Sătenii afaceriști, antidot pentru sărăcia satelor românești

0
149

9451bb00-e8d1-11e3-a9c1-850773cbfa0f_antreprenoriat_08Sărăcia, lipsa locurilor de muncă, străzile neasfaltate sau agricultura rudimentară sunt câteva dintre problemele pe care multe dintre satele din sudul României nu au reușit să le depășească până acum. În astfel de comunități, femeile nu au, cel mai adesea, nicio ocupație în afară de îngrijirea copiilor și a gospodăriei, iar veniturile familiilor sunt mici. Există însă soluții, iar satele s-ar putea ridica datorită micilor afaceri sociale al căror profit este reinvestit în comunitate.

De la începutul anului, în satul Goruna din comuna prahoveană Cocorăștii Mislii funcționează un atelier de țesut unde femei casnice din localitate au redescoperit vechea îndeletnicire a țesutului iilor. Doamnele vin la atelier sau lucrează de acasă și obțin un venit prin munca proprie.

Atelierul, care a livrat deja câteva comenzi către ansambluri folclorice, ține de asociația locală „Visul verde” și a fost înființat cu ajutorul unui grant de 10.000 de lei primit de la Fundația P.A.C.T. Cu ajutorul banilor s-au cumpărat materiale (pânză, ață), două mașini de cusut, un fier de călcat, o masă de călcat, un mic război de țesut la care se fac brâie, iar fetele au fost instruite în cadrul unor cursuri de țesut.

„Am zis să reușim să facem o mică afacere, nu ca să ne îmbogățim, ci pentru a transmite vechile meserii, cum e cusutul”, povestește Cristi Colezea, un localnic din Cocorăștii Mislii, care a avut ideea de a înființa un atelier de țesut alături de soția sa, Vali Colezea. Sunt instructori de dans popular, dar amândoi lucrează alături de fetele din sat.

În atelier muncesc 10 femei din Cocorăștii Mislii care au participat la cursuri de calificare ținute de specialiști de la Centrul Județean de Cultură Prahova. Au obținut și diplome. „Rămân cu o competență certificată și se pot angaja și în altă parte”, explică Mădălina Ene, director de programe la Fundația P.A.C.T.

Acum, alte 10 fete sunt în curs de instruire. La atelier, fetele fac ii, genți, brâie, dar și obiecte gospodărești decorate tradițional (ștergare care se atârnă deasupra sau în jurul ferestrelor).

„O ie a plecat de curând în Oman”

„E într-adevăr o muncă foarte grea. Dificultăți au fost în momentul în care am început. Fetele cooptate au avut o perioadă de învățare. O fată a zis: „A, n-o să pot să fac niciodată așa ceva”. Și acum le văd că vin de drag și ne întreabă „Dar când facem nu știu ce model nou”? Deci nu au renunțat. Încă se lucrează încet. E foarte migălos și dacă ai făcut o greșeală trebuie să o iei de la început. Nu putem lucra în volum mare”, povestește Colezea, care se ocupă și de ansamblurile populare din comună.

Inițiatorii afacerii s-au gândit că ar putea avea succes deoarece în domeniu există o piață de desfacere solidă: întotdeauna ansamblurile folclorice vor avea nevoie de haine tradiționale. „Un ansamblu, dacă nu are un costum popular cât mai autentic, nu e ansamblu”, spune Colezea.

„Ne adresăm ansamblurilor folclorice, căminelor culturale, școlilor”, explică și Gabriel Neacșu, vicepreședintele Asociației „Visul verde” și directorul Căminului Cultural din localitate, unde funcționează atelierul. „Prahova e un județ unde căminele culturale nu s-au transformat în cârciumi și discoteci. Aici se face ceva”, completează el. De exemplu, în căminul cultural din satul Goruna există un Muzeu al Satului, atelierul de țesut și o sală unde fac repetiții cele două ansambluri folclorice ale comunei.

Vizitatorii care ajung în zonă pot cumpăra și ei ii de la atelierul din sat. „O ie a plecat de curând în Oman, la o doamnă din România stabilită acolo, cu familia. A trecut pe aici, i-a plăcut, a cumpărat”, povestește Neacșu.

„În fiecare casă există o ie cusută de bunici sau de străbunici”

„Am considerat că este cel mai realizabil pentru noi pentru că exista o fărâmă de activitate de genul ăsta. În fiecare casă există o ie cusută de bunici sau de străbunici. Acest gen de activitate scotea în evidență talentul tinerei fete care cosea. N-o să vedeți ii identice. Fiecare fată cosea ia sa și o reprezenta acest stil. În Goruna am găsit multe ii ce sunt păstrate cu foarte mare dragoste. Însă generația mamelor noastre nu a mai practicat țesutul. Eu cred că s-a revitalizat o îndeletnicire veche și foarte normală aici în Muntenia”, arată directorul Căminului Cultural.

Toate femeile care lucrează la atelier, cu vârste cuprinse între 17 și 68 de ani, sunt din comunitate. Cea mai în vârstă dintre doamne a redescoperit țesutul cu această ocazie: „A venit din proprie inițiativă la atelier. A zis „Eu vin pentru că știu”. Este un bun dascăl pentru celelalte”, spune el.

De luni până vineri femeile lucrează la atelier până la prânz, când se duc la școală sau la grădiniță pentru a-și lua copiii, iar în restul zilelor lucrează acasă. „Am încercat să ne pliem pe segmentul de femei casnice. Este un loc de muncă, e un mijloc de a-ți câștiga existența într-un mod destul de plăcut, la tine acasă”, continuă Neacșu.

Își amintește că au trecut și prin momente dificile: „Am avut probleme cu aprovizionarea cu materiale. Nu sunt atât de multe surse. Au fost situații când am așteptat pânza nu știu câte săptămâni de la Sibiu. Ne-a motivat că aceste femei nu au renunțat pentru că în prima fază ele doar au lucrat. Dar au rezistat”.

„Nu se brodează nimic la mașina de cusut”

Când a venit la atelier, Adela Iordache din satul Goruna nu avea serviciu. Deși între timp și-a găsit un loc de muncă la București și face naveta până în capitală, nu a renunțat nici la țesut: „Nu prea  lucram înainte. O perioadă am învățat de la mama mea și de la soacră-mea. Dar făceam macrameuri, milieuri, nu ii pe pânză cu acul. Ii lucrau bunica mea, străbunica mea”.

Iile sunt realizate manual, iar la mașina de cusut doar se îmbină mânecile cu restul bluzei: „Cusătura se face manual. Nu se brodează nimic la mașina de cusut”. De când are serviciu, Adela țese în fiecare zi o oră – două. În acest ritm, termină o ie în două-trei săptămâni: „Sunt fete care în două săptămâni termină o ie”. Prețul unei ii variază între 200 și 350 de lei.

Deocamdată, fetele lucrează cu 3-4 modele de motive tradiționale (forme geometrice, flori, frunze, trandafiri, gărgărițe), dar vor să învețe și altele. Culorile folosite sunt cele specifice pentru zona Munteniei, adică roșu și negru, completează tânăra.

„Munca la atelier ne-a schimbat total, suntem pasionate să aflăm cât mai multe lucruri. Am primit și câteva comenzi să facem ii pentru un ansamblu folcloric, pentru câteva școli. Am fi foarte fericite ca cineva să preia de la noi tradiția. Eu cred că o să meargă”, apreciază ea.

Concurs de idei de afaceri la țară

Specific unei astfel de afaceri sociale este faptul că profitul va fi reinvestit fie în dezvoltarea afacerii (în noi cursuri de calificare, în unelte sau în materiale), fie în comunitatea locală. Mădălina Ene de la Fundația P.A.C.T. arată că este foarte important ca oamenii să învețe să aibă inițiative proprii.

Ideea atelierului de țesut a fost aleasă în urma unui concurs de idei de afaceri organizat de fundație în comună. „Am căutat tradiții locale și am organizat un concurs de idei de mici afaceri care să valorifice patrimoniul cultural din zonă. Afacerea trebuia să fie una socială, care să creeze locuri de muncă în comunitate, să aducă instruire în comună și să reinvestească în comunitate profitul”, povestește Laura Oancă de la Fundația P.A.C.T.

ONG-ul lucrează în 19 județe din sudul țării și a ajutat cu fonduri și alți săteni cu spirit antreprenorial, din localități precum Găujani (județul Giurgiu) sau Făcăeni (județul Ialomița). „Ca să aibă o susținere pentru o primă inițiativă și ca să aibă curajul să schimbe ceva”, spune Oancă. Sudul țării încă are, din păcate, multe comunități sărace. „Nu se pune accent pe dezvoltare comunitară, găsești foarte multe comunități cu probleme”, continuă ea.

„Îi învățăm să se descurce singuri”

„Cocorăștii Mislii este o comunitate destul de bogată, nu prea seamănă cu comunitățile în care lucrăm noi. Sunt foarte mândri de comuna lor și iubesc foarte tare tradiția lor. Sunt oameni cu stare, sunt foarte aproape de Ploiești. Unii lucrează la Ploiești, alții au livezi pentru că e zonă pomicolă. Ei sunt bine, însă lucrăm cu comunități foarte sărace în general, nu numai de romi. Localitățile din sud sunt foarte sărace”, spune Ene.

În astfel de sate sărace, oamenii au foarte puține posibilități de angajare: lucrează ori la stat (la școală, la primărie), ori în agricultura de subzistență.

În afară de finanțarea unor mici afaceri, fundația încearcă și să îi învețe pe oameni să lucreze în echipă, să se adune în grupuri de inițiativă și să identifice singuri problemele din localitate pentru a încerca mai departe să le rezolve.

De exemplu, multe sate de romi au străzi neasfaltate sau prea puține surse de apă. „Noi putem să îi ajutăm pe ei să pună aceste lucruri pe agenda primarului. E o problemă cu apa în foarte multe comunități de romi. Nu au foarte multe surse de apă în comunitățile lor. [Ideea e ca – n.r.] ei să facă un proiect ca să igienizeze o sursă de apă, să învețe să facă parteneriat cu primăria, să lucreze într-o echipă. Pentru că, în general, ei așteaptă să li se dea, să vii și să faci tu pentru ei diverse lucruri. Noi vrem ca ei să se implice, să îi învățăm să se descurce puțin singuri”, mai arată Ene.

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ