Scrisoare de la Doamne

0
40

De multe ori mi-am pus o întrebare arzătoare:
Dacă Dumnezeu mi-ar trimite azi, o scrisoare,
Ce ar vrea să îmi transmită cu ajutorul ei, oare?
Îndrăznesc să cred că, Doamne mi-ar scrie aşa:
Ţi-am dăruit cu toată dragostea: libertatea, fiica mea,
Libertatea de a Mă iubi sau de a nu Mă iubi,
De a Mă primi în sufletul tău sau de a nu Mă primi.

Tu Îmi spui de nenumărate ori că, sincer Mă iubeşti,
Dar prin faptele vieţii tale, crezi că asta Îmi dovedeşti?
Mă iubeşti cu adevărat: când eşti o creştină căldicică?
Când eşti o copilă alintată, neascultătoare, fără frică
De a încălca legea Mea, fără frică de Judecata de Apoi?
Când trec zile în şir fără să-ţi fie dor să vorbim amândoi?
Când pendulezi între lumea cerească şi cea pământească?
Când uiţi atât de uşor de învăţătura Mea sfântă, cerească?

Mă iubeşti cu adevărat, când nu-ţi iubeşti la fel, toţi semenii
Şi iubirea pentru aproapele ți se împiedică de pietrele: judecăţii,
Egoismului, nesimţirii şi împietririi sufleteşti, mândriei, răutăţii?
Cel ce sincer Mă iubește, Îmi iubește necondiționat toți copiii.

Mă iubești, când după Sfânta Liturghie Mă încui în Biserică
Și nu mă iei acasă, părăsindu-Mă până în următoarea duminică?
Dacă M-ai iubi, ai ști că Mi-e dor mereu să vorbesc cu tine,
Că aș vrea să fii mereu înveșmântată în haină de rugăciune,
Că aș vrea să-Mi vorbești despre ale tale necazuri și bucurii,
Despre neliniștile, dilemele, frământările sufletului și inimii.

Mă iubești, când după ce te unești cu Mine prin Sfânta Împărtășanie,
Această legătură de iubire și de comuniune n-o întărești pentru veșnicie
Și o rupi îndată, cu ale tale mari și nenumărate greșeli, patimi și păcate,
Legându-te de cel viclean cu lanțuri groase ferecate cu multe lacăte?

Mă iubești, când nu ești recunoscătoare pentru darul minunat și prețios al vieții?
Când nu îți înmulțești în fiece clipă, cu credință, hărnicie, bucurie – toți talanții?
Când rămâi insensibilă la frumusețea de basm a Creației ce la tot pasul te-nconjoară,
Când lași întreaga ta ființă cuprinsă de tristețea și deznădejdea rea, încet să-ți moară?

Să știi, draga mea copilă că iubirea nu înseamnă vorbe goale, fără de valoare.
Iubirea înseamnă fapte, iubirea e roada dăruirii, iubirea e prietenie pură, e soare
Ce-ți umple sufletul de căldura și lumina comuniunii, de bucurie și speranță.
Iubirea e sinceritate, e încredere, prețuire, respect, reciprocitate, iubirea e viață.

Ce fericit aș fi, dacă M-ai iubi cu adevărat, sincer, cu întreaga ființă – necondiționat,
Și dacă cuvintele tale s-ar materializa în fapte, fiindcă atunci, da, M-ai iubi curat!
Ce fericit aș fi dacă Mi-ai scrie și tu mai des scrisori cu ale tale gânduri și trăiri!
Ce fericit aș fi dacă ți-ai număra nu numai încercările, ci și multele binecuvântări!

Ce fericit aș fi dacă ai conștientiza că Eu îți sunt mereu alături și infinit te iubesc!
Ce fericit aș fi dacă ți-ai dori fierbinte: pe tronul inimii tale, doar Eu să sălășluiesc!
Să știi, draga mea copilă că aștept să îți dorești să vii cu drag la a noastră întâlnire.
Să știi, draga mea copilă că Eu te înveșmânt mereu în haină țesută cu fire de iubire,
Cu fire de iertare, cu fire de lumină, cu fire de Har, cu fire de grijă și milostivire.

Te rog să nu te mai îndoiești niciodată de iubirea și de a Mea pronie!
Te rog, așează-te mai des la masa sufletului tău și cu sinceritate-Mi scrie:
Scrisori de dor, de iubire, de cerere, de împărtășire a bucuriilor și durerilor!
Căci Eu la toate îți voi răspunde cu răbdare și iubire și tu prin conținutul lor
Vei primi în dar: iubire, alinare, înțelepciune, Har și infinite binecuvântări.
Te rog, așadar, copila mea dragă, să ne scriem tot mai des, sincere scrisori!

Cu dragoste, Tatăl, Prietenul, Tovarășul tău pe drumul vieții,
Cu dragoste, Ajutătorul și Sprijinitorul tău pe drumul Crucii.

Cristina Toma