Rugăciunea – între cuvânt şi trăire (II)

0
49

rugaciune-2Sentimentele şi emoţiile noastre umane, credinţele noastre, sunt cele care afectează materialul din care este creată realitatea noastră – limbajul lăuntric este cel care schimbă atomii, electronii şi fotonii lumii exterioare. Cu toate acestea, este vorba mai puţin despre cuvintele efective pe care le rostim şi mai mult despre sentimentul pe care acestea îl creează în  noi.

Stiinţa a dovedit faptul că trăim într-un Univers holografic, ceea ce semnifică faptul că lucrurile şi fiinţele care par separate fizic unul de altul pot totuşi să comunice instantaneu. Aceasta nu înseamnă că închid ochii şi trimit un mesaj sau o rugaciune  unei persoane aflate la mii de kilometri depărtare, ci, mai degrabă, că într-un fel, nu exista nicio separare între conştiinţa mea şi conştiinţa acelei persoane.

Această nouă dovadă ştiinţifică a faptului că într-un mod subtil, dar profund, suntem toţi legaţi unii de alţii, face ca rugăciunea noastră pentru cei iubiţi sau dorinţa de pace într-un loc de la celălalt capăt al lumii să nu trebuiască niciodată să fie «transportată » undeva pentru a fi primită, ci odată ce rugăciunile noastre sunt în noi, ele sunt deja peste tot şi sunt deja primite la destinaţie. Minunata demonstraţie ştiinţifică a învăţăturilor Mântuitorului care zice «Noi toţi suntem Una »  şi că nu există nicio separare ; aşa încât exact în momentul în care ne creăm dorinţele şi rugăciunile, acestea sunt deja primite la destinaţie.

Această nouă paradigmă a ştiinţei este extrem de importantă, deoarece ne dovedeşte că atunci când oamenii din interiorul unui grup au o experienţă comună de conştiinţă în rugăciune, efectele pot fi detectate dincolo de grupul în sine şi chiar în afara clădirii în care se intâlnesc şi meditează sau se roagă persoanele.

În anul 1972, în Statele Unite ale Americii, în 24 de oraşe cu populaţii de peste zece mii de locuitori au avut loc schimbări semnificative la nivelul comunităţilor, prin participarea la studii a unui singur procent din populaţie (aşa după cum s-a dovedit şi în studiul ulterior din 1982 din Orientul Mijlociu, descris mai sus), care, prin tehnici de rugăciune şi meditaţie, au creat experienţe lăuntrice de pace, care s-au oglindit în lumea din jurul lor. Astfel, rata criminalităţii şi a violenţei a scăzut semnificativ atât în aceste oraşe, cât şi în alte părţi ale lumii, efectele fiind monitorizate prin statistici minuţioase.

Pornind de la faptul că efectele rugăciunii colective concentrate au fost documentate în zone urbane cu grad înalt de infracţionalitate, cercetătorii       s-au întrebat dacă aceste principii se aplică şi în cazul unor suprafeţe mai mari, poate chiar la scara globală.

Aşa încât, în ziua de vineri, 13 noiembrie 1998, s-a convenit ca pe întreaga planetă să se desfăşoare o rugăciune colectivă, ca o alternativă de pace într-o perioadă de escaladare a tensiunilor în multe părţi ale globului. Dar lucrul cel mai interesant este că în acea perioadă expira ultimatumul adresat Irakului de către ONU referitor la verificarea armamentului.

După luni întregi de negocieri fără niciun rezultat, care au vizat obţinerea accesului în anumite zone, naţiunile occidentale şi-au exprimat clar poziţia conform căreia, dacă Irakul refuză să se supună, aliaţii urmau să lanseze o campanie masivă şi extinsă de bombardamente, menită să distrugă zonele în care se bănuia că există armament- campanie care ar fi produs cu siguranţă mari pierderi de vieţi omeneşti, nu numai în rândul militarilor, dar şi în rândul civililor.

Oameni din cel putin 35 de ţări de pe 6 continente s-au conectat prin reţeaua de comunicare-World Wide Web-într-o rugăciune colectivă sincronizată cu grijă, pe etape specifice. În timpul rugăciunii, s-a petrecut un eveniment pe care mulţi îl consideră un miracol; astfel, cu 30 de minute înainte de atacul aerian, preşedintele Statelor Unite, care primise o scrisoare de la oficialităţile irakiene, prin care se declara că aceştia vor coopera cu inspectorii ONU şi că vor permite verificarea armamentului, a emis un ordin rareori primit de către forţele americane, şi anume acela de a «rămâne la sol » – termenul militar pentru abandonarea unei misiuni.

Şansele ca un asemenea eveniment să se producă printr-o «coincidenţă » în acelaşi timp cu rugăciunea colectivă sunt extrem de mici- în realitate acest experiment dovedind puterea rugăciunii, dar mai ales a rugăciunii colective concentrate a cât mai mulţi oameni.

Probabil acesta este şi motivul pentru care toate învăţăturile sacre subliniază importanţa şi responsabilitatea pe care o are fiecare individ pentru întreg, fiecare om pentru întreaga Umanitate.

Într-una dintre cele mai îndrăgite şi cunoscute parabole despre puterea credinţei, Domnul Iisus a arătat cum doar un pic de credinţă e necesar pentru a deschide calea unei posibilităţi măreţe: ”Cu adevărat- a spus Mântuitorul- dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia : Mută-te de aici acolo şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă” .

Practic, credinţa noastră vine din sentimentul unei conexiuni mai profunde între lucrurile care sunt şi lucrurile care pot să fie, iar noi trebuie doar să trăim în orice dorinţa şi rugăciune a noastră, ca şi când ea deja s-a implinit.

Dacă înţelegem aceste lucruri, ne dăm seama că în spusele Mântuitorului credinţa înseamnă mai mult decât simpla rostire a cuvintelor care să-i ceară muntelui să se mişte. Într-o parabolă veche de aproape 2000 de ani ni se dă o învăţătură despre un limbaj puternic, cu care să ne alegem realitatea, adică dacă stărui în a presupune că dorinţa ta este deja împlinită, lumea ta se conformează inevitabil acestei presupuneri transformată în credinţă autentică.

În exemplul cu muntele, atunci când ştim cu adevărat că acesta s-a mişcat deja, credinţa/presupunerea/convingerea că acest lucru s-a întâmplat este chiar energia care împinge acea posibilitate în realitatea noastră.

Braden a avut ocazia să asiste la echivalentul biologic al « mişcării muntelui din loc » , în cazul particular, muntele fiind o tumoare fatală, aflată în vezica unei femei, diagnosticată de medici ca fiind malignă şi inoperabilă, iar femeia apelase la acea clinică deoarece era ultima ei speranţă, pentru că tot ce încercase până atunci eşuase. La clinica unde a avut loc experimentul, se folosesc metode neconvenţionale de tratament în mod curent şi cu o rată uriaşă de succes.

Astfel, în sala unde urma să aibă loc şedinţa de tratament, femeia stătea întinsă pe un pat, iar corpul ei era conectat la aparatura care monitoriza în timp real starea tumorii.

Au apărut trei medici în halate albe, care, deşi cunoşteau cu exactitate starea pacientei şi ştiau că tumoarea există, în momentele în care au lucrat asupra pacientei, ei au convenit asupra unor cuvinte care să întărească pentru ei un anumit fel de sentiment, în interiorul corpurilor lor, iar pe parcursul procedurii, medicii au repetat acele cuvinte alese, care în traducere ar semnifica: ”deja realizat, deja vindecat, deja împlinit”. Deşi la început, privind monitoarele care arătau starea tumorii, părea că nu se intâmplă nimic, dintr-o dată tumoarea a început să pâlpâie, dispărând şi apărând în campul vizual, ca şi când ar fi oscilat între realităţi, apoi, în cateva secunde, tumoarea a pălit, pentru ca apoi să dispară complet de pe ecran, lăsându-i pe toţi participanţii la experiment într-o tăcere absolută.

Parabola  cu munţii care pot fi mutaţi din loc de credinţă- care pare a fi o metaforă- se dovedeşte a fi în realitate o descriere literală. Folosind formula explicată mai sus- cu radical din unu la sută- cei de la clinică au dovedit că realitatea noastră poate fi modificată, în mod direct,  prin credinţă şi prin rugăciunea în care crezi că ceea ce ai cerut deja s-a împlinit.     

Şi cu alte ocazii, Domnul Iisus a reamintit de puterea rugăciunii şi mai ales a credinţei din interiorul acesteia- care semnifică în esenţă sentimentul împlinirii rugăciunii: ”Iisus a luat cuvântul şi le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu! Iar apoi continuă- dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut”. (Marcu 11 :23-24).

Iată deci că tot ceea ce părea simplu, dar totuşi de nedescifrat în textele sacre este demonstrat prin cercetările ştiinţifice şi nouă nu ne rămâne decât să reflectăm asupra acestora şi să începem să ne rugăm altfel : să trăim deja aşa după cum ne-am dorit în rugăciunile noastre, adică să fim pacea, armonia, sănătatea, bunăstarea sau orice altceva ne dorim, iar trăind fiecare dintre noi sentimentul că rugaciunea este deja implinită, influenţăm şi modificăm în acest sens intreaga lume, în acord cu invăţăturile sfinte, care de aproape doua mii de ani ne repetă aceste adevăruri.

Tot ceea ce gândeşte şi simte omul este deja o cerere, chiar înainte de a fi formulat în cuvant. Toate îndoielile, toate temerile, toată neîncrederea, ura, îndoiala există pentru cel care le simte şi le gândeşte, pentru că în fiecare om este vie puterea creaţiei cu care l-a înzestrat Tatăl, după cum toată iubirea, compasiunea, pacea, armonia, bucuria se afla deja în cel care, rugându-se, simte toate acestea, pentru că el devine ceea ce s-a rugat.

Prin rugăciunea trăită, prin credinţa desăvarşită în puterea rugăciunii de a mişca fiecare atom al fiinţei noastre şi de a schimba lumea, împlinim cuvintele Mântuitorului: „Adevărat, adevărat spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Gregg Braden spune că „Rugaciunea este pentru noi ca apa pentru sămânţa unei plante”.

Într-adevăr, sămânţa unei plante este întreagă şi completă prin ea însăşi, ea putând exista vreme de sute de ani ca o simplă samânţă, o coajă ce adăposteşte în interiorul ei o posibilitate superioară, însă numai în prezenţa apei, sămânţa îşi va exprima potenţialul maxim, adică va răsări, va înflori, se va dezvolta şi va face roade.

„Suntem cu toţi nişte seminţe. Venim în această lume întregi şi compleţi prin noi înşine, purtând însă în noi sămânţa unei posibilităţi şi mai mari. Timpul petrecut unul cu celălalt, în prezenţa provocărilor vieţii, trezeşte în noi cele mai mari posibilităţi de iubire şi de compasiune. Numai în prezenţa rugăciunii înflorim, spre a ne împlini potenţialul” (Gregg Braden- Efectul Isaia- „Decodificarea ştiinţei pierdute a Rugăciunii şi a Profeţiei”).        

Angela Trifescu

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ