„Recunosc astăzi că tradiţia română este o tradiţie parţială. Iar prin cea bizantină m-am dezvoltat şi m-am îmbogăţit” (II)

0
48

biyantin 2În pofida duratei lungi a slujbelor, oamenii se simt atraşi de ritul bizantin. Cum vă explicaţi aceasta?

 Foarte simplu. Există motive mai noi şi motive mai vechi. Motivele mai noi sunt: La Conciliul II Vatican nu doar Liturghia romană a fost foarte bine reformată, ci în îndeplinirea practică a reformei s-a strecurat adesea o gândire iluministă. Iluminismul şi-a făcut astfel intrarea în Biserica Catolică. Aceasta în­seamnă că după al Il-lea Conciliu Vatican, Liturghia romană a devenit mult mai rece ca înainte. Ea a fost mai raţionalizată şi a devenit mai superficială. Şi şi-a pierdut mistica. Şi acum ajung la motivele mai vechi: Această trăsătură anti-mistică există de mult timp în Liturghia romană, cam din secolul al XlII-lea. În afară de aceasta, din secolul al XIII-lea Liturghia vestică a fost clericalizată. Credincioşii erau doar spectatori, deci nu aveau nici un rol activ. Apoi exista misa tăcută, pe care doar preoţii o şopteau, iar credincioşii nu puteau decât să se uite la ceea ce se întâmplă. Chiar dacă misa era cântată, era în limba latină pe care credincioşii nu o înţelegeau. Iar acum, când aici, într-o mănăstire catolică, se slujeşte Liturghia orto­doxă, credincioşi catolici, adesea şi credincioşi evan­ghelici, vin în contact nemijlocit cu Liturghia ortodoxă şi trăiesc astfel o Liturghie mistică, cu o participare activă, şi se simt acasă în această Liturghie.

Trebuie să ne întrebăm ce înseamnă Liturghie mistică. Liturghia mistică nu este o Liturghie de neînţeles sau sentimentală, ci este o Liturghie a apropierii lui Dumnezeu. Şi prin aceasta suntem din nou la vechile motive. Din secolul al XIII-lea, teologia Bisericii Romane s-a dezvoltat tot mai mult într-o teologie a depărtării faţă de Dumnezeu. Aceasta în­seamnă că noi trăim aici, pe pământ, şi numai după moarte ne vom afla în apropierea lui Dumnezeu. Biserica Romană nu a dat destulă atenţie faptului că Dumnezeu se află şi acum în lume, şi anume într-o mare apropiere de mine. Accentul principal era pus pe depărtarea lui Dumnezeu. Apropierea lui Dumnezeu urma să ne fie dăruită de-abia după moarte. Cred că această teologie este de vină – nu singură, dar şi ea – că astăzi avem în Europa de Vest un ateism şi un materialism atât de puternic. Vă voi răspunde printr-o comparaţie sau printr-o scurtă povestire. O femeie are un prieten care locuieşte la o depărtare de 1.000 km şi ţine legătura cu el prin scrisori, care îi sunt aduse de poştaş. Trece mult timp, iar prietenul rămâne la fel de departe. în final ea se căsătoreşte cu poştaşul. Aceasta este situaţia celor două Biserici apusene. Iar acum credincioşii, atât catolici, cât şi evanghelici, trăiesc cu totul altceva la Liturghia noas­tră ortodoxă celebrată în limba germană, şi anume apropierea lui Dumnezeu. Liturghie mistică, aceasta este apropierea lui Dumnezeu.

Şi teologia ortodoxă învaţă la fel. Mă gândesc la marele teolog Grigorie Palama care spune că Dum­nezeu este prezent în lume prin energiile Sale. Dar nu numai în lume, ci şi în fiecare om. Sau să luăm icoanele ortodoxe. Dumnezeu este prezent, Maica Domnului este prezentă, Sfinţii sunt prezenţi în icoane. Chiar întreaga creaţie este o icoană a lui Dumnezeu. Aşa încât tocmai prin teologia ortodoxă şi astfel prin Liturghia ortodoxă trăim o foarte mare apropiere a lui Dumnezeu în lume. Pot să-I spun lui Dumnezeu: „Doamne!”, şi El este aici. în Apus, Vecernia şi Utre­nia constau din Psalmi. Aceasta este lumea Vechiului Testament. Desigur că interpretăm psalmii prin Noul Testament. Dar textele sunt totuşi din Vechiul Testa­ment. Se aşază astfel o barieră între mine şi conţinutul lor. Altfel este în Biserica Ortodoxă. Acolo Vecernia şi Utrenia nu se bazează pe psalmi, ci pe imne. Iar imnele sunt neotestamentare. Este o diferenţă când spun împreună cu psalmistul: „Doamne, Tu ai văzut şederea mea” şi prin aceasta înţeleg îngroparea, sau când strig: „Hristos a înviat!”, ceea ce este direct, nemijlocit, creştin. Aşa trăiesc oamenii în Sfânta Liturghie prezenţa lui Dumnezeu, a lui Iisus Hristos, în icoană, în cuvânt, în Sfintele Taine.

 În mănăstirea dumneavoastră mă simt acasă ca în propria mea mânăstirâ, iar în slujbele de aici simt apropierea lui Dumnezeu. Credeţi că acest lu­cru se datorează obişnuinţei mele cu ritul bizantin sau credeţi că e vorba de mai mult?

 Răspunsul este foarte uşor. Deoarece slujbele noastre în Niederaltaich sunt absolut şi total orto­doxe, este clar că dumneavoastră, stimate Părinte Ioan, sunteţi aici acasă. Sunteţi ortodox, iar Liturghia noastră este ortodoxă. Deci sunteţi acasă.

 Slujiţi ritul bizantin în mijlocul unei mănăstiri catolice benedictine. Consideraţi că este ceva care completează?

 Da, avem o mare misiune. Misiunea noastră nu este doar de a găsi o completare pentru noi, aşa cum am spus mai sus. M-am născut romano-catolic şi prin întâlnirea cu Biserica Ortodoxă m-am dezvoltat mult. Am aflat ceva din totalitatea mesajului creştin al Evangheliei. Dar nu facem aceasta numai pentru noi înşine, o facem pentru creştinii din Apus. Mă simt autorizat să spun că Niederaltaich este un centru mi­sionar, ca şi Chevetogne în Belgia. Deoarece actuala teologie catolică, precum şi cea evanghelică, se află într-o criză, avem aici posibilitatea ca prin Liturghia ortodoxă, prin icoanele ortodoxe, prin cântarea ortodoxă, să lucrăm ca nişte doctori – ca nişte doctori fără de arginţi cum au fost Cosma şi Damian, Chir şi Ioan – într-o Europă bolnavă. Dar adevăratul doctor este Biserica Ortodoxă. Noi suntem instrumente. Vă mulţumesc.

 Şi noi vă mulţumim.

Dialoguri duhovniceşti, Aphim. Ipenaeus Trotzke

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ