Respect faţă de Tradiţie

0
29

traditieMulţi Sfinţi Mucenici, atunci când nu ştiau dogma, spuneau: „Cred ceea ce au hotărât Sfinţii Părinţi”. Dacă cineva spunea aceasta, mărturisirea! Adică nu ştia să aducă dovezi prigonitorilor pentru credinţă lor şi să-i convingă, ci avea încredere în Sfinţii Părinţi. Se gândea: „Cum să nu am încredere în Sfinţii Părinţi? Aceştia au avut mai multă experienţă, căci erau virtuoşi şi sfinţi. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească pe cineva pe Sfinţii Părinţi? Să avem încredere în Tradiţie.

Astăzi, din păcate, a intrat politeţea europeană şi vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritate, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. „Să existe o singură religie” îţi spun şi le nivelează pe toate.

Au venit şi la mine unii şi mi-au spus: „Toţi cei care credem în Hristos să facem o religie”. Aceasta este, le-am spus, ca şi cum am lua aur de atâtea carate şi toate cele ce au fost separate de el şi le-am amestecat din nou ca să facem una. Este corect să le amestecăm iarăşi? Întrebaţi un aurar: este bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă ca să strălucească dogma”.

Sfinţii Părinţi au ştiut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: „Nu numai cu cel eretic, ci şi cu budistul şi cu închinătorul la foc şi cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca şi ortodocşii să se afle la rugăciunile şi conferinţele lor. Este o prezenţă”. Ce prezenţă? Le rezolvă pe toate cu raţiunea şi justifică cele ce nu se poate justifica.

Duhul european crede că şi problemele duhovniceşti pot intra în Piaţa Comună. Unii dintre ortodocşi, care pe toate le tratează cu uşurătate şi care vor să facă, chipurile, „misiune”, convoacă conferinţe cu eterodocşii ca să trâmbiţeze peste tot, crezând că astfel vor propovădui Ortodoxia, dar de fapt făcând împreună cu cei rău – slăvitori o „salată” ecumenică. După aceea stiliştii încep propaganda lor şi apucă în extrema cealaltă. Spun şi hule despre Tainele celor de pe stil nou şi amintesc greu suflete care au evlavie şi sensibilitate ortodoxă. Eterodocşii, pe de altă parte, vin la conferinţe, fac pe dascălii, iau tot materialul duhovnicesc bun cel află la ortodocşi, îl trec prin atelierul lor, pun vopseaua şi firma lor şi apoi îl prezintă ca model. Iar lumea ciudată de astăzi este impresionată de astfel de lucruri ciudate, după care se distruge duhovniceşte. Dar Domnul atunci când va trebui, va ridica din nou un Marcu Evghenicul şi un Grigorie Palama, care vor aduna pe toţi fraţii noştri ce s-au smintit şi s-au depărtat de Biserică să mărturisească Credinţa Ortodoxă şi să întărească Tradiţia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.

Dacă am fi trăit după Sfinţii Părinţi, toţi am fi avut o deplină sănătate duhovnicească, pe care ar fi invidiat-o toţi eterodocşii şi astfel şi-ar fi lăsat înşelăciunile lor bolnăvicioase şi s-ar fi mântuit fără predică. Acum, însă, ei nu mai sunt mişcaţi de Tradiţia noastră patristică sfântă, ci vor să vadă ţi continuitatea noastră patristică, adică adevărata noastră înrudire cu Sfinţii noştri. Ceea ce se cere fiecărui ortodox este să pună neliniştea cea bună şi în eterodocşi, adică să înţeleagă aceia că se află în înşelare, iar nu să-şi odihnească în mod mincinos gândul lor şi să se lipsească atât în această viaţă de binecuvântări ale lui Dumnezeu.

Vin acolo la Colibă unii tineri catolici, foarte bine intenţionaţi să cunoască ortodoxia. Mai demult oamenii aveau respect faţă de ceva pe care îl aveau, de pildă de la bunicul, şi de pildă de aceea îl păstrau ca obiect de valoare. Am cunoscut un avocat foarte bun. Casa lui era simplă şi-l odihnea nu numai pe el, ci şi pe vizitatori. Odată mi-a spus: Acum câţiva ani, Părinte, cunoscuţii mei mă luau în râs pentru mobila veche ce-o am. Acum însă vin şi le admiră ca pe nişte antichităţi. În timp ce eu o folosesc şi mă bucur de ea, pentru că îmi aduce aminte de tatăl meu, de mama, de bunica de bunici, iar aceasta mă mişcă sufleteşte. Astăzi dacă cineva are de la bunicul său o liră de aur, de pildă, şi dacă este mai mică cu o sută de drahme faţă de o liră, o schimbă. Nu preţuieşte nici pe mama, nici pe tatăl său.

Încet – încet, intră acest duh european şi ne ia şi pe noi. Îmi aduc aminte că atunci când am mers pentru prima dată în Sfântul Munte, la o obşte era stareţ un bătrânel ce avea multă evlavie. Păstra cu evlavie nu numai culioanele stareţilor chiliei, care locuiseră mai înainte acolo, ci şi calupurile pe care fuse-se făcute acele culioane. Avea şi cărţi vechi şi diferite manuscrise, pe care le păstra legate frumos într-o bibliotecă bine închisă, ca să nu se prăfuiască. Cărţile acelea nu le folosea ci le ţinea închise. „Eu nu sunt vrednic să citesc aceste cărţi, spunea. Voi citi cele simple, Patericul, Scara”. După aceea a venit la chilie un monah tânăr- acesta în cele din urmă nu a rămas în Sfântul Munte – care i-a spus: „De ce aduni aici gunoaie?” Şi a luat calupurile să le ardă. Plângea sărmanul bătrânel şi spunea: „Acestea sunt de la stareţul meu, cu ce te deranjează? Avem atâtea camere. Lasă-le într-un colţişor! Atunci când există respect faţă de lucrurile mici, există mult respect şi faţă de cele mari. Iar când nu există respect faţă de lucrurile mici, nu există nici faţă de cele mari. În felul acesta păstrau Sfinţii Părinţi Tradiţia.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte Duhovniceşti „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ