Răstignirea duhovnicească

0
30

download (1)Păcatul, spune sfântul Avva Dorothei, are două laturi: una este alcătuită de faptele păcătoase, cealaltă – de pati­ma păcătoasă. Patima slujeşte drept izvor şi pricină a fap­telor păcătoase, iar faptele sunt odraslă a patimii, prin ca­re aceasta se vădeşte.

Când cineva se lasă de faptele păcătoase şi pătimaşe, păcatul – altfel spus lumea – se răstigneşte faţă de el, iar când cineva stinge şi dezrădăcinează în sine însăşi patima păcătoasă, şi el se răstigneşte faţă de păcat, altfel spus fa­ţă de lume. Astfel, de pildă, când cineva se lasă de baluri, de chefuri, de teatre, aşa încât nimeni nu îl vede vreodată făcând vreun lucru necuviincios ori în vreun loc necuviin­cios, când toţi îl află totdeauna serios şi fără lipsuri din punct de vedere moral, atunci păcatul – altfel spus lumea – a murit pentru el – altfel spus s-a răstignit faţă de el -cu această parte a sa. Dar totodată încă nu se poate spune că şi el s-a răstignit faţă de lume – altfel spus faţă de pă­cat pentru că deşi cu trupul nu face acele fapte şi nu este în acele locuri, poate fi acolo cu mintea şi cu inima. De pildă, nu este la teatru cu trupul, dar se poate gândi la el şi poate spune cu părere de rău: „ce bine ar fi să fiu acolo!” Nu este la chefuri, dar gândul lui poate găsi plă­cere în ele şi le poate dori. În toate aceste cazuri şi în cele asemenea lor, deşi păcatul şi lumea s-au răstignit faţă de el, el încă nu s-a răstignit faţă de păcat şi faţă de lume, ci încă le iubeşte, încă le doreşte şi se îndulceşte de ele. Iar dacă se înfrânează de la faptele păcătoase, face asta fie pentru că n-are bani, fie pentru că se teme de cineva, iar nu pentru că n-ar iubi păcatul şi lumea. Aşadar, este iubi­tor de lume şi iubitor de păcat, pentru că Dumnezeu Se uită nu doar la fapte, ci şi la inimă. Aşadar, trebuie nu nu­mai să ne lăsăm de faptele pătimaşe şi păcătoase, ci şi să biruim şi să stingem înseşi patimile, încât să nu ne mai gândim la nici un fel de lucruri şi de fapte pătimaşe şi să nu ne mai îndulcim de ele. Când va ajunge omul la starea aceasta, atunci va putea spune despre sine că s-a răstignit faţă de lume. Astfel, când vă veţi lăsa de toate faptele pă­cătoase, asta va însemna că lumea s-a răstignit faţă de voi, iar când veţi stinge până şi patimile asta înseamnă că şi voi v-aţi răstignit faţă de lume. Tocmai de aceea se şi face deosebire între două întoarceri către Dumnezeu: una atunci când cineva se lasă de faptele pătimaşe, păcătoase şi lumeşti şi începe să se ostenească pentru a dobândi de­prinderea faptelor celor bune, iar a doua când cineva se întoarce de la faptele cele văzute către mişcările inimii şi de la sine către Dumnezeu, când el, făcând să se sălăşluiască în sineşi frica de Dumnezeu, ia aminte la sineşi cu asprime şi taie fără milă orice gând şi simţământ nedrept, fie că acesta însoţeşte faptele, fie că le premerge, fie că le urmează, şi astfel curăţeşte fiece faptă şi o înfăţişează lui Dumnezeu ca pe o jertfă neprihănită şi ca pe o ardere de tot grasă.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ