Săptămâna Patimilor – Marţea Mare

0
122

pilda-celor-10-fecioare-manstrambaÎn Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Aceastã zi ne pregãteşte pentru intrarea în cãmara Mântuitorului, cu douã parabole strict eshatologice – Parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi Parabola talanţilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27). Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi şi aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se ingrijeascã şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vãdeşte strãlucirea fecioriei.

În Marţea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumaţi de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înţelepte şi despre fecioarele neînţelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos şi pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în faţă conştiinţei în Marţea cea Mare. Şi noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marţi pilda cu cele zece fecioare şi pe cele zece fecioare, luând aminte şi prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor şi care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămară nunţii şi s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-şi cumpere untdelemn pentru candelele lor.

Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru cã, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieþi au adormit toate fecioarele, adicã au murit. Cu adevãrat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.

Omul, care este mai presus de toată creația, nu are nimic de la sine sau prin puterile sale. Totul, chiar si viata le are primite în dar de la Dumnezeu. Încă din momentul nașterii noastre, El ne înzestrează cu diverse daruri, cum ar fi: inteligentă, voce frumosă, frumusețe și alte diferite talente. Ținând cont de puterea fiecăruia de a le folosi, Dumnezeu le împarte: unora mai mult iar altora mai putin.

Fiecare om are datoria/obligația de a le folosi și înmulți/îmbunătăți, pentru binele său și al semenilor, știind că Dumnezeu le cere aceasta și îi  și va judeca pentru felul cum si-au folosit darul. De la cei care au primit mult, așteaptă mult, iar de la cei care au primit mai putin, atât cât pot da aceștia.

Omul leneș, tine aceste daruri “îngropate”, nu le folosește nici pentru sine, și nici pentru cei din jur. Acest refuz, de a le înmulți pentru folosul semenilor noștri, este un păcat mare, pe care Dumnezeu îl pedepsește.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieștii Părinți pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanților, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua și ceasul sfârşitului vieţii.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom îngriji de celelalte, și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorși ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

“La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind şi strigând: Sã nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Condacul zilei)

Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în faţă că să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiţi prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospăţul cel veşnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învaţă în fiecare zi de marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învăţat şi în această săptâmână în ziua de marţi, să fim cu luare aminte la noi înşine, la datoriile noastre, să aşteptăm pe mirele ceresc cu inima iubitoare şi cu fapte bune, ca şi întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marţi, ca şi în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineaţă, la utrenie, se spun urmatoatrele cuvinte:

“Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui, ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

Sursa: argumentpress.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ