Scrisorile-testament ale părintelui Calciu Dumitreasa. Ultimele cuvinte lăsate posterităţii

0
86

646x404În octombrie 2006, cu o lună înainte de a muri, părintele Calciu s-a aflat pentru câteva săptămâni în ţară, efecutând investigaţii medicale în Spitalul Militar Central din Bucureşti. Simţind că i se apropie sfârşitul, părintele i-a scris stareţului de la Petru Vodă, Iustin Pârvu, IPS Bartolomeu Anania, obştii de la Mănăstirea Domneşti şi credincioşilor.

În a doua jumătate a lunii octombrie 2006, părintele Calciu Dumitreasa a fost internat la Spitalul Militar Central şi supus unei intervenţii chirurgicale. După o serie de investigaţii, s-a constatat că părintele Calciu era grav bolnav, având diagnosticul sever de cancer la pancreas. Cele patru scrisori au fost redactate de pe patul de spital din Bucureşti în decursul a patru zile consecutive (28-31 octombrie).

Acestea au fost adunate în lucrarea „Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile lui şi ale altora”, o ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti şi publicată în 2007 de Editura Christiana, Bucureşti, 2007.

Redăm mai jos, integral, cele patru scriscori-testament ale părintelui Calciu Dumitreasa. Prea Cuvioase Părinte Stareţ Iustin, Prea Cuvioşi Părinţi Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi şi fraţi ai obştii Sfintei Mănăstiri a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Vine o vreme când oamenii trebuie să se oprească din goana lor şi să se gândeasca măcar o clipă la drumul pe care l-au făcut şi la ceea ce a mai rămas de împlinit. După toate aparenţele, Dumnezeu a hotărat să pună capăt zilelor mele pămanteşti şi să mă cheme la El, să-mi ceară socoteală pentru toate faptele pe care le-am făcut în viaţa aceasta, bune sau rele. Sunt speriat, că multe sunt păcatele mele, dar nu sunt deznădăjduit. Înaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrimă o fărâmă… Şi El ia în seamă nu numai faptele noastre, ci şi strădaniile noastre. Şi cred cu tărie în cuvintele Mântuitorului „milă voiesc, iar nu jertfă”.

Fără mila lui Dumnezeu, cine se poate mântui?!… Mulţumesc lui Dumnezeu că înainte de a muri mi-a dat să vin pe la Mănăstirea Petru-Vodă, să mă mai adăp o dată la duhul creştin ortodox din care aţi făcut ţelul suprem al lucrării acestei mănăstiri şi al trăitorilor ei, că am primit mângâierea Sfântului Maslu şi podoaba binecuvântărilor. Prea Cuvioase Părinte Stareţ şi Prea Cuvioasă Obşte, introducerea aceasta lungă a fost făcută în ideea de a-mi da binecuvântarea ca să fiu înmormântat în cimitirul mănăstirii, printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă.

Curând după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vârstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvantaţi să fie lângă mine şi-n viaţa eternă de dincolo! Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi. Dacă voi muri în Romania, tot procesul înmormântării va fi mult simplificat.

Dacă voi muri în America, lucrurile vor fi mai complicate, dar oricum va fi, doresc, Părinte, să mă primiţi în cimitirul mănăstirii. Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. Oamenii vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.

Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?… Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate constitui în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, care poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.

Prea Cuvioase Părinte Stareţ, pentru viaţa mea aţi fost o mare binecuvântare, şi obştea, si mănăstirea. Pentru toate dau slava lui Dumnezeu şi-L rog să mă ierte pe mine păcătosul că mi-a dat dulceţi duhovniceşti pentru care eu n-am mişcat un deget şi oameni pe care nu i-am meritat. Vă sărut dreapta cu smerenie, cu lacrimi şi cu pocăinţă,

28 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu Spitalul Militar Bucuresti

Înalt Prea Sfinţite Mitropolit Bartolomeu, Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl pururi să Vă însoţească, Îngerul Domnului să Vă deschidă căile spre înţelepciune sfântă, iar vrăjmaşii ca fumul să se stingă si ca ceara să se topească de para focului!

Vă sărut dreapta că aţi lăsat totul şi aţi venit să mă mângâiaţi pe mine într-o clipă foarte grea. Mi-aţi dat pace şi împăcare şi asta a contat foarte mult pentru depăşirea unui prag pe care îl cunoaşteţi. De acum încolo merg pe un alunecuş lin către sfârşitul acestei vieţi pământeşti. Adormi-voi întru Domnul şi mă voi scula atunci când timpul tuturor va sosi.

Nu vreau să stăruiesc pe cuvinte, pentru că sunt neputincioase să exprime nişte stări spirituale pe care le primim fără a le intelege. Toate sunt din mila lui Dumnezeu…Dumnezeu să Vă dea tăria cugetului şi arma cuvântului să evitaţi pe cât este posibil unui om răutăţile care încep să atace tot mai violent adevărurile credinţei noastre ortodoxe şi să Vă lungească zilele spre slava Sa. Amin!

29 octombrie 2006 Spitalul Militar Bucuresti Preot Gheorghe Calciu

Prea Cuvioase Părinte Amfilohie, Prea Cuvioasă Maică Staretă Evloghia şi iubită obşte, ceata cea duhovnicească a maicilor lui Dumnezeu, Cu plecăciune şi cu smerenie chem dragostea Sfintei Fecioare peste Mănăstirea Diaconeşti.

Puţine au fost întâlnirile noastre, dar prin lucrarea Sfântului Duh am simţit o mare deschidere duhovnicească pentru frăţiile voastre şi o mare deschidere a Duhului Sfânt din partea obştii pentru mine. De aceea, întâlnirile noastre au fost ca niste popasuri luminoase în drumul către sfârşitul meu. În clipele de slăbiciune din timpul acestei boli m-am întărit din dragostea fraţiilor voastre şi din temeinicia credinţei Prea Cuviosului Părinte Amfilohie.

Dacă toate vor pieri, cum spune Apostolul neamurilor, şi limbile, şi profeţiile, şi dacă numai dragostea rămane – şi stiu că aşa este – dragostea dintre noi va rămane neatinsă pe drumul acesta al meu care duce către o aşa-zisă moarte. Gândul acesta mi-a venit în timp ce Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu mă spovedea, când l-am auzit spunând cu voce joasă, dar hotărată: „Moartea nu există!”

Aţi făcut din Diaconeşti un cuib de pace şi de dragoste, o prezenţă neîntreruptă a lucrării Duhului Sfânt şi m-aţi integrat şi pe mine în această lucrare. După ce voi muri, Prea Cuvioase Maici, şi dacă Părintele Iustin îmi va da binecuvântare să fiu îngropat în cimitirul mănăstirii, să veniţi câteodată la mormântul meu să-mi cântaţi din pricesnele Aiudului.

Cred că acolo noi am epuizat fiinţa umană prin spulberarea contradicţiilor de care cântaţi şi sunt convins că „n-am râde azi, de n-am fi plâns aseară…”. Dumnezeu să vă binecuvinteze că din sânul obştii mi-aţi dat-o pe maica Parascheva, care s-a îngrijit de mine cu dragoste şi devotament, şi ştiu că ea mi-a adus dragostea şi tot devotamentul Mănăstirii Diaconeşti.

Rugaţi-vă, maicilor, pentru mine, că mă duc la Judecătorul cel nemitarnic, şi ce răspuns voi da?!…Cred însă în mila lui Dumnezeu şi ştiu că această milă este şi pentru mine. Fără această adâncă certitudine nu m-aş fi întors de la moarte la viaţă, nici de la neiertare la iertare. Cu adâncă pietate,

30 octombrie 2006 Părintele Gheorghe Calciu Spitalul Militar Bucureşti

Iubiţii mei credincioşi, „Dumnezeu m-a certat, dar morţii nu m-a dat”. Deşi eram bolnav, nu m-am dus la medic, ci am hotărât să mă duc în ţară să-mi iau rămas-bun pentru totdeauna de la preoţii mei care mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii şi monahiile pe care i-am cunoscut şi de la locurile acestea în care am îngropat o comoară de şasezeci de ani de suferinţă şi de bucurii spirituale. Eram convins că nu mă voi mai întoarce în America şi că voi muri aici.

M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste şi de rugăciune din partea a sute şi mii de persoane care m-au vizitat sau trimis vorbă prin alţii; şi de faptul că preoţi din Bucureşti şi din alte provincii ale ţării, inclusiv Bucovina au venit să mă vadă şi să slujească Sfântul Maslu aproape zilnic pentru mine.

Poate că Dumnezeu a vrut să înţeleg că ceea ce am făcut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine şi dau slavă Domnului că mi-a spulberat îndoielile pe care le aveam în privinţa afirmaţiilor din predicile mele şi a tonului lor. Aveam îndoieli în privinţa metodei pe care am folosit-o şi ştiu acum că nu am ales-o pe cea mai bună, dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca să fie mai îndurători cu mine.

În momentul în care vă scriu această scrisoare, doctorii mi-au spus că situaţia mea s-a îmbunătăţit şi că aceasta este tot ce pot face ei pentru mine; ceea ce urmează de acum înainte ţine de Institutul de cancer, tratament care poate da rezultate sau poate eşua, după cum Dumne¬zeu a decis sorocul.

Vreau să vă mărturisesc dragostea pe care o am pentru voi toţi şi vă cer iertare pentru orice greşeală am făcut, că cine poate spune că este fără greseală?!… Totuşi vă scriu această scrisoare cu gândul că dacă nu voi ajunge viu în America, prin ea să vă ajungă la urechi mărturisirea aceasta de dragoste şi de iertare. (…)

Dar acum vreau să mulţumesc încă o dată tinerilor din comitetul parohial, care cu sacrificiu şi cu un curaj sfânt au pornit acest proiect al construirii unei noi biserici şi continuă să-l susţină, în ciuda faptului că suntem săraci şi că posibilitatea de a reuşi nu este prea clară.

Dar Dumnezeu va pune mila Sa şi va trimite îngerii, păzitorii bisericii şi pe patronul ei Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, creştinătorul românilor, ca să ne scoată din toate impasurile. Sunt unii dintre dumneavoastră care cred despre ei că sunt mai buni şi judecă, iar acest lucru nu este îngăduit. Umilinţa şi smerenia sunt cheia tuturor virtuţilor. Ce-ţi pasă ţie – spune Sfantul Apostol Pavel – dacă sluga aproapelui tău stă sau cade? Dacă stă, pentru el stă, iar de cumva cade, pentru el cade.

Cine priveşte cu ochi duhovnicesc înlăuntrul lui nu va zice niciodată: „eu sunt drept”; această afirmaţie o face fariseul; ci, cuprins de jalea păcatelor pe care le descoperă întru el, va spune împreună cu Sfântul Simeon Metafrastul: „eu sunt cel mai mare păcătos”. Nimeni în lumea asta nu este fără de păcat. Unul singur este: Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici păcat, nici măcar prăvălirea spre păcat.

Scriu această scrisoare cu o anumită îndoială, în sensul că nu am certitudinea că voi ajunge viu la Washington, nici certitudinea că voi muri înainte de a atinge pământul Americii. O scriu de aceea într-un stil puţin ambiguu, adică şi pentru una şi pentru cealaltă posibilitate. Ar trebui să pomenesc pe fiecare pe nume, cu mulţumire şi dragoste, căci voi aţi fost copiii mei iubiţi şi bucuria zilelor mele. Ar fi însă prea lung şi mă simt obosit…

Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi cu al Său Har şi a Sa iubire de oameni. Amin.

31 octombrie 2006 Preot Gheorghe Calciu Spitalul Militar Bucureşti

Martir al închisorilor comuniste

Părintele Calciu Dumitreasa s-a născut pe 23 noiembrie 1925. A îndurat peste 21 de ani de închisoare.

După amnistia din 1964, a avut posibilitatea să urmeze Filologia si Teologia, fiind învestit cu harul preoţiei. A fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. Când a fost dărâmată Biserica Enei din Bucureşti, în mai 1977, a protestat energic. Arestat, nu a putut fi suprimat fiindcă în favoarea sa s-au ridicat voci puternice din exil, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Eugen Ionescu, Paul Goma, dar a fost ajutat şi de către lideri ai lumii ca Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. În 1984 a fost eliberat, iar în 1985 i s-a impus să părăsească ţara, stabilindu-se în Statele Unite. După revoluţie, a călătorit mult în ţară. A slujit la biserica ortodoxă română Sfânta Cruce din Alexandria, Washington DC. În luna octombrie 2006, părintele Calciu s-a aflat pentru câteva săptămini în România, pentru a susţine o serie de conferinţe duhovniceşti. În a doua jumătate a lunii, a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti. Cu două zile înainte de împlinirea venerabilei vârste de 81 de ani, a trecut la cele veşnice, în seara zilei de 21 noiembrie, ora 20, în Spitalul Fairfax din Virginia, USA.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ