Recunoştinţa este cel mai important predictor al stării de bine

0
230

images (10)Probabil cu toţii am trăit cel puţin o dată sentimentul recunoştinţei. De la propriile vieţi până la textele sacre care pun baza marilor învăţături ale lumii, regăsim recunoştinţa că fiind o virtute importantă pentru fericirea noastră.                                       .

Acest lucru m-a făcut să mă întreb: ce anume face ca acesta emoţie morală să fie considerată de-a lungul timpului una dintre cele mai importante virtuţi?

Unul dintre cele mai importante aspecte legate de recunoştinţă este că această trăire funcţionează ca motiv moral. Gândiţi-vă la situaţii în care aţi primit ajutor sau alte beneficii. Ce aţi simţit? Aţi oferit şi altora la rândul vostru? Cel mai probabil, da. Recunoştinţa este o virtute foarte importantă la nivel social pentru că ne ajuta să iniţiem şi să menţinem comportamente prosociale, inhibând comportamente antisociale.

Mai mult decât atât, recunoştinţa este foarte importantă în crearea de relaţii pozitive. Studiile arată că acesta emoţie de factură morală consolidează relaţiile şi promovează formarea unor noi relaţii. Gândiţi-vă la oamenii importanţi din viaţa voastră. Pentru ce le sunteţi recunoscători?

Recunoştinţa este cel mai important predictor al stării de bine (Emmons, 2003). În ceea ce priveşte sănătatea noastră emoţională, studiile arată că oamenii recunoscători au un risc semnificativ mai mic pentru depresie, anxietate, abuz de substanţe şi stres. Mai mult decât atât, oamenii recunoscători sunt mai puţin furioşi şi ostili, fiind mai altruişti şi trăind mai multe emoţii pozitive.

Oamenii recunoscători sunt mai fericiţi!

Cum se explică acest lucru?

1. Recunoştinţa creşte trăirea evenimentelor/situaţiilor fericite.

2. Recunoştinţa ne aminteşte de lucrurile bune din viaţa noastă.

3. Recunoştinţa ne face să trecem mai uşor peste probleme.

4. Recunoștința creşte suportul social.

5. Recunoştinţa creşte speranţa şi determină o dispoziţie mai bună.  (Emmons & MCCullough, 2003)

Acum, spre final, îţi propun câteva exerciţii de stimulare a recunoştinţei. Sunt lucruri simple, cu costuri foarte mici, dar care fac o mare diferenţă. Nu uita: este important să FII CONSTANT, iar efectele pozitive nu voi întârzia să apară.

1. Gratitude list (Emmons, 2003)

Este unul dintre cele mai simple exerciţii, cu mare impact asupra creşterii stării de bine.

Ceea ce trebuie să faci este ca la sfârşitul fiecărei săptămâni să scrii într-un carneţel sau jurnal lucrurile pentru care eşti recunscător şi care este cauza lor. Fă acest lucru timp de 10 săptămâni.

2. Three good things                                             

Gâdnește-te la trei lucruri bune care ţi s-au întâmplat peste zi si scrie-le pe o foaie/jurnal. Repetă acest comportament timp de 10 săptămâni.

3. Grateful contemplation (Watkins et al., 2003)                                                       

Alege-ti un moment din zi in care sa-ti aloci 5 minute pentru a te gandi la lucrurile pentru care esti recunoscator în viață.

4. Gratitude Jar                                                                   

Este o strategie care mie imi place foarte mult si presupune sa fim atenti, zi de zi, la lucrurile pentru care suntem recunoscatori si, pentru fiecare, sa punem cate un banut intr-un borcan.

5. Exprimarea gratitudinii prin comportamente (Seligman, 2005)                                    

Este o strategie care stimuleaza exprimarea comportamentala a recunostintei. Cum poti face acest lucru? Foarte simplu. Scrie o scrisoare de multumire unei persoane careia ii esti recunoscatore si trimite-i-o prin e-mail sau prin posta. Sau fa o vizita persoanelor carora le esti reunoscator si multumeste-le personal.

Sursa: gentiananita.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ