Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Un ctitor de cultură

0
233

neagoeActivitatea de ctitor a lui Neagoe Basarab a îmbrăţişat toate sectoarele culturii: organizarea administrativă a Bisericii, construirea de biserici şi mănăstiri, înzestrarea aşezămintelor religioase cu mijloacele necesare misiunii lor, organizarea tiparniţei şi tipărirea unor cărţi de căpătâi ale creştinismului, înfiinţarea şi reorganizarea şcolilor.

Neagoe Basarab a restaurat aşezămintele predecesorilor săi, Vlad Călugărul şi fiul acestuia, Radu cel Mare. Prin vrednicia mitropolitului Macarie, a reorganizat cele două episcopii, de Buzău şi de Severin, statornicite de Nifon sub domnia lui Radu cel Mare şi a mutat mitropolia de la Curtea de Argeş la Targovişte, unde a zidit, pe ruinele unui aşezământ mai vechi, o catedrală „mare şi frumoasă, cu opt turle”. Aparţinând stilului constantinopolitan prin formă, tehnica zidirii şi decoraţie interioară, catedrala Mitropoliei din Târgovişte a reprezentat o înaltă lucrare de artă şi a devenit un focar de cultură, ceea ce a întărit prestigiul mitropoliei şi al Bisericii Ortodoxe Române în general. Pe linia aceloraşi preocupări, a mai ridicat în Târgovişte o a doua biserică, având hramul Sfântul Gheorghe, a construit un elegant schit în ostrovul Călimăneşti, a restaurat biserica Mănăstirii Cozia şi biserica de la Snagov, al cărei ctitor este considerat, alături de Mircea Voievod. Apoi a înnoit prin lucrări de conservare şi înfrumuseţare Mănăstirile Tismana, Nucet, Glavacioc, Snagov, Schitul Bălteni (Ilfov) şi a făcut danii, în obiecte de cult, icoane, rente, moşii, unui mare număr de aşezăminte religioase: Mănăstirile Bolintinului, Snagov, Glavacioc, Comana, Strehaia, Bistriţa, Tismana, Cozia, Episcopia Buzăului, etc.

Neagoe Basarab a fost, fără îndoială, cel mai de seamă ctitor de lăcaşuri sfinte în acest secol al XVI lea. Dintre ctitoriile sale se remarcă Mănăstirea de la Argeş, considerată cel mai somptuos lăcaş de cult al epocii post bizantine.

Catedrala de la Curtea de Argeş este o strălucită realizare în arta construcţiilor şi o preţioasă operă de cultură românească. Integrând într-o sinteză originală influenţa bizantină de tip sârbesc şi atonit cu influenţa occidentală şi cu elemente arhitectonice inedite de inspiraţie autohtonă, această biserică (împreună cu cea de la Dealu) ilustrează o concepţie arhitectonică nouă, stilul muntean: plan în trifoi, turla principală pe naos, două turle mici pe pronaos, pridvorul cu patru stâlpi, zidurile din rânduri alternante de piatră şi cărămidă, cu brâul împrejmuitor din trei viţe.

Târnosirea catedralei a prilejuit o manifestare de solidaritate a creştinilor din Imperiul Otoman şi o reafirmare a voinţei de rezistenţă pe plan spiritual. Între 14 şi 17 august 1517, în pitorescul decor al muncelelor argeşene, creştinătatea răsăriteană şi-a trimis înaltul sobor: patriarhul Teolipt al Constantinopolului, mitropoliţii de Serres, Sofia, Midia şi Melichin, cei 20 de egumeni din Athos, sub conducerea protului Gavriil, toţi egumenii mănăstirilor din ţară, în frunte cu mitropolitul Macarie şi un număr mare de preoţi şi credincioşi români. Sfinţirea catedralei episcopale de la Curtea de Argeş s-a înscris în cronicile vremii ca un mare eveniment.

În timpul domniei lui Neagoe Basarab şi a urmaşilor săi imediaţi, pictura în frescă a cunoscut  o perioadă de maximă dezvoltare. Dintre picturile din timpul său, consemnăm, în primul rand, pe cele din biserica Mănăstirii Dealu (1515), lucrate de meşterii Dobromir, Jitian şi Stanciu.

Cea mai însemnată ctitorie a lui Neagoe Basarab, biserica Mănăstirii Argeş, a fost împodobită cu picturi tot de Dobromir zugravul (1517-1526) cu câţiva ucenici, dar ansamblul său pictural a fost înlăturat la restaurarea din 1875-1886 şi înlocuit cu o pictură nouă, executată de artişti străini. Principala compoziţie era tabloul votiv, cuprinzând mai multe panouri pe peretele de sud şi de vest al pronaosului. Cel mai interesant este tabloul care înfăţişează pe Neagoe Basarab cu soţia sa Despina-Miliţa în veşminte domneşti, cu coroană pe cap, ţinând chipul bisericii pe mâini, având în faţa lor pe cei şase copii.

Sculptura în piatră a cunoscut o maximă înflorire tot în primele decenii ale secolului al XVI lea. Decoraţiunile sculptate ale faţadelor de la Dealu şi Argeş, de origine orientală, vor constitui, pentru mai mult de un secol, un permanent izvor de inspiraţie pentru artiştii din Ţara Românească.

Piatra de mormânt a lui Neagoe Basarab, aflată în biserica de la Argeş, va constitui prototipul sculpturii lespezilor funerare din Muntenia pentru tot secolul al XVI-lea şi o parte din cel următor. În câmpul central se află o cruce dublă, sprijinită pe un piedestal, având în partea superioară o roză a vânturilor. Inscripţia funerară formează chenarul marginal. În aceasta decoraţie de tip geometric se pot regăsi elemente comune manuscriselor şi broderiilor.

Ca român şi creştin ortodox, Neagoe şi-a extins generozitatea şi asupra bisericilor româneşti din Ardeal: a restaurat vechea biserică din Zărneşti în 1515 şi a ctitorit cel dintâi locaş de închinare al românilor din Şcheii Braşovului, biserica „Sfântul Nicolae”, ai cărei preoţi vor fi numiţi de către domn şi vor fi hirotoniţi de mitropolitul de Târgovişte. A contribuit de asemenea la rezidirea şi organizarea unei şcoli de slavonie pe lângă această biserică.

Dărnicia evlaviosului voievod român s-a revărsat abundent şi asupra aşezămintelor religioase din Peninsula Balcanică, Asia Mică şi Egipt: a zidit biserici şi mănăstiri, le-a împodobit cu odoare preţioase, le-a constituit rente viagere etc. La Muntele Athos a restaurat Mănăstirea Cutlumuş, veche ctitorie românească, denumită şi „Lavra mare a Ţării Româneşti” şi a construit pe lângă ea biserica „Sfântul Nicolae”; la Mănăstirea Dionisiu, unde se află mormântul fostului patriarh Nifon, îndrumătorul său sufletesc, Neagoe a înălţat o biserică în numele Sfântului Nifon. A mai ajutat Mănăstirile Ivir, Hilandar, Pantocrator, Xeropotam, Sfântul Pavel, Lavra Sfântul Atanasie, etc.

Pietatea strălucitului voievod s-a dovedit generoasă şi cu alte aşezăminte creştine: Mănăstirea Meteora din Tesalia, Mănăstirea Oreiscului din Măgura Misiei, Mănăstirea Sfântul Ilie din Epir, Mănăstirea Trescaviţa din Paflagonia, Mănăstirea Cuşniţa din Macedonia, Mănăstirea din Măgura Cutesca, Mănăstirile de pe Muntele Sinai şi din Ierusalim, biserica patriarhiei din Constantinopol, etc.

Ctitor de cultură, Neagoe Basarab a cuprins în preocupările sale toate zonele vieţii spirituale. A reorganizat tipografia lui Macarie, creată în 1508, dându-i o capacitate de dimensiunile vastei sale opere: teascurile ei (de limbă slavonă) deserveau Moldova, Transilvania şi întreaga Peninsulă Balcanică, reprezentând, în vremea aceea, singura tipografie slavonă de pe teritoriul Imperiului Otoman. În Tipografia de la Târgovişte s-a desăvârşit, la 25 iunie 1512, tipărirea Evangheliarului în limba slavă, a treia tipăritură, în ordine cronologică, din Ţara Românească, după Liturghierul din 1508 şi Octoihul din 1510, tipăritură realizată în doua ediţii, una pe hârtie obişnuită, iar a doua pe pergament. Aici s-a tipărit prima versiune în slavoneşte a cărţii lui Gavriil Protul, Viaţa şi traiul sfinţiei sale Părintelui nostru Nifon Patriarhul Ţarigradului, tradusă, probabil de însuşi Neagoe Basarab. În teascurile târgoviştene s-au tipărit cărţi slavone cu stema Moldovei şi cărţi bisericeşti pentru întreg Răsăritul ortodox.

Mihai P.

LĂSAȚI UN MESAJ