„Râsul este sunetul sufletului care dansează”

0
49

glume

  • La cumpărături soțul își așteaptă soția care întârzie cu probatul rochiilor.
    – Fiți drăguță, se adresează el unei tinere, stați puțin de vorbă cu mine că altfel nu o pot face să plecăm de aici…
  • Doi copilași petrec noaptea la bunicii lor. Când vine ora de culcare, cei doi îngenunchează lângă pat pentru a-și spune rugăciunile. Cel mai mic începe să se roage, țipând cât îl țin plămânii:
    – Mă rog pentru o bicicletă nouă, mă rog pentru un lego nou, mă rog pentru un telefon…
    – De ce țipi așa. îl întreabă fratele mai mare? Dumnezeu nu e surd!
    – Nu, dar bunica este.
  • – Draga mea, chiar e posibil ca eu să aflu tot timpul ultimul ce se întâmplă în casa asta?
    – Calmează-te, dragul meu, nu mai striga, trezești copilul…
    – Copilul??!? Care copil??
  • Un puști e dus de un prieten mai mare la o ședință de spiritism. Întrebat dacă ar dori să vorbească cu cineva, puștiul răspunde:
    – Sigur! Mi-ar plăcea să vorbesc cu bunicul.
    – Mediumul se concentrează profund, intră în transă și, după câteva minute, se aude o voce:
    – Bună seara, Ionică, sunt eu, bunicul, și-ți vorbesc din Cer!
    Puștiul răspunde emoționat:
    – Bună seara, bunicule! Dar ce cauți în Cer, că tu încă n-ai murit?!
  • – Bună ziua, doamna învățătoare! Să știți că fiul meu nu poate veni azi la școală!
    – Dar cu cine vorbesc?
    – Cu tatăl meu…
  • Mătușa își duce nepotul la Grădina Zoologică. Ajunși în fața cuștilor cu maimuțe, nepoțelul exclamă:
    – Uită-te la aia, ce bine seamănă cu tine, mătușico!
    – Să știi că e foarte nepoliticos ce spui!
    – De ce? Că maimuțele nu înțeleg ce vorbim!
  • Andrei își întâmpină tatăl, plecat de-acasă de dimineață:
    – Tata, unde ai fost?
    – La vânătoare de rațe!
    – Și ai împușcat multe?
    – Niciuna!
    – Atunci, de unde știi că ai fost la vânătoare de rațe?
  • – Cine din familia voastră este cel mai în vârstă?
    – Stră-stră-stră-străbunica.
    – Nu-i posibil așa ceva!
    – Ba e po-po-po-posibil!glume
Baner asculta RJS