Să ne rugăm pentru pacea lumii și să devenim cu toții făcători de pace

2
649

Înainte de a dărui câte o bucățică din sufletul meu, cititorilor cuvintelor mele, cer mereu binecuvântarea Bunului Dumnezeu, pe Care Îl rog să mă lumineze să scriu ceva folositor măcar pentru un semen, să scriu cuvinte ce alină, ce bucură, ce înfrumusețează sufletul și viața celor ce le citesc.

copilE noapte, e târziu și simt nevoia să dăruiesc din preaplinul inimii mele câteva cuvinte pe care Bunul Dumnezeu va rândui cel mai bine, cine să le citească. Dar din dar se face Rai, așadar, Îi cer Bunului Dumnezeu binecuvântare și luminarea minții, și apoi mă întreb: Despre ce să scriu eu oare, acum? Ajută-mă Doamne să mă hotărăsc asupra unui subiect! Și înainte de a alege o temă pe care să o dezvolt, îmi mai arunc ochii peste câteva postări de pe facebook. Și deodată ochii mi s-au ațintit asupra unei imagini a unui copil din Siria, despre care se spunea că singura lui hrană de câteva zile e iarba și întrebat ce ar vrea să mânânce, a spus: o bucată de pâine. Ochii mi s-au împăienjenit de boabe de lacrimi și am simțit o iubire și o milă infinită pentru acel copilaș drăgălaș, cu ochii mari și negri, care deși vorbea o limbă pe care eu nu o înțeg, i-am înțeles și simțit durerea, i-am înțeles suferința, i-am înțeles disperarea pe care ți-o provoacă înfometarea, i-am înțeles teama provocată de starea permanentă de conflict și război.

Am mai simțit aceeași iubire sinceră și puternică, pentru copilul Anastasie, când am citit despre viața Sfântului Nectarie de Eghina. Am citit cu ochii inimii, plini de lacrimi de iubire și compasiune, scrisoarea copilului Anastasie către Iisus Hristos: ,,Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălțările de mi-au ieșit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici un bănuț… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie. – Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – în ceruri”.

După ce am simțit și trăit această durere și suferință ce răzbătea din fiecare cuvânt al scrisorii adresate Mântuitorului Hristos, i-am dăruit inima mea, pentru totdeauna, Sfântului Nectarie. Am început, așadar, să-l iubesc cu tot sufletul meu, după ce am aflat de copilăria sa tristă și grea, marcată de foame, frig, singurătate, muncă peste puterile unui copilaș, durere și multe lacrimi și acum îl iubesc ca pe un bunic sfătos și protector, considerându-l ,,Bunicuțul” meu drag din cer, ,,Bunicuțul” meu iubitor și grabnic ajutător. Știu și  nu mă îndoiesc niciodată, că Sfântul Nectarie se roagă Bunului Dumnezeu să aline suferința tuturor copiilor necăjiți din lume, fiindcă și el a fost un astfel de copil sărac și oropsit, lipsit de cele necesare unei copilării fericite și frumoase.

Văzând câtă suferință aduce războiul pentru copiii din Siria și nu numai, m-am rugat Bunului Dumnezeu să le aline această suferință, să le potolească foamea, să îi apere de bombe și de plumbul armelor, să fie pace în întreaga lume, lumea în care trăim să nu mai fie o lume în care predomină conflictele, chiar și cele armate. Am îmbrățișat cu brațele sufletului meu pe acel copilaș și pe toți ceilalți copii din întreaga lume, care sunt victimele războiului, victimele sărăciei, victimele nepăsării, victimele bolilor, victimele conflictelor de tot felul și m-am întrebat cu profundă tristețe: Oare de ce lumea în care trăim nu poate fi o lume a păcii și a iubirii, o lume Rai pe pământ? Oare de ce ne facem rău unora altora cu bună știință, fără pic de milă, fără pic de compasiune? Oare de ce am urâțit lumea în care trăim cu răutatea noastră, cu ura noastră, cu violența noatră, cu lipsa noastră de solidaritate, de unitate, de fraternitate?

Îmi amintesc de acei doi ochi negri ai copilului – izvoare de tristețe și durere și iar mi se umezesc ochii trupului și ai inimii. Mă gândesc: cum poate suporta sărăcuțul atâta foame, când noi mâncăm pe săturate și pe alese în fiecare zi și tot suntem cârtitori și nemulțumitori, cum poate trăi mereu cu teama în suflet că poate fi ucis în orice clipă în urma unui atac armat, când noi ne temem uneori și de umbra noastră, cum i s-au frânt aripile copilăriei, când alți copii de aceeași vârstă cu el au o viață lipsită de griji și de probleme, neștiind ce înseamnă în realitate, războiul, ci doar îl mimează, jucându-se de-a soldații?

E dramatic ce se întâmplă în lumea în care trăim, unde pacea, cel mai mare bun social pentru oameni si popoare nu mai domnește pretutindeni. Un studiu Unicef realizat în anul 2014 arată că s-a stabilit un record negativ al brutalităţilor la adresa copiilor în istoria noastră recentă. ,,Fie că vorbim de conflictul separatist din Ucraina, de cel din Siria, de epidemia de Ebola din Africa de Vest sau de foametea din Sudanul de Sud, vorbim de fapt de 230 de milioane de copii, obligaţi, la o vârstă fragedă, să se confrunte cu conflicte şi să facă faţă unor situaţii pe care sunt prea mici să le înţeleagă. Nu doar armele şi luptele violente reprezintă amenințări pentru sănătatea și bunăstarea copiilor. În Africa de Vest milioane de copii trăiesc sub ameninţarea epidemiei de Ebola. În State precum Guineea, Liberia și Sierra Leone, mii de copii au rămas orfani și circa 5 milioane sunt privați de școală. Pe lângă conflicte armate şi epidemii, alte milioane de copii sunt condamnaţi pe viaţă la foame şi malnutriţie. Potrivit unui raport ONU, anual, peste 2 milioane de copii mor din cauza malnutriţiei, cifra reprezentând o treime din totalul deceselor infantile.” (digi24.ro)

Pacea întemeiată pe iubirea între oameni, pe adevăr, dreptate, solidaritate, toleranță, prietenie între toate popoarele este cel mai de preț bun social pentru oameni și popoare și așa cum a spus și Sfântul Grigorie al Nyssei, lăudând pacea și înțelegerea dintre oameni, tot ce ai numi plăcut este plăcut numai în unire cu pacea, fiindcă: ,,dintre toate lucrurile cu care oamenii poftesc să se îndulcească în viață, este ceva mai plăcut decât viața în pace?” Cât adevăr în acest mărgăritar duhovnicesc, fiindcă unde nu este pace, nu este bucurie, nu este iubire, nu este lumina armoniei și înțelegerii, nu este comuniune și prietenie, nu este credință autentică, nu este Hristos – Dumnezeul dragostei și al păcii. Nu este, așadar, împărăția mesianică a Lui Hristos care este o împărăție a păcii și a dreptății, nu este spațiul Învierii Sale, ci este spațiul morții, unde între oameni nu este bunăvoire, pace și iubire, unde oamenii nu se pot considera fiii Lui Dumnezeu, fiindcă doar făcătorii de pace sunt fiii Lui Dumnezeu, așa cum ne arată cea de-a șaptea fericire: ,,Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii Lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).  Fericiți sunt făcătorii de pace, care prin strădaniile și faptele lor, care prin diplomația de care dau dovadă reușesc să păstreze pacea în lume, fiindcă Mantuitorul Îi numeste pe acestia ,,fiii Lui Dumnezeu.” De ce îi numește așa? Fiindcă făcătorii de pace sunt următorii Lui Hristos – Fiul Lui Dumnezeu, sunt asemănători Lui, fiindcă Acesta s-a pogorât pe pământ tocmai ca să aducă pe pământ: pacea, binele, iubirea și bunăvoirea între oameni.

Dacă vrem să ne numim și să fim cu adevărat fii ai Lui Dumnezeu, să încercăm să devenim cu toții, făcători de pace, să dobândim duh de pace, să păzim în tot chipul pacea noastră lăuntrică, să încercăm din răsputeri, fiecare după puterile noastre să restabilim pacea și înțelegerea dintre oamenii din jurul nostru, ,,căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace” (I Cor. 7, 15). Să fim mereu pașnici și iubitori de pace, să conștientizăm totdeauna cât de importantă este pacea noastră și a lumii întregi, să fim oșteni curajoși în războiul duhovnicesc cu diavolul vrășmășiei și a conflictului care se luptă din răsputeri să semene peste tot răutatea, ura, răzbunarea, vrajba și războiul între oameni, producând mult haos și suferință. Să fim soli de pace și prietenie, să ne plecăm cu toții genunchii inimii la rugăciunea pentru pacea întregii lumi, să trăim în dragoste,  înțelegere și unire cu  toți semenii noștri, indiferent de diferențele dintre noi,  ,,că unde este unire, acolo a poruncit Dumnezeu binecuvântarea și viața până în veac” (Ps. 132). Să nu uităm niciodată, că pacea și înțelegerea ne apropie de Dumnezeu, că acestea sunt izvor de har dumnezeiesc, care ne va face fericiți și fii ai Lui Dumnezeu.

Să nu uităm, că suntem datori să reclădim o lume a păcii, a iubirii, a prieteniei și solidarității, că suntem datori să nu aducem să domnească în Raiul copilăriei; ura, dezbinarea, conflictul, războiul, foamea, sărăcia, boala, nedreptatea, discriminarea, exploatarea, tristețea, durerea, suferința, moartea, ș.a.m.d.  E nedrept să molipsim cu răutatea noastră, cu egoismul, cu orgoliile noastre – lumea copilăriei, e nedrept să distrugem tot ce e frumos şi pur pe acest pământ!

Să ne rugăm din toată inima noastră, din tot sufletul nostru, cu toată sinceritatea și puterea noastră, ca niciodată, vreun copil din lume să mai sufere de foame și să mai fie nevoit să mânânce iarbă ca să supraviețuiască pe timp de război!!!

Cristina Toma

2 COMENTARII

  1. Ai dreptate!
    Dar totusi rãzboiul este undeva departe, in Siria, si nu ne afecteazã in mod direct pe noi.
    Sã stii cã meritã sã sufere pentru cã cei de acolo sunt oameni fara Dumnezeu, rãi si nebuni.
    Poate numai asa o sa le vina credinta si lor!
    Nu sunt atât de pretosi in Ochii Domnului ca noi, ortodocsii crestini.
    Sã sufere in continuare, pot chiar sã moarã!
    Sã nu ne pese nouã atât de mult!
    Acolo sunt multi teroristi, dusmani ai pãcii, si slujitori ai Satanei care lucreazã pentru distrugerea popoarelor!
    Copiii lor sunt deasemenea niste stricati!
    Ortodocsii sunt mai buni!

  2. Admir oamenii curajosi, care nu se ascund sub masca anonimatului atunci cand doresc sa isi exprime parerile, credintele, trairile. In ultimele doua zile am vazut astfel de comentarii la doua articole scrise de mine, in care nu sunteti de acord ca trebuie sa iubim toti oamenii indiferent de religia lor si ca aproapele nostru poate fi la un moment dat si cineva de alt neam. Iubesc ortodoxia, incerc sa fiu o marturisitoare a acesteia, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa urasc oamenii care nu sunt ortodocsi. Si un adevarat ortodox, un crestin autentic nu se crede superior in fata Lui Dumnezeu, doar datorita faptului ca este ortodox. Un adevarat crestin ortodox nu poate gandi ca un razboi nu-l afecteaza, daca nu are loc in tara lui, un adevarat ortodox nu doreste suferinta si moartea cuiva care nu are aceeasi orientare religioasa ca a lui. Si nu aveti de unde sti dumneavoastra, ca toti copiii arabi sunt stricati. Imi pare rau ca nu incercati sa luati nota de trecere la examenul iubirii, acceptarii, solidaritatii, compasiunii, milostivirii, credintei…. Si sa stiti ca am o banuiala cine se ascunde sub masca anonimatului…. Bunul Dumnezeu sa va ajute sa va gasiti linistea si pacea sufletului, gandind frumos si nu cu ura si incrancenare…

LĂSAȚI UN MESAJ