Senzaţia că nu reuşim să ducem nimic la bun sfârşit

0
45

În ultimele două şi chiar trei sute de ani, posibilităţile psihoemoţionale ale omului nu s-au lărgit deloc, în timp ce viaţa s-a schimbat radical.

Să ne gândim: câte feţe necunoscute vedea zilnic ţăranul secolelor al XVIII-lea sau al XlX-lea? Nici una! În jur – numai ai săi: vecinii, copiii şi nepoţii acestora.

Cu necunoscuţi strămoşii noştri se întâlneau doar o dată pe an: la iarmarocul judeţean de toamnă.

Nici gama distracţiilor nu era prea bogată: şezători în serile de iarnă, petrecerile de sărbători… Cititul era accesibil numai câtorva „cărturari”.

Acum însă, mulţi dintre noi petrec câte două ore pe zi în metroul plin până la refuz, sufocant, ducându-se la muncă şi apoi întorcându-se acasă. Oamenii sunt obosiţi, iritaţi, şi fiecare e cu grijile sale: unul s-a certat aseară cu soţia şi acum derulează iarăşi în minte discuţia cea neplăcută, căutând argumente noi, altul e iarăşi nedormit şi îl chinuie durerea de cap, un al treilea presimte o discuţie apăsătoare cu şeful. Cineva v-a tras fără să vrea, dar dureros, un cot sub coaste, pe altul, dimpotrivă, l-aţi călcat pe picior voi…

Încărcătura energetică negativă umple atmosfera şi se abate asupra noastră din toate părţile -această încărcătură o şi aducem în familiile noastre. Dar şi ajungând, în sfârşit, acasă ce facem în aproape primul rând?

Dăm drumul la televizor şi începem să urmărim cu încordare peripeţii cu temă criminală sau melodramatică, cufundându-ne iar în lumea patimilor şi necazurilor străine (de data asta inventate), de parcă nu ne-ar ajunge ale noastre!

Necesitatea de a ajunge la timp întotdeauna şi peste tot devine cauză a multor stresuri. Părinţii încep să trăiască după program de „tren accelerat”, silindu-i şi pe copii să facă acelaşi lucru. Năzuind să facem totul deodată, nu ne dăm nici nouă înşine, nici copiilor posibilitatea de a fi o vreme singuri cu sine, de a ne/se detaşa de agitaţie şi de a ne juca, de a citi o carte, de a ne relaxa.

Asta înseamnă cumva că trebuie să restrângeţi cercurile şi secţiile sportive la care îl duceţi pe copil? Răspunsul depinde de ceea ce vreţi să obţineţi şi de preţul pe care sunteţi dispuşi să-l plătiţi pentru lucrul respectiv. Desigur, dacă omul ţine cu tot dinadinsul, poate să pună în salată orice vrea, dar salata va mai fi bună de mâncat?

Particularităţi caracteristice ale vieţii contemporane din oraşele mari au devenit supraplanificarea, suprastimularea şi suprasolicitarea.

Ne apare mereu senzaţia că nu reuşim să ducem nimic la bun sfârşit: nu am terminat de călcat, nu am terminat de gătit, nu am terminat de citit, nu am terminat de gândit… Răspuns la disconfortul sufletesc devine mânia.

“Enervarea”, Ecaterina Burmistrova. Traducător: Adrian Tănăsescu-Vlas. Bucureşti: Editura Sophia, 2017