Salvaţi Copiii România: Numărul minorilor care merg la şcoală este în scădere

0
50

primul-ghiozdanProcentul copiilor cu vârsta între 7 şi 10 ani care frecventau şcoala primară în anul şcolar 2013 – 2014 era de 87,4%, în scădere cu peste un punct procentual faţă de promoţia anterioară, potrivit unor date statistice efectuate în cadrul programului „Centre Educaţionale Integrate pentru Grupuri Vulnerabile”, dezvoltat de Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Mai mult de unul din zece copii, care ar fi trebuit să participe la învăţământul primar, nu mergea la şcoală, iar aproape 366.000 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani nu erau înscrişi în nicio formă de învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), informează un comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

„Şcoală după Şcoală”

În cadrul proiectului Centre Educaţionale Integrate pentru Grupuri Vulnerabile, prin intermediul celor 17 centre de pregătire şcolară înfiinţate, peste 1.020 de copii din medii defavorizate au beneficiat de sprijin, astfel încât 287 de copii de vârstă preşcolară din comunităţile defavorizate au beneficiat de servicii educaţionale în cadrul grădiniţelor estivale, 474 de elevi au fost asistaţi prin organizarea de cursuri de tip „Şcoală după Şcoală”, 358 de elevi care au părăsit timpuriu şcoala au fost sprijiniţi în procesul de reintegrare şcolară, prin programul „A Doua Şansă”, 388 de părinţi au participat la întâlnirile lunare de consiliere socială, 361 de cadre didactice au fost instruite cu privire la dezvoltarea şi implementarea programelor de tip „A doua şansă”.

De asemenea, 170 de voluntari au susţinut sesiuni de informare cu privire la dreptul la educaţie, iar 3.454 de copii şi tineri au fost informaţi cu privire la rolul benefic al educaţiei, drepturile copilului, efectele negative ale discriminării etc.

Centre Educaţionale Integrate

Activităţile din cadrul proiectului Centre Educaţionale Integrate pentru Grupuri Vulnerabile derulat de organizaţie s-au desfăşurat în oraşele Argeş, Braşov, Bucureşti (două centre), Caraş-Severin, Cluj, Constanţa (două centre), Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Timiş şi Vaslui.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni” şi a fost implementat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Ana Grama

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ