Să nu îngropăm talentul!

0
16

Fiul unui om avut, plecând de acasă spre a învăţa într-un mare oraş la o şcoală superioară, primi de la tatăl său, pe lângă banii necesari călătoriei şi celorlalte nevoi, suma de 2000 de lei. Când îi dădu banii, tatăl îi zise:

— Fiul meu, vei folosi aceşti bani cum vei crede tu mai bine.

Tânărul făgădui şi plecă la studii.

După o bucată bună de vreme, tatăl veni la oraş să-şi vadă fiul şi după ce îl întrebă despre şcoală şi de toate câte a mai făcut, la sfârşit îi spuse:
— Dar cu cei 2000 de lei pe care ţi i-am dat să-i foloseşti cum vei crede tu de cuviinţă, ce-ai făcut?

Bucuros tânărul scoase banii din buzunar, îi arătă şi, crezând că face o mare bucurie tatălui său, el adăugă:
— Uite tată, nici nu m-am atins de ei, i-am păstrat.

Dar părintele său se mâhni şi-i zise:
— Rău ai făcut băiatul meu, căci ai îngropat talentul pe care ţi l-a dat Dumnezeu; trebuia să-l foloseşti, să-i înmulţeşti. Aceasta înseamnă că toată vremea te-ai gândit numai la tine şi n-ai văzut lipsurile şi nevoile din jurul tău!

Fiul a înţeles lecţia dată de tatăl său şi făgădui că în viitor va şti să folosească banii care îi prisoseau; va şti să folosească talentul dat de Dumnezeu.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016