Sfântul Paisie de la Neamţ şi isihasmul românesc

0
106

sf._paisie_de_la_neamtPraznicul vrednicului de pomenire Sfânt Paisie de la Neamţ, ne aduce în memorie personalitatea marcantă a primului mare stareţ (părinte spiritual) al romanilor.
El a trăit în sec 18, fiind originar din Ucraina. Studiile şi le face în Kievul lui Petru Movilă şi după peregrinari la Sfântul Munte Athos şi la Mănăstirea Dragomirna, se stabileşte la Mănăstirea Neamţ, făcând din aceasta un focar de cultură şi de trăire isihastă.
Încă din sec al 4-lea, pustia Egiptului, Sinaiul şi Palestina, Şiria, Capadocia erau pline de eremiţi ( Sfântul Antonie cel Mare- patriarhul călugărilor,Onufrie, Marcu Ascetul,Evagrie Ponticul, Sfântul Pahomie,Sfântul Sava,Sfântul Efrem Şirul, Sfântul Vasile) care trăiau şi se rugau într-un spirit euharistic de slăvire şi lucrare în har, ce înaltă dinlăuntru viaţa intelectului. Aici ne apropiem, de sursele filocalice în monahismul răsăritean: termenul vine de la Filocalia, veche culegee de texte duhovniceşti despre rugăciunea interioară, alcătuită din veacul al 4-lea, reluată şi imbogaita fără întrerupere până în zlele noastre; ea înseamnă iubirea frumuseţii increate şi îndumnezeitoare, a cărei strălucire îi va fi îngăduit ochiului omenesc să o primească prin Schimbarea la Faţă a lui Christos.
Întărit în pacea lui Christos, hesychia, această pace va desemna calea spirituală a monahului răsăritean, adică isihasmul.Ca o ultimă împlinire a iubirii pascale,cea prin care se intra în viaţa dumnezeiască, călugărul atinge starea de ruga neîntreruptă, fiind integral pătruns de amintirea lui Dumnezeu, călugărului I se dezvăluie taina Să printr-o cunoştinţă vie şi de viaţă dătătoare. ’’Daca eşti teolog te vei ruga cu adevărat şu dacă te vei ruga cu adevărat eşti teolog’’- acest cuvânt a lui Evgarie Ponticul e doar parafraza celei de a şasea fericiri şi nu face decât să lumineze veşnică reînnoire care este exisenta călugărului sau, mai exact, existent creştinului, căreia cea dintâi îi este model. ‘’Innoirea spiritului, spune Isaac Şirul, e binevenită întotdeauna şi pentru toţi, pentru păcătoşi ca şi pentru cei drepţi, aflaţi în căutarea mantuirii’’.
Această primă perioadă monastică a transmis o moştenire evanghelică vie, trăită: un Spirit, cel al apostolilor şi al părinţilor, o doctrină, aceea a vieţii în Christos, o imagine a omulu ajuns la maturitate în Dumnezeu.
Sinaiul ,are un strălucit mesager în Sfântul Ioan Climacos, autor al unei Scări a urcuşului spiritual ,care îmbina austeritatea ascezei şi bucuria contemplaţiei într-o cale a transifgurarii. Nu e o întâmplare, că pe absida Mănăstirii Sfânta Ecaterina, se păstrează până în zilele noastre unul din cele mai vechi mozaicuri închinate Schimbării la Faţă.
Bizanţul, prin Sfântul Maxim Mărturisitorul şi prin sfântul Simeon Noul Teolog, preiau temele tradiţionale ale monahismului pentru a le fix ape contemplarea Duhului Sfânt, că izvor de lumină şi viaţa.
În ajunul dispariţiei Bizanţului, la Athos, în jurul isihasmului se încheagă o sinteză între viaţă duhovnicească, teologie şi liturghie. Interiorizarea tainei creştine pe care o urmăriseră cei dintâi monahi prin isihia ( pace şi tăcere)inimii, este propusă că o cale de viaţă accesibilă oricărui om botezat şi axată pe căutarea prezenţei Domului în tot şi în toate.Acest testament legat de numele lui Grigore Palama, este răspândit de călugării athoniti în ţinuturile slave din Sud, ducând la o înviorare duhovnicească şi cultural care a cunoscut-o şi România în cea de a doua jumătate a veacului al 14-le, datorită monahului Nicodim. Acesta a înfiinţat mănăstirile de la Tismana şi Vodita, în timp ce discipolii lui înfiinţează mănăstirile Neamţ şi Bistriţa.
O nouă şi importanta cotitură în istoria monahismului răsăritean, se anunţă către sfârşitul secolului al 18-lea când Paisie Velicicovski (1722-1794), de origine rusă, după un popas la Sfântul Munte, s-a stabilit în cele din urmă la Mănăstirea Neamţ, va da o tălmăcire slavonă Filocaliei, curând urmată de mai multe ediţii în limba rusă( care de altfel a avut o influienta covârşitoare pentru dezvoltarea monahismului rusesc).El a impregnate adânc veacul al 19-lea rusesc.Figura ‘’staretului’’( părinte spiritual) impusă de vestita mănăstire Optina, domina viaţa religioasă a Rusiei. Merita amintit aici cel mai cunsocut dintre sfinţii ruşi ,Serafin de Sarov (canonizat în 1903), mesajul său fiind cel al dragostei smerite în care sunt cuprinse toate făpturile, al păcii şi al luminii transfiguratoare a harului, a bucuriei pascale ce străluceşte în adâncurile întunericului.( El îi întâmpină pe toţi cu formula pascala’’ Cristos a înviat , bucuria mea’’.
Revenind la Sfântul Cuvios Paisie, este tuns în monahism de Cuviosul Vasile cel Mare de la Poiana Mărului, duhovnicul său. Venind în Moldova, se stabileeste la Dragomirna, unde se nevoieşte 12 ani şi împreună cu ucenicii săi, traduce o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limba romană şi slavona.Filocalia de la Dragomirna, este prima colecţie majoră de traduceri româneşti filocalice (626 pagini).
După ocupaţia austriacă a nordului Moldovei, Cuviosul Paisie se mută la Mănăstirea Neamţ sit imp de 15 ani ca stareţ, păstrează cu sfinţenie acelaşi regulament de viaţa monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte rânduiala sfintelor slujbe, cât şi nevoinţă monahilor la chilie. În obştea păstorita de Cuvios, erau mulţi călugări sporiţi duhovniceşte , care aveau darul neîncetatei rugăciuni.
O atenţie deosebită a acordat cuviosul Paisie de la Neamţ traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând şirul traducerilor de la Daragomirna, făcând astfel din Mănăstirea Neamţ o adevărată academie patristică şi duhovnicească, nemaintalnita în alte ţări ortodoxe din acea vreme.
Sf. Cuvios Paisie era şi un bun organizator şi înnoitor al vieţii monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihastrii de călugăriţe, pe care le îndruma duhovniceşte.
Pentru sfinţenia vieţii sale, cuviosul Paisie de la Neamţ , era cunoscut în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în lavra peşterilor din Kiev şi de la mănăstirea Optina.În unltimele decenii ale sec.18-lea şi în sec.al 19-lea, ucenicii lui romani au răspândit isihasmul în ţările Romane şi ucenicii săi slăvi în mănăstirile din Rusia şi Ucraina.
Canonizat că sfânt în 1988, este pomenit din data de 15 noiembrie.

Florica Bucsa

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ