Să spui totdeauna adevărul

0
21

Un corb îşi făcuse cuibul pe o insulă. Într-o zi se hotăra să-şi treacă puii pe uscat dincolo de apă.

Luă unul să-l treacă peste apă, dar ajungând la mijlocul drumului, corbul cel bătrân se simţi obosit, îşi încetini zborul şi se gândi: „Acum când eu mai sunt încă în putere şi el este slab, pot să-l mai ridic în văzduh, dar când el va mai creşte iar eu voi mai îmbătrâni, oare îşi va mai aduce aminte de îngrijirile mele şi mă va duce şi el din loc în loc?” Şi corbul bătrân îşi întrebă puiul:

— Când tu vei fi mai mare şi eu voi fi bătrân şi slab, mă vei ajuta sau nu? Spune-mi drept!

Puiul de corb de frică să nu-i dea drumul în apă răspunse:
— Da, te voi ajuta! Dar corbul cel bătrân nu-şi crezu puiul îşi deschise ghiarele şi puiul căzu în apă şi se înecă.

La fel se întâmplă şi cu cel de-al doilea pui de corb, ca şi cu cel dintâi.

Corbul cel bătrân se întoarse la cuib ca să-şi ia pe cel de-al treilea pui, singurul care-i mai rămăsese. Îl luă şi se îndreptă în zbor peste apă. În acelaşi loc, osteneala îl cuprinse din nou şi îşi întrebă puiul:

— Oare vei îngriji de mine, când tu vei fi mai mare iar eu voi fi bătrân şi slab?

Puiul de corb răspunse:
— Cred că nu.
— De ce? întrebă tatăl.
— Iată de ce! Când tu vei fi bătrân şi slab, eu voi fi puternic, dar voi avea cuibul meu şi puii mei, cărora va trebui să le dau de mâncare şi să-i îngrijesc.

Atunci corbul cel bătrân se gândi: „Spune adevărul şi ca răsplată îl voi duce peste apă până la ţărm şi-l voi îngriji până va fi pe picioarele lui, puternic şi capabil să-şi facă cuib.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016