RECOMANDARE DE LECTURĂ: „Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma

0
117

,,Iubirea e parfumul ființei noastre. 

În dialogul iubirii se întâlnesc sufletele, se întâlneşte Dumnezeu cu noi.

Natura umană poate fi definită ca având două caracteristici esențiale, două stări distincte și complementare. O caracteristică a noastră este nevoia de a cunoaște (…) A doua caracteristică a naturii umane este nevoia de a iubi și de a fi iubit. Simțim această nevoie de iubire și de a oferi iubire…

Facem prea mult efort, pierdem prea mult timp, cheltuim prea multă energie, încercăm să ascundem cine suntem, când, de fapt, la temelia oricărei acțiuni, la baza oricărei atitudini, se află dorința de a iubi și de a fi iubit.’’ (Preot Petru Munteanu) 

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt mereu însetată și flămândă de iubirea autentică, de iubirea necondiționată, de iubirea care se îngrijorează pentru cel drag, care ascultă cu atenție pe cel de lângă ea, care se roagă pentru binele tuturor, care nu pune condiții și nu are așteptări, care uită tot ce a făcut bine și frumos pentru aproapele și nu cere nimic în schimb, care oferă libertate deplină și nu vrea sa schimbe pe nimeni după propriile dorințe. Sunt însetată și flămândă mereu, de iubirea care îți luminează sufletul și te transformă într-un far ce risipește întunericul și celui de lângă tine, bolnav duhovnicește. Mi-e foame și mi-e sete de iubirea – forță, împlinire și deplinătate – de iubirea care unește pământul cu Cerul și oamenii cu îngerii, de iubirea – izvor de fapte frumoase, ziditoare, mântuitoare.

Sunt mereu însetată și flămândă de iubirea ce își are rădăcina sau izvorul în Dumnezeu Care este IUBIRE. Dumnezeu este iubire şi cu toţii avem nevoie de iubire, cu toții tânjim după iubire, chiar dacă nu conştietizăm mereu că iubirea este fundamentul fiinţei noastre. Iubirea este pentru întreaga mea ființă, apă vie, iubirea este aerul vital pentru a mea respirație, iubirea este motorul vieții mele, iubirea este un magnet puternic, ce mă atrage cu forță în brațele sale. Iubirea mi-e sevă, mi-e izvor de căldură, lumină și speranță, iubirea mi-e vis îndrăzneț și frumos, mi-e bucurie sfântă. Iubirea e poezia sufletului meu, e muzica celestă a inimii mele, este zâmbet ce-mi înflorește-n suflet, e imbold, e sursa motivației de a-mi petrece cu bucurie viața – dar de preț  de la Doamne Care mă învăluie cu iubire necondiţionată în brațele Sale, Care mă iubește cu o iubire infinită și necondiționată. Iubirea este, așadar, a mea viață. Fără afecțiune și iubire sufletul mi se usucă și încet, încet moare, fără iubire sufletul meu este un suflet cu luminile stinse, ce rătăcește în beznă,  haotic, fără țintă, pe-a vieții cărare.

În fiecare clipă mi-e foame și sete de iubire și tânjesc după iubire precum albina după parfumata floare. Tânjesc după iubire precum cerul infinit după luminosul soare. Sunt însetată puternic de iubire precum e pământul însetat de ploaie când e ars de toridul soare. Sunt însetată de iubire precum e însetat călătorul ce caută pe cărări de munte, izvor cu apă răcoritoare, cu apă limpede de cleștar. Sunt însetată de iubire cum e însetată o gingașă floare de mângâierea tandră a lăcrămioarelor delicate de rouă. Mi-e foame și mi-e sete de iubirea ce alină setea de fericire, de fericirea autentică, ce dăruiește sufletului aripi de îngeri, ce îl înalță spre Cer, spre lumină, aripi ce îl învăluie cald, în iubire divină, aripi de îmbrățișări sincere, vindecătoare de orice amară întristare, de orice suspinare, de orice răutate, de orice invidie, de orice nedreptate.

Mi-e foame de iubire, mi-e o foame de lup hămesit./ De sinceră iubire, niciodată foamea nu mi-am ostoit./ Mi-e sete de iubirea de poveste, de iubirea de Rai sfânt./ De autentică iubire, niciodată setea nu mi-am potolit./ Mi-e foame şi sete de iubire, mi-e foame şi sete de bunătate şi frumos/ Şi-L rog fierbinte pe Doamne să mă ajute să iubesc dezinteresat, ca Hristos./ Care iubeşte cu o iubire ce dă viaţă, cu o iubire ce te înveşmântă în: credinţă,/ Nădejde, adevăr, dreptate, smerenie, simplitate, modestie, putere în neputinţă./ Îl rog adânc pe Doamne să mă ajute să fiu izvor ce potoleşte setea de iubire/ A aproapelui meu, ce tânjeşte ca şi mine după: tandreţe, afecţiune, mângâiere./ Îl rog pe Doamne să mă ajute să dăruiesc  iubire, ca să primesc în dar iubire./ Îl rog pe Doamne să mă ajute să iradiez în juru-mi: lumină, bucurie, fericire./ Îl rog pe Doamne să mă ajute să trăiesc şi să mărturisesc compasiunea şi iubirea,/ Fiindcă iubirea e esenţa, lumina şi bogăţia vieţii, e cea mai frumoasă stare, e FERICIREA.

Sunt, așadar, mereu o flămândă și o însetată de iubire și nu am putut ascunde niciodată aceasta. Cei ce mă cunosc, știu că sunt o cerșetoare de iubire, dar și o dăruitoare de iubire. Uneori primesc mai multă iubire decât dăruiesc, alteori ofer necondiționat celor de lângă mine toată inima mea, chiar dacă nu primesc nimic în schimb. Uneori mă dăruiesc lui Doamne, Măicuței Sfinte, prietenilor mei cerești – sfinții –  îngerilor mei păzitori, cu aripi de iubire și lumină, cu toată ființa mea, cu toată viața mea. Alteori sunt o zgârcită în iubire și recunoștință, și ca un copil alintat aștept să fiu iubită mult, mult, mult, deși nu merit aceasta. Despre această foame și sete a mea de iubire, am mai scris și în celelalte cărți ale mele, în fiecare carte m-am descoperit cu toată sinceritatea, mi-am pus sufletul în mâinile cititorilor, am dăruit o bucățică din sufletul meu, oricui și-a dorit aceasta, am încercat să molipsesc cu această sete și foame de iubire și am lansat un îndemn la iubire, iubirea de Dumnezeu și de aproapele, la iubirea autentică, necondiționată, desăvârșită, la iubirea statornică și nepieritoare. Așadar, am tot scris despre iubire, am scris despre dorul de Doamne, am scris scrisori de dragoste către Acesta, am citit scrisori de dragoste de la El, am compus imne de iubire și recunoștintă pentru Doamne, Măicuța Sfântă – inima și sufletul meu – pentru sfinți și îngeri, am scris rugăciuni către Doamne, prin care Îi ceream fierbinte, darul iubirii răstignite și înviate. Am scris cu cuvinte înveșmântate în mantia iubirii, evlaviei, prețuirii și recunoștinței, semenilor care mi-au predat lecția iubirii necondiționate, am scris despre compasiune – limbajul iubirii – am scris despre sinceritate – oglinda sufletului nostru – fără de care iubirea nu poate fi o iubire autentică. Am scris, așadar, mult, despre sentimentul de iubire și despre sentimentele ce își au izvorul în ea.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, voi mai dărui Lui și lumii o carte, voi mai dărui cu iubire și fără zgârcenie încă o bucățică din sufletul meu și am vrut, cu toată ființa mea, ca acest dar să fie unul frumos și să transmită un mesaj adânc și puternic, chiar de la desfacerea ambalajului cu care a fost înveșmântat. L-am rugat mult și ferbinte pe Doamne să-mi șoptească la urechile inimii și sufletului, titlul cărții – darul meu din suflet pentru suflet. Domnul meu drag și bun, nu a întârziat cu răspunsul la rugăciunile mele, șoptindu-mi tainic, așa: Titlul acestei cărți, carte pe care ai scris-o cu creionul sufletului tău, purtat de Mine, să fie acesta: Iubirea – lumină și bogăție sufletească. Dar nu numai să scrii despre iubire, ci să și trăiești iubirea – iubirea care izvorăște din Mine. Să iubești ca să devii lumină nepieritoare, să iubești autentic cu iubirea Mea ca să devii cea mai bogată din această lume. De tine depinde dacă vrei să fii o stea luminoasă pe cerul iubirii Mele sau o stea căzătoare în iadul neiubirii, de tine depinde dacă vrei să fii bogată în virtuți morale și creștine, iubind așa ca Mine, sau vrei să fii săracă lipită pământului, săracă în sentimente frumoase și nobile (compasiune, milostivire, dăruire, prietenie, solidaritate, credință, nădejde, speranță, bucurie ș.a.) De tine depinde dacă alegi să trăiești ca un robot fără sentimente, ca un om modern dintr-o lume consumeristă și secularizată sau ca un înger cu aripi de iubire și lumină, ca un om ceresc, ca o slujitoare iubitoare și credincioasă în Împărăția Mea Cerească. De tine depinde ce alegi, ce stare a sufletului vrei să trăiești: starea de Rai sau starea de iad, starea iubirii sau neiubirii. Alegerea îți aparține!

Despre modul cum am ales ambalajul darului meu sufletesc (titlul cărții), v-am împărtășit cu toată sinceritatea. Acum să vă dezvălui o parte din misterul cu privire la conținutul darului – al cărții: Iubirea – lumină și bogăție sufletească. Așa cum am mai spus și altă dată, de multe ori visez cu ochii inimii larg deschiși că trăim într-o lume a luminii, iubirii, comuniunii, păcii și solidarității, într-o lume a credinței și speranței, a dăruirii și slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui, visez că sufletele noastre iubesc Lumina, se deschid spre Lumină şi iradiază în jurul lor lumina şi căldura iubirii lui Dumnezeu, visez că iubim Lumina, că spre Lumină mergem şi Lumina se răsfrânge în noi, visez că ajutăm cu toţii să răsară Soarele dreptăţii întru toată puterea şi slava lui Dumnezeu, visez că dăruim cu iubire necondiţionată din darurile noastre și primim în dar lumină neînserată, primim în dar soarele vieţii duhovniceşti de la Cel ce a spus: Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor (Matei 5, 16)

Visez frumos, visez că noi toţi trăim în spaţiul Învierii lui Hristos, şi nu în spaţiul morţii, în spaţiul plin de tentaţii şi de patimi de tot felul. Visez că nu mai tânjm după bogăţiile lumii acesteia, nu mai tânjim după slava deşartă, după mărire şi stăpânire și nesocotim toată cinstirea venită de la oameni Visez că nu mai dorim să ne îmbrăcăm în aur şi porfiră, nu mai dorim nimic din cele pământeşti şi stricăcioase, ci cele mai mari dorinţe pe care le avem sunt: să trăim cu modestie şi simplitate, împlinind legile şi poruncile lui Dumnezeu, să păstrăm Harul Sfânt înlăuntrul nostru ca să nu ne lipsim de bucuria şi dulceaţa mult dorită, să nu pierdem încredinţarea că Dumnezeu ne iubeşte, să nu pierdem acea frumoasă şi minunată relaţie de comuniune cu Acesta, să nu pierdem acea iubire dumnezeiască, care învăluie sufletul ca un nour uşor şi-l poartă spre izvorul nesecat al bucuriei și iubirii autentice, spre iubirea cea în veci nepieritoare. Sunt o visătoare incurabilă, dar în același timp, nu pot să nu conștientizez că lumea în care trăim nu este la fel cu lumea pe care o visez, nu este la fel cu lumea în care iubirea și lumina domnesc cu pace împreună, ci e o lume secularizată și consumeristă, o lume populată de oamenii moderni – mașini ieftine care rămân în pană pe drumul vieţii, pentru că nu își alimentează rezervorul de la izvorul dragostei de Dumnezeu şi semeni, de la izvorul comuniunii, credinţei, de la izvorul solidarităţii și prieteniei adevărate. Ne-am transformat în mașini ieftine, care ,,călcăm şi peste cadavre’’ dacă este necesar, pentru a ne îmbogăţi material, care călcăm cu cauciucurile roţilor noastre pe sufletele semenilor din jurul nostru, rănindu-le grav sub greutatea urii, egoismului, invidiei, mândriei, orgoliului, răutăţii, minciunii, falsităţii etc. E tare trist, dar este adevărat, aşa suntem cei mai mulți dintre noi: cele mai ieftine maşini din lumea aceasta, cele mai prost construite, care scârţie din toate încheieturile, pentru că doar iubirea este cea care le leagă pe toate, care le uneşte şi le face de nedeslipit şi de neînvins în faţa tuturor obstacolelor. Noi, cei mai mulţi ne căutăm fericirea şi bogăţia în stilul modern de viaţă, nu căutăm să strângem întru noi toată bogăţia harului lui Dumnezeu şi nu conştientizăm că, iubirea este starea cea mai frumoasă și mai minunată a sufletului.

Conștientizez, cu tristețe, că trăim cei mai mulți dintre noi, stări sufletești incompatibile cu iubirea. Am conștientizat, așadar, că nu poţi iubi în starea nefericirii veșnice a recelui egoism – izvorul tuturor răutăților și urâciunilor.

Nu poţi iubi în starea de individualism și în starea de adânc snobism, când nu înțelegi că: Nu haina face pe om, că nu frumusețea exterioară, ci cea lăuntrică contează. Nu poţi iubi în starea de narcisism, când te consideri ,,buricul pământului’’, centrul universului sau un mic dumnezeu pe pământ, cu drepturi depline asupra celor din jur, când uiți că: Nu contează cine eşti… ci ce alegi să fii. Nu poţi iubi în starea intoleranţei, în starea neacceptării diferențelor dintre oameni, în starea prejudecății și mentalității învechite, în starea judecării, etichetării și bârfirii aproapelui. Nu poți iubi, când nu crezi cu adevărat că: În fiecare om e sădită o intenţie a lui Dumnezeu și că: Cu toții suntem copiii lui Dumnezeu, și cei sănătoși, și cei cu dizabilități.

Nu poți iubi în starea libertății iresponsabile, atunci când: Libertatea e prietenă cu îndoiala, atunci când nu pășești spre  ,,plus infinit  – libertatea în Hristos’’, așa cum a definit-o atât de frumos, Pr. Petru Munteanu, spre libertatea ce te ajută să lucrezi cu multă credință, iubire și bucurie, doar binele și frumosul.

Nu poți iubi în starea fricii (frica de eșec, frica că nu facem totul perfect, frica de respingere, frica de necunoscut, frica de a nu fi înțeleși, frica de a ne arăta emoțiile și sentimentele…) și în starea neacceptării Crucii spirituale. Nu poțí iubi atunci când nu înveți că: Nu poți stăpâni marea, dar poți învăța să înoți, că Fiecare om are Golgota lui, că Pâinea bună începe de la grâul măcinat,Este loc de o floare printr-o mulțime de spini, că Poți rupe Paginile murdare scrise în cartea vieții, că În viaţă şi călătoria e importantă, nu doar destinaţia.

De asemenea, am încercat să dăruiesc cu multă dărnicie, mărgăritarele duhovnicești primite în dar la predicile părintelui Petru Munteanu: Opusul fricii este iubirea, nu curajul (iubirea puternică și curată pentru Doamne și aproapele, ne ajută să îndepărtăm toate barierele pe care le așezăm în calea binelui și frumosului, ne ajută să alungăm toate temerile și fricile dinlăuntrul nostru. Curajul nu este de ajuns pentru a-ți învinge numeroasele frici, este nevoie de iubirea care te înaripează, care îți dă elan, care te motivează, este nevoie de iubire – motorul faptelor noastre frumoase și bune) Opusul iubirii este indiferența (,,Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența. Dacă iubirea este o stare sau un vis fără sfârșit, o ,,moștenire a Împărăției Cerurilor”, indiferența este o stare în care totul devine fără sens și rost’’) Să așezăm scuza înaintea judecății! (,,Împărăția lui Dumnezeu înseamnă să așezi scuza înaintea judecății’’) Fii luptător! (,,Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!) Când omul vrea să se întâlnească cu Dumnezeu și Dumnezeu îl caută („În momentul în care omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o mie de pași către el”). Bunul Dumnezeu este Iubire şi El nu poate sta indiferent la dorinţa noastră de a-L întâlni, El nu ne forţează uşa inimii noastre, dar atunci când simte că vrem să Îl primim în casa sufletului nostru, se grăbeşte să vină la întâlnirea cu noi, fiindcă a tânjit după acest lucru, fiindcă a dorit să Îi dăruim cu multă iubire inima noastră, pentru a şi-o face tron al Împărăţiei Sale. De fiecare dată când ierți, îți faci un cadou (,,Nu poți să ierți decât dacă simți iubirea lui Dumnezeu”)

Am încercat, să urmez, așadar, îndemnul duhovnicesc al părintelui Petru Munteanu, care ne vrea pe toți mărturisitori într-o lume sărăcită în valori, într-o lume sărăcită de iubire, într-o lume orbită spiritual, într-o lume consumeristă și secularizată – spațiu al întunericului și al morții. Mărgăritarele mele duhovnicești  nu au aceeași strălucire ca ale părintelui, nu am reușit poate să înțeleg și să transmit corect mesajul Sfinției Sale, dar ce v-am dăruit (dar din dar), v-am dăruit cu toată dragostea și cu toată prețuirea mea.

În ce stări nu mai poți iubi?

Nu poţi iubi în starea necredinţei. Nu poţi iubi în starea nerecunoştinţei. Nu poţi iubi în starea mâniei. Nu poţi iubi în starea mândriei. Nu poţi iubi în starea invidiei. Nu poţi iubi în starea zgârceniei. Nu  poţi iubi în starea răutăţii. Nu poţi iubi în starea falsităţii. Nu poţi iubi în starea urii. Nu poţi iubi în starea cârtirii. Nu poţi iubi în starea de iad sufletesc. Așadar, nu poţi iubi când în suflet nu se împletesc: Blândeţea cu bunătatea şi dăruirea,/ Credinţa cu nădejdea şi fericirea,/ Sinceritatea cu simplitatea și modestia,/ Comuniunea cu solidaritatea şi prietenia,/ Ospitalitatea cu atenţia şi omenia,/ Lumina cu răbdarea şi smerenia,/ Pacea cu liniştea, armonia, bucuria,/ Compasiunea cu altruismul şi empatia,/ Căldura sufletească cu acceptarea,/ Frumuseţea interioară cu iertarea./ Nu poţi iubi în starea sclaviei faţă de cel rău./ Nu poţi iubi când în inima ta nu e Dumnezeu./ Nu poţi iubi când inima nu ţi-e înveşmântată/ În haina sacrificiului şi a slujirii – haină minunată -/ Pe care o poartă Hristos – Izvorul iubirii necondiţionate,/ Izvorul iubirii până la sacrificiu, Izvorul slujirii adevărate./ Nu poţi iubi în starea de orbire spirituală./ Nu poţi iubi când întreaga fiinţă ţi-e goală:/ De sensibilitate, delicateţe şi frumuseţe,/ De gingăşie, afecţiune şi tandreţe.

Nu poți să iubești când îl faci pe celălalt să plătească prea scump pentru iubirea pe care i-o dăruiești. Dacă aștepți plată în schimbul iubirii oferite, acea iubire nu este iubire autentică, nu e iubire necondiționată. Acea iubire e un negoț, e o iubire care se vinde și se cumpără la taraba lumii în care nu se mai oferă nimic bun și frumos, gratis, necondiționat.

Și când iubim autentic, când iubim cu iubirea din Hristos – Iubire – cu iubirea care îți parfumează întreaga ființă, întreaga viață?

Iubirea ne luminează viața și ne înmiresmează cu parfumul de Rai, cu parfumul ce miroase a tămâie și mir de mare preț, când învățăm lecțiile iubirii de la Iubitorul Dumnezeu, când Hristos e Prienul nostru. Iisus Hristos dorește să fim prietenii Lui, prietenia cu Acesta este cea mai frumoasă, sfântă, curată, adevărată, sinceră, fidelă, puternică, neschimbatoare, temerară, veşnică și necondiționată prietenie. Cei care evită prietenia cu Iisus Hristos sunt lipsiți de bucuria ce îţi dă aripi atunci când te simţi iubit necondiţionat, chiar dacă nu meriţi acest lucru, de bucuria comuniunii autentice, de bucuria dăruirii permanente, de bucuria vieții – dar prețios al lui Dumnezeu. Iubim cu iubirea cu litere mari, mari, când conștientizăm că Dumnezeu în fiecare clipă a vieții, ne face o declarație de dragoste (,,…am lăsat înaintea ta o ușă deschisã, pe care nimeni nu poate sã o închidă’’). Iubim desăvârșit, când conștientizăm că fiecare clipă a vieții trebuie prețuită și trăită frumos, că Fiecare clipă ar trebui să fie a primilor pași spre veșnicie, spre ACASĂ, când Îl căutăm pe Domnul, având model pe vameşul Zaheu.

Începem să învățăm lecțiile iubirii, când oameni înveșmântați în haina iubirii de Dumnezeu și aproapele, în haina prieteniei și comuniunii, te invită în spațiul luminos al iubirii lor, în spațiul în care vise frumoase și de folos prind aripi, în spațiul în care te simți iubit necondiționat, în spațiul în care te simți ca într-o mare familie frumoasă, armonioasă, unită și iubitoare.

Asa, am început să învăț eu ce înseamnă iubirea necondiționată, în spațiul iubirii și luminii al Bisericii ,,Sfinții Voievozi’’ din Săvinești, în sânul familiei săvineștene, de care am fost ,,adoptată’’ cu multă iubire. Și, câteva pagini din această carte sunt scrise cu creionul recunoștinței pentru vise frumoase, îndrăznețe și de folos împlinite, cu creionul iubirii și bucuriei ce îmi inundă sufletul atunci când eliberez amintiri frumoase și minunate din cufărul sufletului meu, amintiri legate de acest spațiu al iubirii și luminii lui Hristos. O să vă las, dragi cititori ai rândurilor mele, să descoperiți acest spațiu al iubirii, citind acea parte din carte în care l-am descris sincer, cu mintea, inima și sufletul meu.

Iubim autentic când descoperim și trăim starea iubirii – lumină și bogăție sufletească. Și cum vom descoperi și trăi starea iubirii – lumină și bogăție sufletească? Cum vom descoperi și trăi starea tuturor virtuților creștine și morale? Flămânzind și însetând de iubire, cerând adânc și fierbinte în fiecare clipă darul iubirii necondiționate de la Dumnezeu, păzind poruncile și împlinind legea Lui, supunându-ne deplin și desăvârșit voii Sale, cercetând și cinstind Biserica lui Hristos – Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Doar participând cu credință și iubire la viața Bisericii, simțim prezența lui Hristos în viața noastră și-nlăuntrul nostru. Și dacă Îl avem pe Hristos pe tronul inimii noastre, avem totul. Dacă ne predăm cu totul lui Hristos, urcăm treaptă cu treaptă pe scara virtuților creștine și morale, ce se înalță până la Cer, până ACASĂ în Împărăția lui Dumnezeu, unde domnește peste tot Iubirea cu aripi de lumină și bucurie sfântă.

Nu știu dacă am reușit să vă molipsesc cu foamea și setea mea de iubire, nu știu dacă am reușit să vă insuflu dorința de a trăi stările divine ale iubirii, nu știu dacă v-am insuflat dorința de a deveni soli ai iubirii de Dumnezeu și aproapele în familie, Biserică, comunitate, societate, nu știu dacă v-am insuflat dorința de a vă lărgi inima ca să încapă în ea, întregul neam, întreaga lume, cu întunericul și durererile lor și să se vindece, cu iubirea noastră infinită ce își are rădăcina în Hristos Care este IUBIRE. Nu știu dacă am reușit să vă molipsesc cu foamea și setea mea de iubire, dar îndrăznesc cu curajul ce izvorăște din iubirea mea pentru voi – frații și surorile mele întru Hristos – să mai lansez un îndemn la iubire, un îndemn la înveșmântarea noastră în lumina veșniciei.

Să deschidem larg fereastra sufletului nostru ca să intre lumina din belşug, să intre lumina cea adevărată, să intre Lumina lumii, să intre Împăratul luminii și iubirii -Hristos şi să alunge tot întunericul neiubirii noastre! Să intre Lumina, să devenim făpturi de lumină, să devenim soli ai luminii, să avem sufletul ca o floare care se înalță spre lumina dumnezeiască! Să iradiem în jurul nostru lumina lui Hristos, precum luminează luna și stelele într-o noapte întunecoasă! Să-i ajutăm pe cei din jurul nostru să nu mai orbecăiască în bezna neiubirii și necunoașterii de Dumnezeu! Să ascultăm cu credință și iubire glasul Sfintei Evanghelii și să împlinim cuvintele Mântuitorului: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate pe vârf de munte să se ascundă; nici nu aprinde cineva făclie și o pune sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl Vostru Cel din ceruri. (Matei 5, 14, 16) Să deschidem larg fereastra sufletului nostru și să privim la lumina sufletelor semenilor noștri, să nu privim cu ochii judecății doar la întunericul ce se află înlăuntrul lor! Să conștientizăm că în fiecare dintre noi strălucește o scânteie divină și să o transformăm într-un foc de lumină și iubire, care să pârjolească toate buruienile și toată neghina păcatului din sufletul nostru. Acesta să devină  o minunată grădină în care înfloresc doar florile credinței și iubirii de Dumnezeu și semeni. Să primim în suflet lumina, care aduce viață, care aduce fericire și plinătate, să fim lumină dependentă de lumina supremă, să fim următori ai lui Hristos Care a spus:  Eu sunt lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla întru întuneric. Să deschidem larg fereastra sufletului nostru să intre lumina și căldura soarelui dumnezeiesc, care să-l aprindă de dragostea cerească preaînaltă, de credința puternică și nestrămutată!

Să deschidem larg fereastra sufletului nostru ca să intre Iubirea! Să deschidem fereastra şi uşa sufletului nostru şi să-L invităm pe Hristos – Izvorul iubirii – să ne fie oaspete drag şi permanent în gândurile, inima şi sufletul nostru. Să alungăm din casa sufletului nostru pe fereastra larg deschisă, ura şi neputinţa de a iubi, să alungăm toate patimile noastre ce ne-au împiedicat să avem sufletul scăldat în razele iubirii, ce ne-au lipsit de dulceaţa Harului Sfânt. Să ne predăm sufletul iubirii lui Hristos, iubirii răstignite și înviate, să ne lăsăm mângâiaţi de adierea suavă a iubirii divine, ca să cuprindem în inima noastră întreaga lume cu bucuriile şi durerile ei, ca să îmbrăţişăm cu braţe frăţeşti și iubitoare pe aproapele nostru. Să lăsăm iubirea să fie stăpâna sufletului nostru, să lăsăm iubirea să ne înmiresmeze sufletul cu parfum de prietenie sinceră şi curată, cu parfum de dăruire, cu parfum de solidaritate și comuniune în Duhul Sfânt. Iubirea să fie stăpâna ființei noastre, ei să îi predăm cheia ușii de la cămara sufletului nostru, ca să o deschidă larg doar Mântuitorului Hristos și să o țină încuiată cu strășnicie, când vor să năvălească înlăuntru: ura, judecata, egoismul, clevetirea, mândria, nesimțirea, indiferența. Iubirea să alunge departe, departe de casa sufletului nostru, toți oaspeții nedoriți și să fie doar gazda iubitorului Hristos. Iubirea să ne păstreze sufletul curat şi pur, fiindcă doar aşa Hristos va veni şi se va sălăşlui în noi, îmbrăţişându-ne sufletul cu iubirea Sa nemărginită şi adâncă. Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (I. Ioan 4, 16)

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute ca prima cărămidă a sufletului nostru să fie cărămida iubirii și pe această temelie solidă să zidim celelalte cărămizi ale virtuţilor creștine și morale: credinţa nădejdea, bunătatea, blândeţea, adevărul, smerenia, curajul ş.a, construindu-ne astfel o casă a sufletului trainică şi frumoasă, care Îl va avea mereu oaspete drag pe Mântuitorul Hristos – Izvorul luminii, iubirii şi bunătăţii. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască iubirea, cheia cu care putem deschide Împărăţia Lui veşnică, să ne rugăm să ne ajute să urmăm doar calea luminii și iubirii, cale care ne va ajuta să nu ne rătăcim sau să ne împotmolim pe drumul spre Acasă şi să moştenim viaţa veşnică. Amin!

Vă îmbrățișez cu brațele sufletului și inimii, strâns, cu toată sinceritatea și căldura și cu iubire infinită întru Hristos Domnul!

Cristina Toma

[pro_ad_display_adzone id="95017"]