Să cugetăm cu ochii la icoană

0
84

28 mai: Sfântul Mucenic Euthie, Episcopul Melitinei
Fapte 19, 1-8; In 14, 1-11

Eutihie a fost ucenic al celor dintâi Apostoli.

Să cugetăm cu ochii la icoană

Henri Nouwen vorbeşte despre felul cum cugeta privind la icoana Maicii Domnului din Vladimir.

Cu o privire uşor tristă şi gânditoare, Maica Domnului se uită la tine arătând cu mâna dreaptă către Pruncul pe Care-L ţine cu braţul stâng. Pruncul o îmbrăţişează c multă dragoste. Cât este de strânsă îmbrăţişarea Pruncului se vede din micuţa mână ce se iveşte de sub mahrama de pe capul Maicii Domnului şi îi atinge uşor obrazul stâng. Pruncul arată ca un om mare îmbrăcat în haine călugăreşti.

Mă uit mereu la această scenă familiară şi pacea îmi cuprinde sufletul. Maica Domnului îmi vorbeşte despre lisus. Ea mă călăuzeşte către El, dar fără înfricoşări, fără cerinţe apăsate, fără privire aspră care te sileşte. E ca şi cum ar spune: «Iată Domnul şi Mântuitorul tău S-a făcut mic şi neajutorat pentru tine! De ce nu vii mi aproape ca să auzi ce vrea să-ţi spună?» Şi parcă mă pofteşte să fiu părtaş apropierii dintre ea şi Prunc.

Săptămâna aceasta mi-a fost de multe ori greu să mă rog. De câte ori încercam să mă aşez şi să mă rog singur gândurile îmi fugeau la cartea pe care o citeam, pe care doream să o citesc mai departe, la simţirea foamei, la un călugăr pe care nu-1 puteam pricepe, la un simţământ de duşmănie sau la o închipuire de care nu puteam scăpa. De obicei sfârşeam prin a citi câteva minute încercând să-mi adun din nou mintea. Dar când am îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului din Vladimir totul s-a schimbat. Împotrivirea mea faţă de cugetare a scăzut cumva şi am rămas desfatându-mă cu poftirea de a mă face părtaş apropierii dintre lisus şi Maica Domnuluiţţ. (H. Nouwen, Behold the Beauty of the Lord)

Cuvânt de la Sfinţii Părinţi

„Pomenirea morţii negreşit să doarmă împreună cu tine, şi împreună să se scoale cu tine, şi rugăciunea cea de un singur gând a lui lisus.” – Sfântul Ioan Scărarul

Vitamine duhovniceşti pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris

 

Baner asculta RJS