Călătoria calfelor în jurul lumii – din Germania până în Africa, fără telefon şi maşină | GALERIE FOTO

0
136

calfe-1Mani are 27 de ani, e pietrar şi e din Germania. Prietenul lui, Sigi, elveţian, are 28 de ani şi e fierar. Sunt calfe călătoare şi de 3 ani străbat împreună lumea. Au făcut, într-un an, doar în Germania, 150.000 de kilometri şi au ajuns până şi în Africa, după ce au dat cu banul pentru a alege ţara. Trei ani pe drumuri, străbătând lumea fără telefon şi maşină.

La Sibiu poposesc, în această perioadă, calfele călătoare, adică 35-40 de tineri din Germania, Austria, Franţa, Belgia şi Elveţia, care sunt fierari, pietrari, lăcătuşi, dulgheri, tâmplari, sculptori în lemn şi croitori. Ei se vor afla în oraş pentru tradiţionala întâlnire organizată de Asociaţia “Casa Calfelor” din Sibiu, ajunsă la a opta ediţie, şi pentru a participa la diferite lucrări necesare în oraş.

Astfel, până în 31 august, cei care doresc lucrări cu metode tradiţionale pot apela la asociaţie şi, în măsura în care acest lucru este posibil, pe durata şedirii la Sibiu a meşterilor tradiţionali aceste lucrări sunt făcute.

“Aceste lucrări se realizează contra cost, dar nu există nişte sume standard. Asociaţia încasează aceste sume care vor fi folosite pentru cheltuieli curente. Meşterii care lucrează nu primesc bani pe lucrările pe care le fac. Sunt şi lucrări care se fac gratuit. Dacă, de exemplu, vine o bătrânică şi are nevoie să i se repare o poartă, acest lucru se realizează gratuit. Dacă vine un copil să i se repare o jucărie, şi acest lucru se efectuează gratuit. Dar avem anul acesta câteva lucrări care se vor realiza. Este o cursivă, un fel de balcon de mari dimensiuni de formă rotundă, care se va face la o casă de pe strada Avram Iancu, câteva clanţe şi alte lucrări”, explică Anda Ghazawi, membru al Asociaţiei “Casa Calfelor” din Sibiu, menţionând că în restul lumii, pe unde călătoresc şi lucrează, calfele sunt plătite pentru munca lor.

Anda povesteşte că tinerii meşteşugari prezenţi la Sibiu vor să facă mici reparaţii la turnurile de apărare care străjuiesc strada Cetăţii, locul tradiţional de întâlnire a calfelor, unde sunt amenajate atelierele meşterilor pe durata şederii lor în oraş.

De asemenea, meşterii tradiţionali vor face lucrări la Casa Calfelor din Sibiu, cel mai vechi imobil din oraş, care aparţine Bisericii Evanghelice şi care a devenit, de prin 2002, loc de popas al calfelor călătoare. De altfel, în întreaga Europă există doar patru astfel de case – la Rügen, Neustadt pe Wein-strasse, Leipzig şi Sibiu – care au uşile mereu deschise pentru aceşti tineri porniţi într-o călătorie tradiţională care are nişte reguli extrem de stricte.

Călătoria durează minimum trei ani şi o zi, iar în acest timp tinerii călătoresc peste tot în lume pentru a acumula experienţă. Pe durata celor trei ani, calfele nu au voie să se apropie mai mult de 50 de kilometri de casă, dar pot lua legătura cu membrii familiei.

De asemenea, tinerii sunt obligaţi să poarte nişte costume tradiţionale, numite “kluft” şi formate din “staude”, o cămaşă albă cu guler scrobit tare, pantaloni, vestă şi jachetă cu nasturi din sidef. Culoarea jachetei arată apartenenţa la un anumit meşteşug: gri poartă cei care lucrează cu piatră, albastru cei care lucrează cu metal, inclusiv bijutierii, negru poartă cei care lucrează lemnul, roşu închis poartă croitorii şi “cei care dau culoare” – zugravi, pictori -, iar carouri poartă bucătarii şi patiserii.

Costumul mai are şi o cravată de diferite culori, pălărie cu borul mare şi pantofi negri.

Cei care decid să facă această călătorie tradiţională nu au telefoane mobile, nu au maşini, au numai două “kluft”, din care unul este folosit când lucrează, un sac de dormit şi obiecte de igienă personală.

Destinaţia – aleasă la întâmplare, dând cu banul pe un aeroport

Mani şi Sigi sunt prieteni foarte buni, aflaţi de mult în călătoria tradiţională a calfelor. Ei au ajuns de o lună deja la Sibiu şi vor sta până la sfârşitul lunii august.

Mani are 27 de ani, este pietrar şi provine din Germania de est. E deja pe drumuri de patru ani şi spune că, deocamdată, nu are de gând să se oprească. Sigi are 28 de ani, e din Elveţia, fierar de meserie, şi este pe drumuri de trei ani şi jumătate. De trei ani, cei doi călătoresc împreună peste tot şi au făcut, într-un singur an, doar în Germania, peste 150.000 de kilometri.

Se vede foarte clar că se cunosc de mult şi că au împărtăşit multe experienţe comune. Se înţeleg din priviri, îşi completează unul altuia frazele şi au un umor sănătos. Sunt veseli, drăguţi, au voci baritonale şi idei foarte clare despre ce înseamnă viaţa lor în prezent: călătoresc pentru a lucra şi lucrează pentru a călători. Cu alte cuvinte, lucrează în diferite locuri pentru a câştiga bani, iar cu banii câştigaţi pleacă mai departe pentru a se dezvolta.

Mani povesteşte că a vrut să se facă bucătar, dar, pe când avea 18 ani, a întâlnit un meşter pietrar care l-a fascinat. Atunci a decis că va deveni pietrar şi a urmat o şcoală. Acum este specializat în tot ce înseamnă lucrul cu piatra: amenajare de băi sau grădini, pietre funerare, biserici de piatră, faţade sau sculptură în piatră naturală.

“Întotdeauna mi s-a părut foarte «cool» să călătoresc şi am fost întotdeauna interesat de istorie şi tradiţii. Aşa că mi s-a părut cea mai bună idee să plec în această călătorie tradiţională, având învăţată meseria de pietrar”, explică Mani decizia sa de a porni la drum.

Mani a aplicat la cea mai veche frăţie a calfelor din Germania, o organizaţie cu sute de membri şi o vechime de 900 de ani, şi a fost acceptat. Să poţi intra într-o astfel de organizaţie presupune reguli stricte: să ai sub 30 de ani, să fii necăsătorit, fără copii, fără datorii şi cu un cazier curat. Nici măcar o amendă de circulaţie nu este acceptată. În plus, trebuie să ai un document care să ateste că ştii să practici un meşteşug.

Membru al aceleiaşi frăţii este şi Sigi. El povesteşte că a urmat în Italia un curs de restaurator şi, timp de trei luni, a dormit în aceeaşi cameră cu o calfă călătoare, de la care a aflat despre călătoria tradiţională.

După terminarea şcolii s-a întors acasă, a mai lucrat un an şi, la un moment dat, s-a despărţit de prietena sa şi a pornit “de nebun” la drum.

A făcut autostopul şi a ajuns în Germania, unde l-a cunoscut pe Mani. Mai în glumă, mai în serios, Sigi spune că, cel mai probabil, el şi Mani vor fi împreună pe viaţă.

“Cred că vom ajunge împreună în acelaşi mormânt”, afirmă Sigi.

Întrebat cât mai are de gând să continue călătoria, Mani răspunde simplu: “Până într-o zi când o să-mi spună instinctul că a ajuns. Ideea la calfele călătoare este că tu dimineaţa nu ştii unde o să dormi seara. De aceea nu are rost să-ţi faci planuri pe termen mediu sau lung. Pentru mulţi este important să găsească femeia vieţii lor, pentru alţii să găsească pregătirea de maistru, pentru mine este important să călătoresc până când găsesc un loc în care să zic: «Da, aici aş vrea să trăiesc». Şi lumea e mare”.

Completat din când în când de Sigi, Mani povesteşte cum au decis să plece în Africa.

“Când am fost în Africa, am ales această destinaţie aruncând cu banul. Eram pe aeroport şi am dat cu banul: Africa sau Insulele Canare. Aşa am ajuns în Africa. Prima dată îţi dai seama că nu ai bani să te întorci. Nu ştiam limba, nu aveam asigurare de sănătate pentru străinătate şi nu aveam, de fapt, nicio idee unde suntem, dar a trebuit să supravieţuim”, spun cei doi.

Au făcut autostopul şi cel care i-a luat cu maşina le-a şi dat de lucru la o fermă de vânătoare, unde au făcut de toate: mecanic auto, dulgherie, zidărie, au pus acoperiş, au mers la vânătoare, au tranşat carne.

Întrebaţi dacă au o lucrare la care ţin cel mai mult, surprinzător, cei doi amintesc de un lucru care nu are legătură cu meseriile lor: repararea unui autoturism Toyota Land Cruiser foarte vechi, pe care-l denumesc “tancul”. Când au ajuns la ferma din Africa această maşină avea funcţionale doar motorul şi puntea. Au reparat-o şi cât au stat la fermă au mers peste tot cu ea.

“Maşina aia nu se strică nici dacă calci un elefant cu ea”, spune vesel Sigi.

Cei doi cred că în această lume super tehnologizată şi industrializată este nevoie să se lucreze mai mult cu mâinile, cu metode simple şi tradiţionale.

“Ceea ce e modern nu poate să funcţioneze fără tradiţie. Fără rădăcini, practic, nu poţi să creşti”, spun cei doi.

Viaţa de calfă nu este pentru oricine: Trebuie să fii deschis pentru că altfel te îneci

Într-o cafenea din Sibiu, la masă, alături de Mani şi Sigi stau alţi doi tineri. Niklas are 23 de ani, e din Germania şi este lăcătuş. E în călătorie de doi ani. Pare mai retras, puţin vorbăreţ. Spune că a plecat la drum pentru că nu a mai vrut să stea acasă şi a simţit nevoia să călătorească.

Niklas a vrut să se facă zidar sau constructor de sobe, dar în Germania sistemul de învăţământ dual te obligă să-ţi găseşti prima dată un atelier care să te accepte şi abia apoi poţi urma cursurile meseriei respective. N-a găsit un loc disponibil în aceste meserii, iar o rudă l-a ajutat să-şi găsească un loc într-un atelier de lăcătuşerie.

La rândul său, Jeremias are 24 de ani, este fierar din Germania şi este în călătoria tradiţională de trei ani şi jumătate.

“Tatăl meu a fot constructor de maşini şi de aceea întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu metal. Am fost întotdeauna fascinat de cum arătau fierarii. Am mers la tot felul de târguri şi festivaluri medievale. Întotdeauna m-a fascinat focul, atitudinea fierarului. Mi s-a părut foarte interesant. Am vrut neapărat să fac această meserie”, spune Jeremias, care a căutat un an un loc într-un atelier pentru a deveni fierar.

A văzut până acum peste 15 ţări şi spune că peste tot a găsit provocări noi.

“Peste tot există avantaje şi dezavantaje, peste tot sunt lucruri noi şi frumoase. E, practic, o viaţă pe stradă, însă încerci să scoţi ce este mai bun din chestia asta. Îmi face o mare plăcere să văd lucruri frumoase ieşite din mâinile mele”, afirmă tânărul.

Întrebat unde se vede la bătrâneţe, Jeremias spune că “undeva unde este fericit” şi afirmă că l-ar face fericit “o femeie şi copii”.

“În plus, m-ar face fericit nişte spaghete cu sos de roşii”, spune râzând în hohote Jeremias, acompaniat de prietenii săi.

Toţi patru sunt însă foarte categorici într-o privinţă: viaţa de calfă nu este pentru oricine.

“Trebuie să fii deschis pentru că altfel te îneci, să fi dormit, copil fiind, pe la mulţi prieteni. E foarte important să fii deschis în ceea ce priveşte diferite religii şi culturi şi să nu te duci, ştiu eu, ca marele ortodox”, spune Sigi.

Întrebaţi dacă pot estima câte ţări au văzut în total sau câţi kilometri au parcurs, cei patru râd în hohote, dau din umeri, iar unul dintre ei răspunde: “Noi, cei care suntem la această masă, am făcut ocolul pământului. Numai în Antartica şi Atlantida nu am fost”.

Până la finalul lunii august, cei patru vor rămâne în Sibiu şi vor face diferite lucrări. În plus, îşi vor demonstra măiestria la atelierele deschise pe strada Cetăţii.

În acest an, calfele doresc să implice şi copiii în activităţi, aşa că vor organiza ateliere unde micuţii vor fi îndrumaţi să confecţioneze obiecte de piatră, cuie sau brelocuri pe care le vor putea lua acasă, demonstrând ce au învăţat să facă.

La întrunirea calfelor de la Sibiu va exista şi o expoziţie de fotografie care va fi vernisată în 1 august. Expoziţia va avea loc tot pe strada Cetăţii, dar şi în turnurile de apărare de pe această stradă şi va cuprinde fotografii realizate de profesionişti cu obiecte confecţionate de către calfe.

În plus, în curtea interioară a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu poate fi văzută o expoziţie intitulată “Calfe călătoare de ieri şi de azi”, care prezintă, prin documente, obiecte şi imagini, o istorie a calfelor călătoare.

Sursa: mediafax.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ