Recunoștința, secretul din spatele unei inimi sănătoase

0
161

recCercetările psihologice au demostrat că recunoștința este asociată cu o stare de spirit pozitivă, cu creșterea sentimentului de satisfacție, bucurie și emoții pozitive.

Honoré de Balzeac spunea că „recunoștința este memoria inimii.” Și avea dreptate. Noi cercetări au demonstrat că recunoștința vindecă și protejează, din punct de vedere medical, inima, după cum informează Huffington post.

Noul studiu, publicat de American Psyhological Association a constatat că pacienții cu insuficiență cardiacă asimptomatică, care au ținut un jurnal de recunoștință timp de opt săptămâni în paralel cu tratamentul convențional, au prezentat o îmbunătățire a markerilor biologici. De asemenea, studiul a constatat că recunoștința contribuie la bunăstarea spirituală, asociată cu o stare de spirit mai bună și o calitate a somnului îmbunătățită.

Potrivit autorului studiului, Paul J. Mills „o inimă plină de recunoștință este cu adevărat, o inimă mai sănătoasă, iar păstrarea unui jurnal de recunoștință este o modalitatea ușoară de a sprijini sănătatea cardiacă.”

Dar acesta nu este prima dată când cercetătorii au descoperit o asociere pozitivă între recunoștință și o inimă mai sănătoasă. Un studiu mai vechi, efectuat în 1995 și publicat în Jurnalul American de Cardiologie a relevat că emoțiile pozitive și aprecierea sunt legate de modificări de variabilitate ale ritmului cardiac.

Emanuela Popa

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ