Români contra români

0
46

Marturii cutremuratoare vorbesc despre perioadele de deten?ie politica din comunism…o realitate greu de descris în cuvinte, care este, fara îndoiala, a românilor adevara?i care ?i-au iubit ?ara ?i neamul, gata oricând sa se jertfeasca în schimbul compromiterii,

a demascarilor, a reeducarilor care s-au savâr?it fara mila în temni?ele comuniste de la aceea vreme…manastiri preschimbate în închisori, în care glasul înal?ator al rugaciunii de odinioara a fost înlocuit cu strigate de disperare…fara raspuns…

Unul dintre cei ale?i sa reziste pâna la capat a fost Grigore Caraza. Nascut la 1 februarie 1929, în par?ile Vaii Bistri?ei, în Poiana Teiului, în jude?ul Neam?, românul a avut îndrazneala ?i curajul sa supravie?uiasca ma?inariei diabolice a comunismului…fara niciun compromis.

„Dumnezeu mi-a dat o cruce foarte grea, dar mi-a dat ?i puterea sa o duc.”

Grigore Caraza a facut 21 de ani de temni?a cumplita în perioada comunismului din România, însa în plan spiritual el a fost întotdeauna un om liber, pentru ca nu i-a fost niciodata frica ?i pentru ca mai presus de orice a crezut în Dumnezeu ?i în propriile lui convingeri, idealuri adânc înradacinate în fiin?a sa: „cine ?tie sa moara nu va fi niciodata rob!”

Cutremuratoarea marturisire, desprinsa parca dintr-un film, este adevarul unei vie?i care este a multor români arunca?i în temni?ele comuniste, având o singura vina: aceea de a-?i fi iubit ?ara, neamul ?i pe Dumnezeu.

„În închisoare stateam undeva într-un col? sau pe pat cu fa?a în sus ?i aveam timp sa ma gândesc la Dumnezeu ?i sa ma rog…într-o zi am reu?it sa spun de 12 mii de ori rugaciunea inimii…am avut acea postura de levita?ie, corpul meu se urca, se urca, se urca, pâna ce am ajuns sus ?i n-a? fi crezut daca, dând pe frunte ?i pe barba ?i pe nas, nu a? fi avut urme de var(…)aici timp nu mai am… îmi dau seama ca nu mai am acea putere.”

La distan?a de zeci de ani de cumplitele suferin?e, Grigore Caraza nu numai ca î?i aminte?te fiecare moment petrecut acolo, însa el capata o în?elepciune pe care pu?ini ar putea sa o dobândeasca, sa o accepete, a?a cum ?i-a acceptat acest om soarta ?i tot ce i s-a întâmplat: „în plan spiritual am crescut enorm…mie nu îmi pare rau ca am fost acolo(…)ma vad din când în când într-o lumina(…)eu m-am sim?it un om bogat ?i niciodata nu am regretat nimic.” Cred ca asta înseamna sa nu ai ce sa repro?ezi propriei con?tiin?e, dupa ce 21 de ani un întreg sistem bolnav s-a luptat sa îmbolnaveasca totul în jur, încercând sa te faca sa ui?i de ?ara, de familie, de propria persoana ?i mai ales de Dumnezeu.

„Neamul românesc a capatat de la Dumnezeu o favoare deosebita pentru ca se vor întoarce asupra lui foarte multe lucruri bune, iar cei mai mari sfin?i, spune parintele Iustin Pârvu, vor veni de aici din România.”

Grigore Caraza ramâne un exemplu de român adevarat, un exponent al tuturor românilor care au luptat împotriva comunismului cu toata fiin?a lor, care au pus idealul de ?ara mai presus de sacrificiul suprem ?i care au în?eles, în cele din urma, ca în numele acelor suferin?e din închisori, ei au dobândit în fiin?a lor daruri mult mai însemnate.

Pentru to?i ace?ti români care sunt marturia acelor vremuri, noi, cei de astazi, suntem datori sa cunoa?tem adevarul istoric ?i sa-l marturisim urma?ilor no?tri.

„Cea mai crunta bataie de joc, suferin?a nu a fost la Auschwitz(…)nici în Rusia, ci în România…”, încheie Grigore Caraza marturisirea, cu lacrimi în ochi ?i cu vadita tulburare în suflet.

 

Ioana Barsan

ibarsan100