Remedii antigripale

0
226

remediiNe aflăm în plin sezon în care gripa, răceala și viroza ne pândesc la fiecare pas. Și cum poți să te bucuri de o plimbare prin parc când ai febră sau nas înfundat?

Iată motivul pentru care am întocmit o listă cu alimente care stimulează imunitatea și cresc rezistența organismului.

Usturoiul. Acest condiment cu miros puternic, cunoscut în bucătăria românească are efecte terapeutice cunoscute din vremuri străvechi. În copilărie știam, de la cei mai în vârstă că este un remediu natural împotriva viermilor intestinali, la copii. Dacă e să ne referim strict la efectele sale în combaterea gripei, cercetările au scos la iveală faptul că el conține alicina, cunoscută pentru capacitatea sa de a lupta împotriva virozelor și al efectului său expectorant. Mai mult decât atât usturoiul aduce organismului un aport de vitamine și minerale, în special seleniu. Pentru a beneficia de proprietățile terapeutice, trebuie consumat ca atare. Pentru o respirație proaspătă puteți mesteca frunze de mentă sau de busuioc.

Scorțișoara, în combinație cu mierea de albine, este un tratament cunoscut împotriva răcelilor. Mierea are cunoscute proprietăți antimicrobiene, antivirale și antibacteriene. La rândul său scorțișoara este renumită pentru efectele antiinflamatorii, antibacteriene, și antioxidante. Pentru sezonul rece se face o mixtură dintr-o linguriță de miere și un sfert de linguriţă de scorțișoară. Acest amestec promite că ne scapă de simptomele răcelii sau gripei în doar două zile.

Bogată în antioxidanți și vitamina C, cătina, stimulează imunitatea. Poate fi consumată ca sirop, sau amestecată cu miere, dimineaţa pe stomacul gol.

Vitamina C, este binecunoscută pentru efectele sale împotriva afecțiunilor sezonului rece. Se găsește în diferite concentrații în surse naturale, precum fructe să legume de sezon.

Pentru un trup sănătos nu uitați de starea de spirit. O atitudine optimistă împreună cu credința sunt un antidot puternic împotriva bolilor, îmbunătățind totodată și stilul de viață.

Ema P.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ