Recomandare de lectură: “Fă-ți datoria!”, de Samuel Smiles

0
81

Printre lucrările pe care celebrul scriitor scoțian Samuel Smiles (1812-1904) le-a semnat este și “Fă-ți datoria!”, o carte ce reprezintă un câștig pentru oricine o parcurge.

Redăm în continuare câteva pasaje din această lucrare, în traducerea lui I. Constantinescu – Delabaia, ediție tipărită de Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, în anul 1945.

Datoria — conştiinţa

Avea cu dânsul un vajnic luptător : Conştiinţa (Milton)

O lumină clară, veşnic aceeaşi, luminează cărările vieţii tale: datoria; în vreme liniştită ca şi în ceasuri tulburi, ea îţi va fi o călăuză sigură. („Oda vieţii.”)

De ce bârfeşti lumea, omule ? Lumea e “de o frumuseţe minunată, îmtocmită în felul cel mai bun şi mai desăvârşit. Dacă tu o crezi rea şi murdară, este fiindcă de bună seamă eşti tu însuţi rău şi cu sufletul întinat. (Marsiliu Ficinu)

Omul nu trăieşte numai pentru sine. El trebuie să lupte pentru binele altora, tot atât de mult cât pentru binele propriu. Fiecare om are datorii de împlinit, cel mai bogat ca şi cel mai sărac. Uneori viaţa oferă omului numai plăceri, alteori numai suferinţe. Dar pentru cei mai buni dintre oameni, nu plăcerea, nu desfătarea, nici măcar gloria nu pot: fi ţinta vieţii. Cel mai însemnat rost al lor este promovarea faptei bune, printr-o activitate folositoare şi inspirătoare de nădejdi.

Hirokle considera pe fiecare om ca centru al unei serii de cercuri concentrice. Întâiul cerc cuprinde pe părinte, soţie şi copii, în al doilea intră rudele ; o altă serie cuprinde pe concetăţeni, iar cel din urmă cerc include întreaga omenire.

Pentru a ne împlini totdeauna datoria către Dumnezeu şi către semenii noştri, trebuie să cultivăm toate însuşirile ce ne-a dăruit Atotputernicul şi voinţa Lui supremă să fie îndreptarul vieţii noastre. Cunoaşterea binelui şi a răului; cunoaşterea dreptăţii şi a nedreptăţii, ne fac răspunzători faţă de oameni pe pământ şi faţă de Dumnezeu în viaţa de apoi.

Câmpul datoriei este nemărginit; el cuprinde toate împrejurările, toate stările vieţii. Nu stă în voinţa noastră şi la bunul nostru plac să fim bogaţi ori săraci, fericiţii sau nefericiţi, dar, oricum am voi să fim, trebue să ne împlinim în toate datoria ; să ascultăm de glasul datoriei, oricâte iertfe ne-ar cere, orice primejdii ar trebui să înfruntăm, aceasta este adevărata esenţă a supremei vieţi conştiente.

Pentru a realiza ceva mare, trebuie să ne încordăm puterile ; să lucrăm cu răbdare şi încredere în acţiunile noastre, să nu şovăim, să nu pierdem nădejdea ; pentru idealul, pentru credinţa noastră, să ne punem în joc şi viaţa.

Unul din exemplele împlinirii datoriei, ni-l prezintă disciplina ostăşească. Să ne amintim de sentinela romană dela Pompei de acum peste 1.800 de ani, care cu preţul vieţii a stat neclintită la post, când Vezuviul îngropa sub lavă oraşul. Era o sentinelă în adevărata accepţie a cuvântului, pe când alţii împungeau fuga, soldatul sta la postul de strajă ce-i era rânduit. Fumul de pucioasă îl înnăbuşea, trupul lui se pârjoli, se mistui, se prefăcu în cenuşă, dar amintirea lui se perpetuă: coiful, lancea, scutul lui, se pot vedea şi acum în Musee Borbónica din Neapole.

Acest soldat era deprins cu ascultarea, cu disciplina; el împlinea ordinul ce i se dăduse. Fiecare trebuie să fie respectuos, ascultător faţă de părinţi, de profesori, de superiori, dacă vrea să aibă o purtare cinstită, dreaptă. Ascultarea trebuie să fie cea dintâi învăţătură a copilului; dar nici la vârsta înaintată nu trebue să ne sustragem acestei îndatoriri; trebuie să rămânem respectuoşi, ascultători faţă de mai marii noştri.

Datoria, în esenţa ei cea mai pură, este atât de poruncitoare încât în împlinirea ei nici nu trebuie să ne preocupăm de fiinţa noastră proprie; ea trebuie împlinită, fără să ne gândim la sacrificiul ce ne cere.

Să lăsăm pe Romanul de la Pompei; să trecem la un exemplu din epoca noastră: când vasul de războiu englez „Birkenhead” se scufunda pe coasta Airicei, soldaţii viteji de pe bordul vasului, după ce au coborât femeile şi copiii pe bărcile de salvare, trăgeau „focuri de bucurie”, în vreme ce piereau în valuri. Curând după sosirea acestei ştiri la Londra, ducele de Wellington se afla la un banchet al Academiei Regale. Macaulay povesteşte: „Observam că în cuvântul său de pomenire a celor scufundaţi cu vasul lor, ducele n-a pomenit niciun cuvânt despre curajul acestora, ci numai despre disciplina lor. Curajul, eroismul, el le privea, se vede, ca ceva firesc, ceva de la sine înţeles.

Datoria credincioasă, leală, cere nu numai curaj, ci şi abnegaţie. Acel Pizario, gladiatorul care se lupta cu leul, cu curajul unui leu, era înflăcărat de îndemnul spectatorilor, dar în tot timpul luptei el se gândea de bună seamă mai mult la preţul, la răsplata bănească a izbândei; nu aceasta înseamnă datorie şi conştiinţă.

„Vrei să fii mare ?”, întreba Sf. Augustin, “atunci începe prin a fi mic”. Vrei să ridici o clădire mare, înaltă? Gândeşte-te înainte de toate să durezi cu modestie o temelie solidă. Cu cât mai înaltă vrei să fie clădirea, cu atât mai adâncă trebue să fie temelia ei.

Nu uita că modestia este cununa frumuseţii. Cel mai bine îţi împlineşti datoria, umil, în tăcere şi abnegaţie, nu ca acei „specialişti” care-şi trâmbiţează isprăvile.

“Fă-ți datoria!”, Samuel Smiles