Să lăsăm în seama  lui Dumnezeu totul!

0
197

seamaSă nu ne tulburăm dar, să nu ne descurajăm când suntem supuşi încercărilor! Dacă giuvaergiul ştie cât timp trebuie să lase aurul în cuptor şi când să-l scoată, şi nu-l lasă să stea până se strică sau arde de tot în foc, cu mult mai mult Dumnezeu ştie aceasta; şi când vede că am ajuns curaţi, ne scoate din încercări, ca nu cumva, din pricina mărimii şi mulţimii relelor, să ne împiedicăm şi să cădem. Să nu ne necăjim deci, nici să fim mici la suflet de cădem în vreo nenorocire neaşteptată, ci să ne lăsăm în voia Celui Ce cunoaşte bine necazul nostru, ca să ne cureţe prin foc sufletul, cât timp va voi El. Face aceasta spre folosul şi câştigul celor încercaţi. De aceea un înţelept ne îndeamnă zicând: Fiule, de te apropii ca să slujeşti lui Dumnezeu, pregăteşte-ţi sufletul pentru încercări, încordează-ţi inima ta şi rabdă, şi să nu te tulburi în vremea încercării! Să lăsăm, spune acest înţelept, în seama lui Dumnezeu totul! El ştie bine când trebuie să ne scoată din cuptorul răutăţilor. Trebuie dar să ne lăsăm în toate împrejurările din viaţă în seama Lui, să-I mulţumim totdeauna, să le îndurăm cu recunoştinţă pe toate, fie binefacerile, fie pedepsele, pentru că şi acesta este un chip de binefacere. Doctorul este doctor nu numai când spală, hrăneşte şi scoate la aer, în grădini, pe bolnav, ci şi când arde şi taie. La fel, tatăl este tată nu numai când îngrijeşte de fiul său, ci şi când îl alungă din casă, când îl ceartă, când îl bate; nu-i atunci mai puţin tată decât dacă îl laudă. Ştiind deci că Dumnezeu este mai iubitor decât toţi doctorii, nu iscodi, nu-I cere socoteală pentru felul în care te vindecă, ci să ne lăsăm deopotrivă în seama Lui, fie că vrea să ne dea tihnă, fie că vrea să ne pedepsească! Şi prin una, şi prin alta ne face sănătoşi şi prieteni ai Lui.

Dumnezeu ştie ce nevoie avem fiecare dintre noi şi care e folosul fiecăruia; ştie cum şi în ce chip să ne mântuiască pe fiecare dintre noi, şi pe calea aceea ne duce. Să-L urmăm dar oriunde ne-ar porunci, să nu întrebăm deloc, fie că ne porunceşte să mergem pe o cale uşoară şi lesnicioasă, fie că ne porunceşte să mergem pe o cale anevoioasă şi aspră. Aşa a făcut şi slăbănogul acesta. Un chip de binefacere faţă de el a fost acesta, că i-a curăţit sufletul într-un timp atât de îndelungat, făcându-l să intre, ca într-un cuptor de topit, în fierbinţeala încercărilor. Alt chip de binefacere, nu mai mic decât cel dintâi, a fost acela că (Domnul) i-a stat alături în vremea încercărilor şi i-a dat multă mângâiere. El era Cel Ce-l ţinea, îl îmbărbăta şi-i întindea mâna, nelăsându-l să cadă. Dar când auzi că Dumnezeu îl întărea, nu-l lipseşti pe paralitic de laude, nici pe el, nici pe alt om care a îndurat cu răbdare încercările. De-am fi de mii de ori înţelepţi, de-am fi mai puternici şi mai tari decât toţi, n-am putea rezista nici celei mai mici încercări dacă ne-ar lipsi ajutorul lui Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc eu de noi, nişte oameni de rând, nişte oameni nevrednici de luat în seamă? De-ai fi Pavel sau Petru, de-ai fi Iacov sau Ioan, fără ajutorul de sus eşti biruit uşor, te împiedici, cazi! Drept dovadă, vă voi citi chiar cuvintele lui Hristos. Domnul i-a spus lui Petru: Iată, Satana v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta! Ce înseamnă a cerne ? Înseamnă „să vă ducă, să vă poarte, să vă zguduie, să vă mişte, să vă scuture, să vă chinuie, aşa cum se întâmplă cu cele pe care le cerni”. „Dar Eu, spune Hristos, l-am oprit, ştiind că nu puteţi îndura încercarea.” Cuvintele ca să nu piară credinţa ta arată că Petru şi-ar fi pierdut credinţa dacă Hristos îngăduia Satanei să-l cearnă. Dacă Petru, care-L iubea cu înfocare pe Hristos, care şi-a pus de nenumărate ori sufletul pentru El, care sărea totdeauna înaintea cetei apostolilor, care a fost fericit de Dascăl şi tocmai de aceea a fost numit Petru , pentru că avea neclintită şi nestrămutată credinţa, dacă Petru ar fi fost doborât şi şi-ar fi pierdut credinţa de ar fi îngăduit Hristos diavolului să-l încerce cât voia, cine altul ar fi putut rămâne în picioare fără ajutorul Lui? De asta şi spune Pavel: Credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiţi încercaţi peste puterile voastre, ci va aduce, o dată cu încercarea, şi scăparea, ca să puteţi răbda! Cu alte cuvinte, Pavel spune aşa: „Dumnezeu nu numai că nu ne lasă să cădem în încercări mai mari decât puterile noastre. Dar chiar în încercările care vin peste noi pe măsura puterilor noastre, chiar în acelea El este lângă noi ca să ne ajute şi să ne întărească, dacă noi mai întâi facem tot ce stă în puterea noastră. De pildă, dacă suntem râvnitori, dacă ne punem nădejdea în El, dacă-I mulţumim, dacă primim totul cu îngăduinţă, dacă răbdăm. Nu numai în primejdiile mai mari decât puterile noastre, dar chiar în cele pe măsura puterilor noastre avem nevoie de ajutorul de sus, dacă vrem să le înfruntăm curajos”. Iar în altă parte Pavel spune: Precum prisosesc patimile lui Hristos în noi, tot aşa prin Hristos prisoseşte şi mângâierea noastră , ca să putem mângâia şi noi pe cei ce sunt în tot necazul, prin mângâierea cu care am fost mângâiaţi noi înşine de Dumnezeu . Prin urmare, Cel Ce 1-a mângâiat pe Pavel, Acela a îngăduit ca Pavel să fie dus în încercări.

Uită-te acum câtă purtare de grijă are Hristos faţă de slăbănog, după ce 1-a vindecat! Nu 1-a lăsat să plece, ci găsindu-1 în templu, îi spune: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti! Dacă Dumnezeu din ură ar fi îngăduit suferinţa paraliticului, nu l-ar fi scăpat de boală, nici nu l-ar fi întărit pentru viitor. Dar cuvintele: Ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău arată tocmai acest lucru: că Hristos doreşte să oprească mai dinainte suferinţele viitoare. A pus capăt bolii, dar n-a pus capăt neliniştii, a izgonit suferinţa, dar n-a izgonit frica, pentru ca neclintită să rămână binefacerea ce i s-a făcut. Aşa face un doctor purtător de grijă! Nu pune numai capăt bolii, ci-l întăreşte (pe bolnav) şi pe viitor. Asta a făcut şi Hristos! Amintindu-i trecutul, i-a întărit pentru viitor sufletul. Pentru că adeseori, o dată cu durerile se şterge şi amintirea durerilor, de aceea Hristos i-a spus slăbănogului: De acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!, voind să-i rămână necontenit în suflet amintirea suferinţei sale.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ