„Ritualul primăverii” la Sala Radio

0
231

imgKjI6QIIubitorii muzicii de caliate se pot delecta, vineri, 20 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, cu partitura compozitorului rus Igor Stravinski – Sacre du printemps (Ritualul primăverii), în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. 

Partitura a fost compusă special pentru a fi dansată de către celebra companie Ballets Russes, care prezenta spectacole la Paris la începutul sec. XX. Sacre du printemps a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri pe scena muzicală a secolului, stârnind dezaprobarea publicului prezent la premiera din 1913, la Théâtre des Champs-Élysées – Paris. Motivul revoltei a fost însă nu numai muzica, ci şi coregrafia avangardistă, semnată de marele balerin Vaslav Nijinski, informează un comunicat de presă.

Deşi a fost compusă special pentru a fi dansată, partitura lui Stravinski şi-a construit propria sa celebritate ca lucrare cântată independent în sălile de concerte, fiind adesea considerată una dintre cele mai importante creaţii muzicale ale sec. XX. Aşa cum sugerează titlul, compoziţia a fost inspirată de diferite ritualuri păgâne, asociate în tradiţiile ruseşti cu venirea primăverii şi renaşterea naturii.

Seara va debuta tot cu o lucrare a unui compozitor rus – Modest Mussorgski – de asemenea inspirată de zona miturilor şi legendelor populare. O noapte pe muntele pleşuv propune o călătorie imaginară în lumea vrăjitoarelor şi a ritualurilor lor. O popularitate deosebită a acestei lucrări este datorată includerii sale în filmul de animaţie „Fantasia”, produs în 1940 de Walt Disney, film în care partitura este prezentată în aranjamentul dirijorului Leopold Stokowski.

În repertoriul serii veţi asculta de asemenea şi unul dintre concertele mozartiene: Concertul nr. 22 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, în interpretarea pianistei Dana Bor;an. Solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio, Dana Borşan a susţinut concerte şi recitaluri în Cehia, Germania, Italia, Rusia, Slovacia, Franţa, Spania, Anglia, China, Franţa, Norvegia ş.a. Este prezentă în fiecare stagiune şi pe scenele filarmonicilor din ţară. A apărut în peste 900 de concerte şi recitaluri propunând de fiecare dată programe interesante, cu repertorii diverse. ilarmoni88-2001) revenind apoi la Timişoara, la Filarmonica „Banatul“.

Gheorghe Costin, dirijor al Filarmonicii „Banatul” – Timişioara, a fost invitat să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor filarmonice din România, dar şi peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor prestigioase orchestre europene, fie împreună cu orchestre româneşti în turnee sau în festivaluri importante. În septembrie 1998, a debutat la pupitrul Orchestrei de cameră “London Schubert Players Orchestra”, în Festivalul Internaţional de la Windsor. Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (Bucureşti) şi 1993 (Cluj-Napoca) interpretate în prezenţa compozitorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu Premiul Uniunii Criticilor “Mihail Jora” din România. A întreprins turnee în Franţa, Spania, Austria, Germania, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia şi Portugalia.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ