Rugăciunea înseamnă a respira Duh Sfânt

0
389

respiram rugaciuneRugăciunea este respiraţie duhovnicească; rugându-ne, respirăm Duh Sfânt: întru Duhul Sfânt rugându-vă (luda 1, 20). Aşadar, toate rugăciunile Bisericii sunt respiraţie a Duhului Sfânt, văzduh duhovnicesc şi totodată lumină duhovnicească, foc duhovnicesc, mâncare duhovnicească şi îmbrăcăminte duhovnicească. În rugăciunile şi în cântările Bisericii, pe toată întinderea lor, Se mişcă Duhul adevărului. Tot ce vine în cap din altă parte împotrivindu-se şi hulind este de la diavolul, părintele minciunii, clevetitorul; rugăciunile şi cântările sunt respiraţie a Duhului Sfânt.

„În timp ce ne rugam sau când citeam cuvântul lui Dumnezeu şi alte cărţi având cuprins sfinţit (iar câteodată şi lumeşti dintre cele de îndreptare bună, în care de pildă este descrisă o lucrare a Dumnezeieştii Pronii asupra oamenilor) sau când vorbeam cu alţii despre lucruri folositoare sufletului, am simţit în inima noastră glas de răcoare subţire”. Domnul vă cercetează: Glas de răcoare subţire, şi acolo este Domnul (3 împ. 19, 12).

Nu ai cunoscut că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? (3 Împ. 19, 12). Nu ştii, oare, că în timpul rugăciunii Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt în tine şi tu în Ei?

Rugăciunea este materia pe care o respiră sufletul, precum văzduhul este materia cea firească pe care o respiră trupul. Noi respirăm prin Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu poţi spune din toată inima nici măcar un cuvânt al rugăciunii. Rugându-te stai de vorbă cu Domnul faţă către faţă, şi dacă ai gura inimii deschisă prin credinţă şi prin dragoste e ca şi cum ai trage atunci din El bunătăţile duhovniceşti ale Duhului Sfânt pe care le-ai cerut.

Când te scoli la rugăciune împovărat de păcate multe şi stăpânit de deznădejde, începe să te rogi cu nădejde, arzând cu duhul, şi aminteşte-ţi că însuşi Duhul lui Dumnezeu ne ajută în neputinţele noastre, mijlocind pentru noi cu suspinuri negrăite. Când îţi vei aminti cu credinţă de această lucrare a Duhului Sfânt în noi, lacrimi de umilinţă vor izvorî din ochii tăi şi în inimă vei simţi pace, dulceaţă, îndreptăţire şi bucurie în Duhul Sfânt, vei striga prin cuvântul inimii: Avva Părinte!

Rugăciunea – stare înaintea Sfintei Treimi şi a soborului locuitorilor cereşti

Când chemi în rugăciune pe Domnul Dumnezeu Cel în Trei Feţe, adu-ţi aminte că îl chemi pe Părintele Cel fără de început a toată făptura, al îngerilor şi oamenilor, că de tine, cel ce îl chemi, se minunează toate puterile cereşti şi te privesc cu dragoste pentru faptul că chemi cu credinţă, cu dragoste şi cu evlavia cuvenită pe Făcătorul Cel de obşte al lor şi al nostru, pe Atotţiitorul şi Domnul, pe Care ei îl iubesc fără de măsură, înaintea Căruia se cucernicesc nespus. O, ce înaltă fericire, ce mărire, ce vrednicie e a-L chema pe Veşnicul Părinte! Să preţuieşti neîncetat şi neschimbat această preaînaltă fericire pe care ţi-a dăruit-o nesfârşita bunătate a Dumnezeului tău şi nu te lăsa furat de gânduri în timpul rugăciunii tale. La tine ia aminte Dumnezeu, la tine iau aminte îngerii şi sfinţii oameni ai lui Dumnezeu.

Când te rogi în singurătate, şi se trândăveşte duhul tău, şi va începe să se plictisească şi să se îngreuneze de singurătate, adu-ţi aminte, atunci ca şi întotdeauna, că spre tine caută cu ochi mai luminoşi ca soarele Dumnezeu Cel în Trei Ipostasuri, toţi sfinţii îngeri, îngerul tău păzitor şi sfinţii oameni ai lui Dumnezeu. Adevărat, fiindcă ei sunt cu toţii una în Dumnezeu, şi unde este Dumnezeu acolo sunt şi ei.Încotro se întoarce soarele, într-acolo şi razele lui toate. Înţelege ce spun. Roagă-te totdeauna cu inimă aprinsă – iar pentru asta nicicând nu te ghiftui cu mâncare şi băutură. Adu-ţi aminte cu cine stai de vorbă! Oamenii uită foarte des cu cine stau de vorbă la rugăciune, cine e martor rugăciunii lor. Ei uită că stau de vorbă cu Cel priveghetor şi atotvăzător, că la împreună-vorbirea dintre ei şi Dumnezeu iau aminte toate puterile cereşti şi toţi sfinţii oameni ai lui Dumnezeu.

Când te rogi Stăpânei sau vreunui sfânt, întipăreşte-ţi în minte gândul că eşti o piatră a unei biserici în care Stăpâna este piatra din capul unghiului zidirii, începătoarea zidirii înţelegătoare (Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, icos 10) şi să ştii că eşti strâns legat lăuntric cu toţi locuitorii Cerului ca piatră din clădire, deşi eşti moale şi nu tare. Astfel văzând lucrurile vei înţelege de ce rugăciunile ajung atât de uşor la sfinţi: noi toţi suntem sub un singur Cap – Hristos (v. Ef. 1, 22) şi toţi suntem însufleţiţi de un singur Duh al lui Dumnezeu.

„În lumea rugăciunii”, Sfântul Ioan de Kronstadt

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ