Roboți care ajută copiii cu autism, prezentați la Infomatrix

0
39

582-25_competitie_infomatrixRoboți care ajută copiii cu autism să socializeze, să comunice, să se adapteze la mediul în care trăiesc sau case inteligente care udă singure gazonul sau care reduc facturile la utilități la nivelul unei garsoniere sunt doar câteva dintre proiectele interesante care îi așteaptă pe vizitatori, între 15 și 18 mai, la Infomatrix, competiție internațională la care participa 600 de elevi și studenți din 49 de țări.

Potrivit unui comunicat al organizatorului evenimentului, Lumina Instituții de Învățământ, printre proiectele expuse și care vor concura în această competiție se mai află roboți care ajută persoanele nevăzătoare și chiar un scuter care funcționează exclusiv pe bază de energie alternativă.

În timpul Infomatrix, vizitatorii vor avea posibilitatea de a încerca roboții de transport personal „Ninebot” și „Ninebot One”.

Participanții vor concura cu cele 200 de proiecte înscrise la categoriile: Computer Art, Hardware Control, Programming, Short Movie și Robotics.

De asemenea, celebrul Magician Verdini va fi responsabil cu buna dispoziție a celor prezenți la eveniment, iar caricaturistul Trestian Adrian Vasile va realiza caricaturi, la minut, doritorilor.

Ca element de noutate în acest an, o dronă va face turul expoziției, transmițând imagini în timp real la un ecran LED aflat în sala de expoziție.

Infomatrix este o competiție internațională organizată anual în România, începând cu 2003, de Fundația Lumina Instituții de Învățământ, fiind inițiată pentru a permite celor mai buni elevi și studenți din domeniul IT să se cunoască și să facă schimb de idei prin prezentarea de proiecte IT&C.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ