Să nu pierdeți momentul în care trăiți!

0
45

luna-plina– Să nu pierdeți momentul în care trăiți! Sfatul acesta nu este un fel de a vorbi. Este, într-adevăr, un mesaj deosebit de la Cer la noi. Momentul, dacă se pierde, e o mare pierdere. Nu trebuie să discutăm numaidecât istoric, filozofic și așa mai departe.

– Toate acestea trebuie aplicate la ceea ce este situația actuală.

–  Trebuie să discutăm, trebuie să urmărim fiecare, în plapumă, în pătură, pe piatră, în pădure, în altare: „Care este poziția mea?”. Pentru că acela care nu are poziție sufletească, acela  este într-o mare primejdie. Pentru că de greșit se greșește de către toți. Chiar dacă ai fi și Apostolul Petru. Și mai mult spun, noi nici nu putem face greșeala mare pe care a făcut-o Petru: să se lepede de Hristos în fața Lui. Dar Sfântul Apostol Petru a avut o poziție sufletească, așa încât s-a ridicat.  Ei, asta-l omoară pe dracul: poziția noastră sufletească! Să știm să ne ridicăm, căci este cu neputință să nu greșim. Dar nu pentru că vrem, ci pentru că de multe ori nu vrem. După cum și rugăciunea spune: „ Doamne, vreau, nu vreau, mântuiește-mă!”  Vasăzică, într-un fel, se greșește, dar dacă avem poziție sufletească, aceasta îl ucide, aceasta îl ține departe și este cu foarte puține șanse de partea dracului. Pentru că, ridicându-ne mereu, mereu primim harul lui Dumnezeu. De câte ori? De șapte ori câte șapte!? „De șapte ori câte șapte” știți ce înseamnă? Cuvântul „șapte” în Scriptură înseamnă „mai mult”. De aceea a întrebat Apostolul Petru: „de șapte ori?” Mântuitorul a răspuns: „Nu zic mai mult, ci permanent – de șaptezeci de ori câte șapte.”

De aceea repet: să nu pierdem momentul! În orice discuție, dacă vreți, Sfințiile voastre, ca slujitori, ca sfătuitori, ca propovăduitori, plecați de la momentul acesta.

„Iată duhovnicul” – interviu realizat de părintele Vasile Gavrilă cu Arhim. Arsenie Papacioc

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ