Să luăm aminte – Formele falsului misticism

0
102

misticismFormele falsului misticism sunt şi ele multe. Trăgându-şi puterea din izvoarele prezentate anterior, falsul misticism se ramifică totuşi în trei direcţii principale de manifestare. Le vom expune în continuare pe scurt, insistând asupra detaliilor doar acolo unde este nevoie.

Domeniul ocultismului, al magiei şi al superstiţiei, cu următoarele forme: practicile vrăjitoreşti, descântecele, ghicirile şi prezicerile (prin cuvânt, fie în stare de transă, fie pe baza interpretării unor semne şi a visurilor), considerarea unor zile, numere sau evenimente ca norocoase, purtarea de talismane, astrologia, horoscopul, spiritismul, teozofia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia.

Dumnezeu a interzis sub grele ameninţări, aceste practici încă din Vechiul Testament: „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 19, 31) „De se va ridica în mijlocul vostru un prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile lui şi glasul lui să-L ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit sa vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din calea robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.” (Deuteronom 13, 1-5)

Întâlnim şi astăzi aceste practici demonice (poate chiar mai rafinate ca prezentare) amestecate deseori cu unele practici necanonice18, pe care toţi impostorii şi proorocii diavolului le fac publice prin mijloace de comunicare în masă. Sesizăm astfel o ofensivă susţinută a demonismului şi a păgânismului care asaltează azi, mai mult ca oricând, spiritualitatea creştină (în general) şi cea românească (în special).

Fel de fel de vrăjitori, de ghicitori şi de prezicători sau de posedaţi ai unor „puteri paranormale” îşi oferă serviciile pentru a dezlega farmece, blesteme, drumuri şi oameni să iasă rapid din încurcături financiare sau de sănătate şi pentru multe alte „rezolvări” ale problemelor familiale şi sociale. Circulă şi azi printre credincioşi încă multe superstiţii şi idei fixe, care duc oamenii la mari confuzii şi buimăceli în credinţă. Exemplificăm câteva dintre ele:

1) legate de existenţa predestinaţiei (soarta), a horoscopului sau zodiacului, care ar dicta implacabil viitorul şi viaţa omului;

2) legate de unele zile(că marţi sunt trei ceasuri rele), numere (că 13 aduce ghinion) sau evenimente (că dacă te întorci din drum sau vezi un preot sau îţi taie o pisică neagră calea îţi va merge rău, că dacă auzi o cucuvea cântând va muri cineva, că dacă treci pragul casei cu piciorul stâng sau dacă „te mănâncă nasul” nu vei reuşi în ce vei face etc), considerate aducătoare de pagubă;

3) legate de unele obiecte care, atunci când sunt păstrate, „poartă noroc”. Explicitarea bolilor trupului pe baza filosofiiilor orientale, ca fiind cauzate de „dezechilibre şi gâtuiri ale circulaţiei energiilor yin şi yang” sau pe baza speculaţiilor radiesteziste ca fiind produsul influenţei unor „interferenţe malefice ale energiilor cosmice şi telurice” nu are nimic comun cu Adevărul, deoarece omul nu este la discreţia energiilor cosmice impersonale care-i strivesc existenţa şi libertatea, ci este persoană infinit superioară lumii neraţionale. Iar a susţine predestinaţia cosmică dictată de stele (cum susţine astrologia, cu variaţiunile ei pe aceeaşi temă – zodiacul şi horoscopul) este o gravă erezie întrucât: îl face pe om inferior lumii neraţionale, care-i anihilează orice tendinţă de libertate, şi omul nu ar mai avea răspunderea păcatului, deoarece stelele i-au impus cu necesitate să facă totul.

Este departe de cei care practică şi promovează formele de spiritism şi parapsihologie intenţia de a-L chema pe Dumnezeu cel Adevărat în ajutor. Dată fiind prezenţa în doctrina acestora a multor erezii (contrare învăţăturii lui Iisus Hristos şi a Bisericii Ortodoxe) şi superstiţii, este limpede că ei nu lucrează cu Dumnezeu cel viu, ci cu un „dumnezeu” care i-a şi inspirat în învăţătura lor pierzătoare de suflet şi îi şi ajută în „lucrătura” lor. De aceea, pentru a fi credibili în faţa oamenilor care mai ştiu ceva despre Dumnezeu, aceşti prooroci ai satanei se îmbracă în „haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 5), afişându-şi „credinţa” prin icoane pe pereţi, prin diverse rugăciuni spuse la începutul şedinţei şi chiar prin sfătuirea clienţilor de a merge mai întâi la Biserică, pentru ca „tratamentul” să aibă efect deplin.

0Diavolul, invocat prin diverse practici şi mantre rostite de ei într-o atmosferă  hipnotică, nu întârzie nici el să-şi facă simţită prezenţa şi acţiunea. Deseori, însuşi „proorocul” intră în extaz sau în transă, inducându-le prin sugestie aceeaşi iluzie şi stare psihică şi celor care-i suportă „tratamentul spiritist”. Cu toate că unii dintre cei care-l consultă simt o aparenţă de bine şi chiar îi mulţumesc „proorocului” pentru aceasta, totuşi succesul aparţine diavolului care urmăreşte pierderea sufletelor prin erezii şi prin patimi, chiar în ciuda unui folos trupesc al omului consultat. Iată ce zice însuşi Mântuitorul Hristos referitor la asemenea prooroci: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Departaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.” (Matei 7, 22-23)

Profeţiile, semnele şi minunile „paranormale” săvârşite de aceşti înşelători se pot explica prin aceea că ei folosesc conjugat mai multe metode: frauda (trucajul, scamatoria), sugestia şi iluzia colectivă şi chiar conlucrarea directă cu diavolul. „Este un păcat grav pentru un creştin, fiu al Bisericii şi al lui Hristos, să creadă că Dumnezeu are nevoie, pentru a Se descoperi oamenilor, de mesageri care ciocănesc în pereţi şi în mobile, fac să danseze mesele şi să alerge paharele sau se pretează la cele mai ridicole şi uneori, dezgustătoare exhibiţii. Nu numai doctrina revelată, dar şi cel mai elementar bun-simţ respinge astfel de lucruri.”

Domeniul patologicului, cu forme mai uşoare sau mai puţin grave de manifestare, cu tendinţe de extindere mai mult sau mai puţin accentuate.

Boala psihică, fie moştenită genetic, fie instalată prin educaţie (teroare în familie ori răsfăţ), fie dezlănţuită în urma unor şocuri emoţionale (bucurii euforice, crize sentimentale, rateuri în viaţă), generează în imaginaţia omului unele idei fixe, obsesii, halucinaţii şi viziuni mai mult sau mai puţin religioase. Caracteristică psihopatologiei este prezenţa halucinaţiilor, a vedeniilor cu conţinut fantastic. „Dar, falsul misticism se întreţine nu numai prin halucinaţii, ci şi prin iluzii. La halucinaţie este mai întâi ideea, reprezentarea mintală, apoi senzaţia, sau imaginea cu aparenţă de realitate. La iluzie este întâi o senzaţie reală şi apoi o idee, o reprezentare falsă despre ea, o interpretare greşită a ei. Dacă halucinaţia este mai ales, apanajul celor bolnavi, iluzia nu presupune numaidecât o boală.”(Preot Prof. Dumitru Stăniloae) Ea apare în general acolo unde este o percepţie superficială a realităţii şi a vieţii religioase, o confuzie şi o ignoranţă propice răspândirii falsului misticism.

Totuşi, în unele forme patologice de fals misticism un rol important în întreţinerea acestei atitudini îl deţine folosirea substanţelor halucinogene (băuturi, droguri) şi a muzicii psihedelice), prin care „misticii” îşi provoacă rapid şi-şi întreţin vedeniile şi extazurile. Cu toate că unii mistici psihopaţi îşi cunosc şi recunosc starea de boală, sunt printre ei şi unii care devin de bunăvoie înşelători ai bunei credinţe a oamenilor, promovându-şi în public, cu mare avânt, „profeţiile apocaliptice”.

Domeniul ignoranţei şi al relei credinţe, cu nenumăratele lui expresii, atât la nivel individual, cât şi social.

Ca o consecinţă firească a secularizării globale, tot mai mulţi oameni se complac într-o stare „căldicică”, fără nici o angajare susţinută în viaţa morală şi raţională. E mult mai comod să împlineşti formal şi exterior nişte rituri de cult decât să te străduieşti să înţelegi şi să trăieşti curat credinţa ortodoxă. De aceea, foarte mulţi impostori, mânaţi de rea-credinţă, propun azi o serie de „reţete sigure”, care în mod automat îl pun pe omul credul într-o bună relaţie cu Dumnezeu sau îi rezolvă imediat toate problemele.

Deseori azi, aceste tendinţe de fals misticism sunt atât de amestecate, încât este foarte greu să le distingi originile şi scopurile după care se desfăşoară în societate, mai ales când în spatele multor mişcări de degenerare religioasă sunt şi cercuri politice internaţionale anticreştine.

misticPe baza premiselor expuse mai înainte, se profilează pe plan mondial o altă formă a falsului misticism, o formă cosmopolitistă, o revigorare şi o integrare globalizantă a tuturor „spiritualităţilor” păgâne (tradiţionale, orientale şi occidentale) în felurite sincretisme filosofico-religioase, care exaltă mândria antropocentrică şi spectacolul. Într-adevăr, este o mare performanţă să aduni în aceeaşi „nouă spiritualitate” raţionalismul sufocant şi sentimentalismul nebulos, activismul social şi imoralitatea, umanismul ateu şi panteismul dezumanizant, reunind teorii doctrinare contradictorii într-o sinteză care se propune treptat lumii ca „religia viitorului”, ca „religia” cea fără Dumnezeu a unei noi ere mondiale. Aceasta este, de fapt, perspectiva tristă a unei lumi tot mai secularizate, tot mai descreştinate: instalarea urâciunii pustiirii în locul cel sfânt. Or, Ortodoxia are de spus un cuvânt greu la această grea cumpănă a istoriei, ea fiind singura cale de mântuire şi de unire a oamenilor cu Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hristos, Capul şi Mirele Bisericii.

Citește și: http://jurnalspiritual.eu/sa-luam-aminte-cauzele-falsului-misticism/

Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Ed. Credinței București, 2012

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ