S-a inventat umbrela zburătoare. Te urmăreşte pe timp de ploaie sau când este soare

0
69

A fost creată umbrela zburătoare, un aparat de zbor fără pilot care este capabil să planeze deasupra proprietarului pentru a-l proteja de ploaie sau de soare, relatează Rador.

Compania japoneză Asahi Power Services a realizat două modele de umbrele zburătoare.

Acestea sunt dotate cu camere capabile să recunoască proprietarul şi în momentul în care l-au recunoscut se poziţionează deasupra acestuia pentru a-l apăra de ploaie atunci când acesta stă pe loc sau atunci când se află în mers.

În plus, se lucrează la un al treilea model de umbrelă zburătoare, anunță surse din compania niponă.

Noile modele de umbrele inteligente vor fi expuse în cadrul expoziţiilor internaţionale de inventică. În 2017, cercetătorii japonezi anunţau că intenţionează pentru prima dată în ultimii o mie de ani să modifice construcţia umbrelei.

Ana Grama

[pro_ad_display_adzone id="95017"]