Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina II

0
103

margaritare-duhovnicesti-parintele-arsenie-boca-1_d251d5772f361dSă nu vă amintiţi cu tristeţe de răul pe care vi l-a pricinuit fratele vostru, ca să nu-şi amintească şi Domnul de păcatele voastre pe care vi le-a iertat.

Răul să-l biruiţi cu binele. Răul nu se îndreptează niciodată cu rău.

Înainte de a spune ceva, gândiţi-vă dacă nu cumva, prin cuvintele voastre jigniţi pe Dumnezeu sau pe aproapele vostru.

Înainte de a vizita pe fratele vostru îndemnaţi-vă sufletul să păstreze şi după vizită aceeaşi bună dispoziţie şi dragoste pe care o nutriţi acum faţă de el, indiferent de felul în care vă va primi acela.

La fiecare neînţelegere cu aproapele vostru, cercetaţi-vă mai întâi pe voi înşivă. Cultivând prihănirea de sine, vom vedea că pricina neînţelegerii suntem noi înşine.

Nu aduceţi justificări. Evitaţi certurile. Comportaţi-vă cu îngăduinţă faţă de aproapele vostru, potrivit cu caracterul şi cu vârsta lui. Încercaţi cu orice chip să fiţi compătimitori faţă de toţi.

Răbdaţi, fără să murmuraţi, comportarea urâtă a aproapelui vostru, indignarea lui, mânia lui, faptele lui necugetate.

Când vedeţi că vreun sentiment de antipatie către aproapele vostru vă atinge sufletul, nevoiţi-vă să-l alungaţi. Siliţi-vă pe voi înşivă să ajutaţi şi să slujiţi în vreun fel acelui frate şi să spuneţi rugăciunea ce urmează: „Doamne, mântuieşte pe robul tău (cutare) şi cu sfintele lui rugăciuni linişteşte şi sufletul meu“. Văzând Domnul această bunăvoinţă a voastră, nu numai că se va dezrădăcina din voi antipatia, dar va şi sădi în voi sfânta Lui dragoste.

Certurile tulbură sufletul şi îndepărtează pacea. Înfruntaţi orice gând ce vă îndeamnă la ceartă cu dulcea rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

Nu pătaţi cinstea aproapelui prin cuvintele voastre. Folosiţi limba numai pentru a-L slăvi pe Dumnezeu şi pentru a spune cuvinte folositoare de suflet fraţilor voştri. Dacă vreţi să clevetiţi pe cineva, aduceţi-vă aminte mai întâi, de păcatele voastre – toate cele pe care le-aţi făcut din anii tinereţii voastre până astăzi – osândiţi-vă pentru acestea şi astfel veţi evita clevetirea. Nu uitaţi niciodată că a te ocupa de greşeala altora constituie un păcat grav.

Luptaţi în orice chip cu patima mâniei şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta va ceda. Dacă uneori vă supăraţi sau vă mâniaţi este bine să nu spuneţi nimic. Îndepărtaţi-vă sau, dacă aşa ceva nu este posibil, atunci strângeţi cu tărie buzele voastre ca să nu aruncaţi afară flacăra mâniei care arde în sufletul vostru şi să-i tulburaţi pe cei din jurul vostru. Tăcerea şi rugăciunea este cea mai bună soluţie în acele clipe. Când flacăra mâniei se va stinge şi inima voastră se va linişti, numai atunci veţi putea spune cuvinte folositoare.

Cercetaţi-vă pe voi înşivă şi veţi vedea că numai atunci veţi fi în pace cu toţi, când există înlăuntrul vostru răbdare, smerenie, ascultare şi dragoste.

Mântuirea noastră nu se dobândeşte prin multa vorbire, ci prin tăcere şi prin neîncetata supraveghere de sine.

Nu judecaţi niciodată pe aproapele vostru fie că trăieşte în virtute, fie că trăieşte în păcat. „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea“ (Romani 14: 4).

În orice împrejurare încredinţaţi-vă pe voi înşivă voii lui Dumnezeu. Acest lucru este mântuitor pentru voi.

Luaţi aminte să nu vă mâhniţi atunci când întâmpinaţi vreo greutate. Suferinţele nu sunt întâmplătoare în viaţa noastră, ci sunt îngăduite de Pronia lui Dumnezeu, în scopul sfinţirii şi mântuirii noastre. Pentru aceasta Dumnezeu a îngăduit ca şi Apostolul Pavel să treacă prin mii de primejdii: „în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi“ (2 Corinteni 11:26).

Cunoscând acest adevăr nu vă îngrijiţi să aflaţi cine şi de ce v-a nedreptăţit. Gândiţi-vă numai că fără îngăduinţa lui Dumnezeu nimeni nu ar îndrăzni nici măcar să vă atingă. Aşadar, mai bine să fiţi recunoscători lui Dumnezeu, deoarece încercările pe care el le îngăduie dovedesc că sunteţi fiii Lui. Acesta se îngrijeşte de voi şi în tot chipul vă povăţuieşte către Împărăţia Cerurilor. „Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?“ (Evrei 12: 7).

În clipele de deznădejde să vă gândiţi că nu Dumnezeu v-a părăsit, ci mai degrabă voi L-aţi uitat. Iată ce vă sfătuiesc să faceţi în clipele voastre de singurătate: să chemaţi neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Siliţi-vă pe voi înşivă la această lucrare chiar dacă sinea voastră se împotriveşte.

Bănuiala nu se potriveşte creştinilor, de aceea să nu o primiţi. Ci mai degrabă Dumnezeu cere de la noi discernământ, atenţie şi cumpătare. „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii“ (Matei 10:16).

Să mergeţi întotdeauna pe calea de mijloc. Extremele nu folosesc în nici o împrejurare.

„Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa“ (Faptele Apostolilor 1:7). Aceasta a spus-o Hristos Apostolilor. Aceasta doreşte şi de la fiecare rob adevărat al Său, adică să nu se preocupe prea mult de cele viitoare (sfârşitul lumii etc.).

În toată viaţa voastră să nu uitaţi ca înainte de fiecare lucrare pe care vreţi să o săvârşiţi să vă întrebaţi pe voi înşivă: „Nu cumva ceea ce vreau să fac este potrivnic voii lui Dumnezeu? Nu cumva este păgubitor pentru sufletul meu? Nu cumva îl nedreptăţesc pe fratele meu?“. Dacă după o amănunţită cercetare de sine, conştiinţa voastră nu se împotriveşte, puteţi împlini liniştiţi dorinţa voastră. Dacă însă conştiinţa vă mustră înfrânaţi-vă şi evitaţi împlinirea acelei voinţe.

Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina”, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ