Secretele creierului şi crizele de epilepsie: „Am avut pacienţi care vorbeau limbi străine în timpul crizelor“

0
2122

627x0Un om care râde, dintr-o dată, cu poftă pe stradă va fi privit, cu siguranţă, ca un nebun de cei care trec pe lângă el. Aceasta este, însă, numai una dintre primele manifestări ale unei crize de epilepsie. De Ziua Mondială a Epilepsiei, medicul neurolog Ioana Mândruţă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a răspuns întrebărilor despre misterele creierului uman.

Epilepsia nu este o raritate în România. De altfel, statisticile arată că nici mai mult, nici mai puţin de jumătate de milion de români sunt afectaţi de această afecţiune a creierului. Sunt atât de multe idei greşite care circulă în popor despre această boală şi atâtea leacuri băbeşti foarte riscante care se aplică, încât medicii se confruntă cu situaţii uneori foarte grave. La Adevărul Live am demontat mituri despre epilepsie şi despre creierul uman, împreună cu medicul neurolog Ioana Mândruţă, care consultă cinci-şase pacienţi cu această afecţiune în fiecare lună. Am aflat cum se manifestă o criză de epilepsie, cum o putem recunoaşte şi care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm atunci când cineva de lângă noi face o criză.

Ne folosim tot creierul, nu doar o mică parte

Folosim tot creierul, poate că unii mai bine, alţii mai rău. Folosim anumite căi, anumite reţele neuronale în funcţie de tipul de activităţile în care suntem implicaţi. Nu ne folosim tot creierul o dată, însă, poate la finalul zilei, putem spune că l-am folosit pe tot. Într-o oarecare măsură, într-adevăr partea creierului pe care o folosim mai mult ţine de personalitate. Dar studiile care spun asta sunt mai mult speculative. Sigur că sunt anumite reţele, structuri conectate între ele care pot fi mai multe în stânga sau în dreapta, depinde. De exemplu, limbajul este localizat, la dreptaci, în emisfera stângă. Stângacii vor avea ariile limbajului în emisfera dreaptă, începe dr. Mândruţă.

”Inteligenţa este peste tot în creier”, dr. Ioana Mândruţă

Încă din burta mamei ni se dictează funcţionarea creierului 

Ne naştem cu o zestre genetică. Ceea ce avem de la început ne ajută enorm în viaţă, dar şi factorii de mediu ne influenţează creierul. Încă din prima perioadă a vieţii, adică intrauterin, creierul este în formare şi o serie de acţiuni ale mamei pot afecta creierul în mod dramatic. Este o perioadă extrem de vulnerabilă şi felul în care mamele se îngrijesc este foarte important, continuă dr. Mândruţă.

Primii ani de viaţă sunt iar extrem de vulnerabili. S-a făcut un studiu care a demonstrat că un impact fantastic asupra bolilor neurologice l-a avut purtatul căştilor. Avem de-a face cu mult mai puţine epilepsii, pentru că ne-am protejat mai bine la mersul pe bicicletă, la schiat, atrage atenţia dr. Ioana Mândruţă.

Vârsta de 30 de ani este o vârstă foarte frumoasă în care ne realizăm, visăm să facem multe lucruri. Pe de-o parte sunt provocările de zi cu zi, să ne ferim de traumatisme, de infecţii, să bem alcool cu măsură, să nu fumăm, să nu pierdem multe nopţi. Efectele privării de somn sunt dezastruoase, adaugă dr. Mândruţă.

Toţi aceşti factori de risc îşi spun cuvântul în anii care urmează. Depinde mult de cum luăm startul în viaţă. Accidentele vasculare sunt din ce în ce mai dese la 30 de ani, nu mai sunt neobişnuite, iar efectele sunt pentru tot restul vieţii.

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate fi declanşat de un rucsac prea greu sau de casca de la coafor

La 30 de ani cauzele AVC diferă, fie malformaţii, fie leziuni traumatice ale vaselor de sânge. De exemplu la coafor, sub căştile acelea, sau un masaj mai puternic. Sunt o serie de anomalii endocrine care pot declanşa AVC, cancere care se pot manifesta printr-o boală vasculară, continuă dr. Mândruţă.

Ziua Mondială a Epilepsiei – „Epilepsia nu este un monstru“

O criză de epilepsie se poate manifesta foarte neobişnuit. Un râs isteric din senin, un comportament inadecvat pot indica o criză de epilepsie. Din păcate mulţi dintre noi privim epilepsia, pacienţii care suferă de epilepsie ca un monstru. Punem etichete care dor, care îi lasă fără ajutor pentru că noi nu le acordăm acest ajutor. Boala este foarte prezentă la toate vârstele. Are două vârste de incidenţă, în copilărie şi la finalul vieţii, înainte cu zece, douăzeci de ani înainte de deces.

Traumele intrauterine pot cauza epilepsie. Naşterea este un moment dificil, poate cel mai dificil moment al existenţei noastre, iar fătul poate sta fără oxigen, sau supus altor traume. Traumele intrauterine sunt noxele, infecţiile mamei, fumatul mamei, efectul anumitor medicamente pe care le ia femeia însărcinată etc, continuă dr. Mândruţă.

Cu cât creierul este mai imatur cu atât crizele epileptice au un registru mai puţin larg. La un adult complexitatea crizelor este mai largă. De obicei sunt şi nişte semne vegetative: transpiraţie, înroşirea feţei. Însă sunt foarte greu de dedus, existând metode de diagnostic destul de bune. Sunt câteva centre de neurologie care oferă posibilităţi de diagnostic foarte bune. Uneori pacienţii trăiesc cu aceste semne considerându-le căderi de calciu, sau psihologice. Este nevoie de diagnostic, spune dr. Mândruţă.

În România, este greu să ne dăm seama câţi pacienţi sunt deoarece mulţi sunt neînregistraţi. 200.000 de pacienţi primesc tratament lunar. Cu siguranţă că există încă o dată pe atât care nu sunt trataţi, nu sunt urmăriţi sau îşi cumpără altfel tratamentul.

Există şi epilepsie care se vindecă

Epilepsia care depinde de vârstă se poate remite. Cel mai des se întâmplă ca copii, dar şi un adult poate avea crize, procesul care a condus la epilepsie se poate compensa de la sine sau cu tratament şi apoi lucrurile se ameliorează şi, în timp, să nu mai aibă crize. Oricare dintre noi poate avea crize epileptice, fără să fie epilepsiefie provocate de anumite substanţe (alcool, excese), dar o dată înlăturaţi aceşti factori, nu mai avem probleme. Sigur că existe şi crize epileptice generate de anumite cauze car epot fi îndepărtate. De exemplu o tumoare cerebrală, şi, odată îndepărtată tumoarea, pacientul se vindecă. Infecţii ale creierului pot genera crize epileptice, boli autoimune etc. Poate fi vorba şi de un traumatism cerebral pe care nu l-am luat în seamă şi la ani de zile după, la o supărare sau cu ajutorul vreunui excitant, se poate manifesta sub formă de criză epileptică, spune dr. Mândruţă.

Crizele de calciu – boala naţională a românilor

Calciul nu cade, nu decade, nu pleacă nicăieri. Este doar o impresie populară că o serie de manifestări pot fi legate de nivelul sangvin al calciului. Tratamentul în cazul unei asemenea crize nu e a lua calciu. De obicei se ascund alte boli în spatele acestor aşa numite căderi de calciu: deshidratări, crize epileptice, infecţii. Mitul căderilor de calciu este susţinut şi de medici, poate pentru că le este mai uşor să explice. Ca să nu-i spunem pacientul că poate fi şi o problemă psihologică, preferăm să dăm această etichetă. Oricum, după perfuzia cu calciu, situaţia se remediază, mărturiseşte dr. Mândruţă.

Epilepsia la volan

O astfel de cădere de calciu poate ascunde o criză epileptică şi poate fi tratată cu o perfuzii, iar boala se poate agrava cu efecte devastatoare – persoanele conduc o maşină, fac ceva foarte important. Sunt mulţi pacienţi cu epilepsie care conduc pentru că nu sunt diagnosticaţi, unii chiar diagnosticaţi care conduc pentru că nu se poate altfel. Însă, majoritatea crizelor la vârsta la care ai voie să conduci se anunţă, iar omul învaţă să recunoască semnele şi opresc. Incidenţa evenimentelor de circulaţie la epileptici este scăzută pentru că sunt extrem de atenţi la aceste fenomene premonitorii, la trafic pentru a nu intra în altercaţii plus că nu beau social, fiind mai atenţi cu ei înşişi, spune dr. Mândruţă citând un studiu recent.

Limbi străine în timpul crizelor

Există situaţii în care se poate întâmpla să vorbească limbi străine. Am avut un pacient care, la finalul crizei vorbeşte foarte frumos limba engleză, el nefiind conştient şi, mai mult, neştiind limba engleză, doar câteva cuvinte. O altă pacientă, după ce a fost operată în emisferul stâng, într-o zonă importantă pentru memorie, a început să-şi amintească foarte clar evenimente reprimate din casa natală, despre jucăriile ei. Interesant a fost că ea era orfană, şi amintirile nu existaseră despre părinţii ei, povesteşte dr. Mândruţă.

Tratamentul epilepsiei 

Medicamentele pentru tratarea epilepsiei reface acest echilibru din creier. În momentul în care boala evoluează, iar zona respectivă a creierului îşi poate pierde sensibilitatea la medicamente. Atunci crizele nu mai pot fi controlate.

Pentru cei o treime care păţesc asta, există o şansă şi anume intervenţia chirurgicală care extrage focarul epileptic, zona aceea de hiperexcitabilitate. Important este să afli cât anume din creier să scoţi, mai ales pentru că nu există leziune vizibilă, aparent este un creier normal, doar funcţional dă rateuri. Evaluarea pentru a izola, a delimita zona care trebuie rezecată fără a produce alte deficite, motorii, pareze, tulburări de memorie sau limbaj.

Dincolo de intervenţia chirurgicală, există şi proceduri care stimulează creierul cu ajutorul electrozilor aplicaţi pe zona cu probleme. Pentru pacienţii cu rezistenţă la medicamente, aproape jumătate dintre ei pot fi vindecaţi cu ajutorul operaţiei. Pentru restul există şi speranţa acestui stimulator.

De obicei se aşteaptă două crize pentru a diagnostica epilepsia, dar, de curând, chiar şi o singură criză poate ajuta la identificare. Iar alţi oameni nu doresc diagnosticarea, trăindu-şi întreaga existenţă fără să denumească boala. Boala este dificil de acceptat, mai ales de bolnav. Mulţi dintre ei au această cenzură proprie, nu vor să recunoscă boala chiar dacă cei din jur ar putea să-i susţină, conchide dr. Ioana Mândruţă

Sursa: Adevarul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ