei ce sunt necunoscători şi necuraţi de tot felul de păcate, niciodată în an să nu fie vrednici a
se împărtăşi. Că mulţi bolnavi şi slabi mor împărtăşindu-se cu nevrednicie şi merg la iad.
O, omule mâncata-i din masa cea duhovnicească şi Cinei cele împărăteşti te-ai învrednicit şi iarăşi te dedai la păcat? Trupul tău ungi cu mir şi iar îl umpli de putoare şi de scârnăvie. Tot anul te împărtăşeşti şi te curăţeşti şi o săptămână n-ai trecut şi iar faci cele mai dinainte ale tale fărădelegi? I-a spune-mi de te vei însănătoşi în patruzeci de zile fiind bolnav de multă vreme şi te vei da pe sine iar la boala aceea, n-ai pierdut osteneala cea mai dinainte? De vreme ce cele fireşti le schimbi cu mult mai vârtos cele din voinţă, şi de îţi va mirosi gura nici cele obişnuite bucate nu le poţi mânca, dar cum îndrăzneşti a te împărtăşi având în suflet atâta putoare de păcate? Şi ce iertare vei avea? Nici una.
Pentru că zice dumnezeiescul Apostol cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie vinovat este Trupului şi Sîngelui Domnului nostru Iisus Hristos, adică câtă muncă vor lua evreii ce au răstignit pe Iisus Hristos, atâta va lua şi acela. Că precum acei ucigaşi sunt vinovaţi sângelui aşa şi cei ce nevrednici se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ca şi cum cineva ar sparge sau ar întina haina împăratului batjocoreşte aşa şi la Sf. Taine este ca şi cum ar omorî trupul Domnului nostru Iisus Hristos, cei ce-l primesc cu suflet şi cu gând necurat încât atâta sunt de multe cele ale nelegiuirii pe cât sunt cele ale batjocurei. Acest cuvânt pe multe inimii le arde, acesta pe mulţi i-a clătit şi i-a tulburat. Muşcat-am cunoştinţa celor ce aud, iar mai vârtos şi a mea celui ce grăiesc mai mult decât a vostră a celor ce auziţi.

Extras din “Mărgăritare” – Sfântul Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ