Sfântul Duh şi lumea ce va veni (II)

0
52

porumbTrăirea adevăratei iubiri este o experienţă eshatologică. Trăirea speranţei este şi ea o experienţă eshatologică, o experienţă a sfârşitului veacurilor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru experienţa aşteptării, şi aceasta provine din faptul că omul nu este ceea impure a fi, ci ceea ce va fi. Prin însăşi natura sa, omul este o creatură eshatologică. Dacă nu acceptăm aceasta- şi este privilegiul nostru, de creaturi Libere, să nu acceptăm -, atunci îl condamnăm pu om la întemniţare, chiar dacă marginile închisorii sunt uriaşe, chiar dacă acestea sunt galaxiile, chiar dacă este eternitatea. Iubirea vrea ca omul să fie liber, să fie neîngrădit, să fie o creatură eshatologică, îndreptându-se către sfârşitul timpului.

Două experienţe ale dezamăgirii iubirii umane se pot vedea lu Dostoievski şi la Marcuse. Dostoievski spune că, dacă iubeşti omul, o simţi eu întreaga ta fiinţă, dar simţi mereu că, chiar dacă iubeşti omul, atâta timp cât nu-L poţi iubi pe Dumnezeu, eşti incapabil să realizezi ceea ce îţi doreşti. Iubirea de Dumnezeu menţine deschisă dimensiunea eshatologică a iubirii omului. De aceea cele două iubiri, de Dumnezeu şi a omului, formează, simbolic, crucea. Accsle două iubiri, îndreptate către Dumnezeu şi om, nu sunt simple porunci etice, ci sunt fundamentele ontologice ale omului, dar şi o cruce pentru pentru om. Dacă îndepărtăm fie segmentul vertical, fie pe cel orizontal al crucii, tot ceea ce ne rămâne este o bară. Dacă separăm  iubirea omului de iubirea lui Dumnezeu, nu descoperim dimensiunea eshatologică pe care o cere însăşi iubirea, căci iubirea de Dumnezeu este, cu adevărat, imposibilă fără iubirea omului.

Herbert Marcuse – un marxist german care a trăit în America şi a încercat să combine pe Marx cu Freud – pune în rugăciunea către Dumnezeu, a unui erou de-al său, următoarele: „O, Doamne, salvează-mă de mine însumi!” O dată ce Hristos S-a făcuţi om, Dumnezeu a ieşit din Sine într-o mişcare a iubirii. El este Dumnezeul extatic — şi acest cuvânt „extatic” înseamnă în greacă, literal, „a ieşi din sine”. Acesta este un Dumnezeu Ce iese din Sine, un Dumnezeu extatic, după cum spune Dionisie Areopagitul. Care iese din Sine pentru a ne întâlni pe noi, cei ce ieşim din noi înşine pentru a-L întâlni pe El.

De aceea afirm că iubirea este o experienţă eshatologică, şi mod de viaţă eshatologic. Totuşi, când mă refer La iubire în acest sens, eu mă refer la iubirea crucificată. De aceea, pentru noi, creştinii, iubirea trăită eshatologie în viaţa noastră de zi cu zi înseamnă o cruce.

Un creştin trebuie să fie un spirit neobosit, un spirit revoluţii nar, un om ce trăieşte încontinuu sub imperiul şansei, al impulsului. De aceea spun că omul nu este doar homofaber, omul meşteşugar sau homo sapiens, omul gânditor, ci şi homo iudens, omul care se joacă. Nici măcar homo religiosus, omul religios de care vorbeşte Eliade, ci homo ludens, jucătorul, care în acelaşi linişste un om ce dăruieşte şi caută dragostea; un om al comuniunii. În limba greacă, „comuniune” şi „societate” sunt cuvinte foarte asemănătoare. Astfel, un om al comuniunii ar trebui să fie şi o fiinţă socială, interconectată cu ceilalţi.

Comuniunea presupune, în sens strict, cel puţin doi oameni deschişi permanent unul faţă de celălalt, şi aceasta pentru totdeauna, fără de sfârşit. Dacă credem că comuniunea se sfârşeşte şi că astfel îşi pierde sensul eshatolog ic de atingere a sfârşitului timpului, comuniunea începe să fie devalorizată, chiar dacă nu este distrusă în totalitate. Dumnezeu, în fiinţa Sa, este eterna comuniune. Aceasta înseamnă Sfânta Treime, singura comuniune între trei Persoane ce se iubesc între ele.

Crearea lumii este o chemare adresată nouă de a intra în acea Comuniune. Istoria este o mişcare, o călătorie înspre acel sfârşit.  Dacă am avea o pregustare eshatologică a adevăratului Dumnezeu Care ne iubeşte, noi am putea-o păstra numai iubind pe aproapele. Atunci înţelegem că comuniunea, sau societatea în sensul de „comuniune”, nu va înceta. Că din toate lucrurile aflate sub soare, cu adevărat singurul lucru nou este această comuniune de Iubire care este şi nesfârşită, căci vine de la sfârşit, din eshaton şi este comuniunea lui Dumnezeu.

În mod paradoxal, din acest fapt al comuniunii aş deduce inferenţa  că noi, ca şi creştini ortodocşi, ne aflăm mereu într-o tragic poziţie în relaţie cu lumea. Acest fapt este la fel de adevărat pentru situaţia noastră contemporană, precum a fost şi în timpurile anterioare. Istoria noastră, chiar şi atunci când e înfloritoare, întotdeauna o istorie crucificată în această lume. Dar sensul creştin al unei istorii crucificate sau al tragediei nu este acelaşi în vechea Grecie. Fără tragedie, fiinţele umane nu pot ieşi din ele însele. Dar Dumnezeu a intrat în această tragedie şi a fost răstignit şi prin aceasta noi am ieşit, cu adevărat, din tragedie. Tragedia crucii a devenit înviere. Învierea nu desfiinţează realitatea crucii,  dar răstignirea nu este slăvită în ea însăşi. Şi nu poate fi vreodată, căci nu înseamnă sfârşitul, ci poarta către înviere, care este realizat în istorie-deşi istoria trebuie totuşi să-şi urmeze cursul firesc. Această cunoaştere este cunoaşterea dată nouă de Sfântul Duh. De aceea creştinii, în texte creştine atât de timpurii cum ar Învăţăturile Apostolilor, spuneau: „Fie ca Sfântul Duh sa vină şi această  lume să treacă!” Aceasta nu însemna că ei se împotriveau lumii, ci că ei nu erau pregătiţi sâ fie încătuşaţi în mrejele lumii, chiar dacă lumea era creată de Dumnezeu. „Sunt rănit de dragostea ta”, spune iubitul în Cântarea Cântărilor, şi cel care este rănit de iubire nu-şi află alinarea. Totuşi, această nemângâiere este o binecuvântare.

Permiteţi-mi să vă dau un exemplu. Când am crescut în pe rioada comunistă, comuniştii ne spuneau ce lume minunată creau: că era împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Aceste promisiune, această viziune ne tulbura. Din fericire, la fel i s-a întâmplat, mult mai devreme, şi lui Dostoievski, De fapt, prima victimă comunismului a fost primul om, Adam. Când satana i-a şoptit putea deveni egalul lui Dumnezeu, de ce a picat Adam în cursă?  Deoarece, într-un anume sens, omul este creat spre a fi egalul  lui Dumnezeu. Minciuna diavolului şi minciuna comunismului erau convingătoare deoarece atingeau o coardă adevărată a fiii ţei umane. Ei folosesc aceasta pentru a încerca să umple pe oameni cu ceva greşit

De aceea Sfanţul loan Damaschin a spus că Adam a căzut îi păcat prin înălţarea într-un mod greşit către Dumnezeu. Şi, într-adevăr, vorbind ca şi creştin ortodox sârb, experienţa mea personală îmi spune că diavolul este un agent foarte puternic, cu capacitate dinamică de a ne atrage. Totuşi, toate acestea pălesc semnificativ când sunt comparate cu viziunea întâlnirii cu Dumnezeul Care iese în întâmpinarea noastră. Atunci când, cu amare lacrimi pentru păcatele mele, am trăit acea experienţă – care, cu  tot succesul meu, a fost într-adevăr o experienţă de amară insatisfacţie – atunci mi-am dat seama că diavolul este, de fapt, foarte slab şi că omul este deopotrivă mai puternic decât diavolul şi decât arhanghelul. Şi întrucât creştinii trăiau într-un regim ce li s-a impus, nu doar prin forţă, ci şi printr-o ideologie foarte atractivă, atunci am înţeles de ce diavolul este atât de agresiv în vieţile noastre. Este agresiv deoarece nu este deloc sigur că îl poate învinge pe om.

Prin contrast, Dumnezeu nu este agresiv cu noi. Uneori, El chiar Se retrage, căci este atât de sigur că omul este atras de El. Iubirea nu este agresivă, şi la fel nu este nici adevărul şi nici eshatologia. Când acceptăm aceste realităţi, trăim în certitudinea că viaţa de zi cu zi este eternă. Nu vrem să pierdem acea siguranţă ce ne este dată prin ancora credinţei, care, după cum spune Sfântul Pavel, am aruncat-o în cel de-al treilea cer. Mai degrabă am fi fost torturaţi nu doar ca indivizi sau ca popoare — greci, sârbi, ruşi -, ci am fost torturaţi prin căutarea ancorei siguranţei istorice, siguranţei  succesului şi a eficienţei.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Eshaton-ul în viaţa de zi cu zi, Mitropolitul Atanasie de Herţegovina

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ