Sfântul Averchie a fost episcopul cetăţii Ierapole din Frigia, în timpul domniei împăratului Antonin şi a fiului său, Marc Aureliu (161-180).
Populaţia acestei cetăţi era în majoritate păgână. În timpul unei serbări păgâne, Sfântul Averchie a intrat în templu şi a distrus idolii. Trei tineri dintre păgâni, fiind demonizaţi şi încercând să-l omoare pe episcop, au căzut la pământ înaintea acestuia, iar demonii s-au depărtat de la ei. Văzând minunea sfântului, cinci sute de persoane au crezut în Hristos şi au dorit să primească Sfântul Botez.
Cu vremea, Sfântul Averchie a reuşit să aducă întreaga cetate Ierapole la dreapta credinţă. Tot Sfântul Averchie i-a redat vederea mamei proconsulului provinciei, Publius. Sfântul Averchie a umblat prin oraşele şi satele vecine vindecând bolnavii şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. A predicat în Siria, Cilicia, Mesopotamia, vizitând Roma şi convertind mulţi oameni la creştinism. Tradiţia consemnează faptul că Sfântul Averchie s-a învrednicit de mai multe ori de vederea lui Hristos. Din acest motiv, cât şi pentru faptele sale minunate, a fost numit „întocmai cu Apostolii”. Sfântul Averchie s-a mutat la Domnul în cetatea Ierapole la o vârstă înaintată.
Tot astăzi se face pomenirea:
– Sfinţilor şapte tineri din Efes;
– Sfântului Mucenic Alexandru episcopul şi Iraclie Mucenicul, Anna şi Elisaveta, Teodota şi Glicheria;
– Sfântului Mucenic Zaharia;
– Sfântului Ruf;
– Cuviosului Lot;
Sursa: Crestin Ortodox
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]