Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh)

0
24

Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh) este o sărbătoare creştină importantă, prăznuită duminica, la 50 de zile după Paşti şi care comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Potrivit Faptelor Apostolilor (2, 1-11), acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreieşti (Şavuot), după moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus.

Semnificaţie

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită şi “Sărbătoarea săptămânilor” (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Şi Rusaliile creştine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile este şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Semnificaţia Rusaliilor creştine mai poate cuprinde următoarele aspecte:

· revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
· încununarea Paştelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
· adunarea comunităţii mesianice, potrivit profeţiilor
· deschiderea Bisericii către toate popoarele
· începutul misiunii

Denumire

Cuvântul românesc “rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια şi sl. rusalija.

“Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, “(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paşti.

Istoricul sărbătorii

Deja Apostolul Pavel acorda importanţă acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunităţile creştine care aveau vii înaintea ochilor roadele şi mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înţeles.

Potrivit informaţiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârşitul sec. IV, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineaţa, prima slujbă se ţinea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ţinea o celebrare în amintirea Înălţării Mântuitorului.

La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea, vigilia şi săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei şi săptămânii Paştelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În sec. XI, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.

Întemeierea Bisericii Creştine

“Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt; şi printr-înşii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ţie!”. Aşa glăsuieşte troparul acestui mare praznic al Bisericii noastre, de fapt ziua de naştere a Bisericii creştine, întrucât în această zi a luat fiinţă în chip văzut această instituţie divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, o dată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

Apostolii au grăit în limbile neamurilor

Duminica de astăzi mai este numită şi “Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinţii Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în “Faptele Apostolilor” (cap. 2), istoriseşte momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învăţătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau ştiuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine.

Începerea propovăduirii

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceştia au devenit “preaînţelepţi”, fiind umpluţi “de lumina, râvna şi toate harurile dumnezeieşti” – aşa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian. Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împăraţi, pe mulţi la dreapta credinţă. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, “ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.