Săptămâna patimilor – Miercurea Mare

0
318

miercuriCu ziua de astăzi se sfârşeşte vremea în care se face Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta înseamnă că până în Postul Paştilor din anul viitor nu vom mai auzi spunându-se în biserică: “Acum, puterile cereşti împreunã cu noi slujesc. Cã iatã, intrã Împãratul mãririi, iatã Jertfa cea de tainã săvârşită se înconjoarã. Cu credinţă şi cu dragoste sã ne apropiem, ca sã fim părtaşi vieţii celei veşnice. Aliluia, aliluia, aliluia!” sau: “Pâinea cea cereascã şi Paharul Vieţii gustaţi şi vedeţi cã bun este Domnul. Aliluia, aliluia, aliluia!”. Nu se va mai spune în Sfânta Bisericã: “Bine voi cuvânta pe Domnul în toatã vremea, pururea lauda Lui în gura mea”.

Şi pentru că până în Postul Paştilor din anul viitor nu se va mai face această dumnezeiască Liturghie a Domnului nostru Iisus Hristos, înseamnă că nu vom mai auzi spunându-se în biserică, vorbind cu Dumnezeu Tatăl: “Cu înţelepciunea Sa a zidit toată făptura. Cu nespusa Sa purtare de grijă şi pentru multă bunătatea Sa ne-a adus pe noi în aceste cinstite zile, spre curăţirea sufletului şi a trupului, spre nădejdea Învierii, spre înfrânarea poftelor”. Nu ne vom mai ruga până atunci să ne dea Dumnezeu “Lupta cea bună să o luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri”.

Biserica nu va mai zice aceste cuvinte, dar este bine ca noi sã le avem în vedere. Sã ne gândim mereu cã la Sfânta Liturghie nu suntem singuri, ci suntem împreună cu îngerii, că puterile cereşti slujesc împreună cu noi, că avem posibilitatea să ne împărtăşim cu Pâinea cea cerească şi cu Paharul Vieţii. Este bine să ne gândim că avem datoria să binecuvântăm pe Domnul în toatã vremea, sã avem în vedere cã nu numai zilele Sfântului Post sunt cele preacinstite, cã nu numai zilele acestea sunt cele în care ni se cere sã ne curăţim sufletele şi trupurile, sã avem nãdejdea Învierii, sã luptãm lupta cea bunã, sã săvârşim calea mântuirii, ci toate celelalte zile. În toatã vremea sã ne arãtãm cu grijã sã fim biruitori asupra pãcatului, sã cãlcãm peste capetele nevăzuţilor balauri, peste răutăţile de toate felurile. Sã nu uitãm aceste lucruri şi sã ducem mai departe dorinţa noastrã de a-I sluji lui Dumnezeu.

Întru aceastã zi de miercuri din Săptămâna Sfintelor Patimi, Biserica ne-a pus înainte exemplul de întoarcere la Mântuitorul nostru Iisus Hristos a unei femei cinstitoare a Mântuitorului, femeia păcătoasã.

Cinstiri aduse Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin mir au fost mai multe, iar Sfânta noastrã Bisericã stãruie în chip deosebit asupra faptului cã una dintre femeile care I-a adus cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost o pãcãtoasã. Unii fac legãturã între Sfânta Maria Magdalena, pe care Biserica o pomeneşte în 22 iulie, şi femeia pãcãtoasã, care a turnat peste Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în semn de cinstire, mir de mare preţ. Nu ştim dacã este aşa! Ştim cã în Evanghelia de la Luca se istoriseşte despre cinstirea adusã Mântuitorului nostru Iisus Hristos de cãtre o femeie pãcãtoasã care a uns cu mir picioarele Domnului Hristos, care a plâns şi a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, care le-a şters cu părul din capul ei şi le-a sărutat.

Pentru că în Sfânta Evanghelie de la Luca se spune că erau şi ucenițe care L-au urmat pe Domnul Hristos, între care şi Maria Magdalena, unii au fãcut legătura între Maria Magdalena (cf. Luca 8, 2) – păcătoasa din vremea aceea devenită sfântă mai târziu – şi între păcătoasa care a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos (cf. Luca 7, 38). Însă aceasta s-a întâmplat pe la mijlocul propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos, nu către sfârşit, în faţa Sfintelor Pătimiri. De fapt, în Sfânta Evanghelie nu ni se spune dacã femeia aceea a fost sau nu pãcãtoasã, ci doar cã L-a cinstit pe Mântuitorul. Sfânta noastrã Bisericã ne-o pune în conştiinţă cu dorinţa de a ne trezi sã ne recunoaştem pãcatele şi sã avem nãdejde la mila lui Dumnezeu.

Este bine sã reţinem faptul cã, în timp ce Iuda L-a vândut pe Domnul Hristos pe 30 de arginţi, o femeie pãcãtoasã a primit dar de la Domnul nostru Iisus Hristos, şi cã Domnul Hristos a rânduit ca acea femeie şi fapta ei sã fie cunoscutã de mulţi: “Oriunde se va propovãdui Evanghelia aceasta, în toatã lumea, se va spune şi ce a fãcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 26, 13). Este un îndemn de a-i fi recunoscãtori ei şi celor care ne-au fãcut într-un fel sau altul vreun bine în viaţa noastrã.

Sfânta noastrã Bisericã, pomenind pe femeia care L-a cinstit pe Domnul Hristos cu mir de mare preţ, care I-a udat picioarele cu lacrimi, care I-a sãrutat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, are o alcãtuire minunatã: “Doamne, femeia ceea ce cãzuse în pãcate multe, simţind dumnezeirea Ta şi luând rânduialã de mironosiţă, a adus Ţie mir înainte de îngropare”. Pomenind pe aceastã femeie, Domnul Hristos a primit-o, iar noi, vorbind cu Domnul Hristos, spunem cã femeia aceea a simţit dumnezeirea Mântuitorului, a simţit cã Domnul Hristos nu este om de rând: “Simţind dumnezeirea Ta şi luând rânduialã de mironosiţă (adicã fiind cinstitoare şi prin mir) a adus Ţie mir înainte de îngropare, zicând (deşi în Sfânta Evanghelie nu ni se spune cã ar fi zis ceva, însã se fac nişte legãturi minunate): «Vai mie, cã noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecatã şi fãrã lunã, pofta pãcatului»”. Aseamãnã pornirile cele rele cu o noapte întunecatã, cu o noapte fãrã lunã, cu o noapte în care nu se vede rãutatea: “Noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecatã şi fãrã lunã, pofta pãcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cela ce scoţi cu norii – apã din mare”.

S-a gândit sau nu s-a gândit femeia pãcãtoasã la acestea? Nu ştim! Dar ştim cã este adevãrat cã Domnul Hristos, cu puterea Lui, scoate apa mãrii, o ridicã în nori şi o preface în ploaie. “Primeşte izvoarele lacrimilor mele, pleacã-Te peste suspinurile inimii mele, Cela ce ai plecat cerurile cu nespusă plecãciune”. Venind Dumnezeu în lumea aceasta din cer, a adus cerul pe pãmânt, a plecat cerurile cu “nespusă Lui plecãciune”. “Şi-mi dã să-Ţi sãrut preacuratele Tale picioare şi sã le şterg cu pãrul capului meu, pe care auzindu-le [suspinurile] Eva în rai, întru amiazã-zi, de fricã, s-a ascuns”. Şi-apoi minunându-se de pãcatele ei şi de măreţia Domnului Hristos, zice: “Cine va cerca mulţimea pãcatelor mele şi adâncul judecăţilor Tale? De suflete Mântuitorule, Izbãvitorul meu, nu mã trece cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemãsuratã mare milã”.

Ştiind noi cuvintele acestea ale Sfintei Biserici, este bine sã ne cercetãm pe noi înşine şi sã ne gândim ce putem face pentru a aduce cinstire Mântuitorului Iisus Hristos, ce putem sã aducem noi în loc de mir: “Viaţă curatã, întru pocăinţă agonisitã, cântare de biruinţă”. Ce putem noi sã aducem în loc de lacrimi, pe care nu le avem? Dorinţa de a avea ce încã nu avem. În orice caz, sã ne gândim mai mult şi mai bine cã pãcatul este întunecat, cã Hristos este luminã şi sã cerem lumina lui Hristos în viaţa noastrã. Sã ne gândim cã Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut om şi a plecat cerurile pentru noi, cã se cuvine sã ne scufundãm întru smerenie că sã ne ridice Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai presus de noi înşine. Sã ne gândim la nemãsurata milã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sã avem încredinţarea cã Domnul Hristos ne primeşte şi pe noi, El, care are “nemãsuratã mare milã”.

Trecem de ziua de astãzi, vor veni şi alte zile, mereu altele, fiecare dintre ele fiind pentru noi o zi de mântuire, în care trebuie sã ne aducem aminte de ceea ce trebuie sã purtãm în suflet, în nãdejdea mântuirii noastre, amin!

Arhimandrit Teofil Părăian

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ