Puterea cuvântului

0
65

Desktop-tablet-book-wallpapers-The-Book-of-Secrets-540x337Am debutat de curând, la aproape două decenii de când, copilă fiind, am început să-mi imaginez povești. De-a lungul anilor m-am confruntat de multe ori cu diverse întrebări ce pot fi rezumate într-una simplă: de ce să fii scriitor, ce mai poate face cuvântul în ziua de azi?

Literatura nu salvează pe nimeni. Literatura abia dacă le pune o pâine pe masă celor care o creează. Banii, frumusețea, diplomația, armele sunt cele care aduc puterea. Perfect de acord. Dar cuvintele sunt însăși umanitatea. Sunt baza piramidei. Sunt ziua 1, momentul 1. Fără ele am fi doar animalele din noi. Fără ele, distrugerea și creația ar fi ceva pur fiziologic și strict instinctual. Ce-i drept, poate că fără ele nu ar exista minciuna, ordinul de război, strigătul de atac, lansarea bombei nucleare, abuzul emoțional, demagogia. Pentru că nu arma ucide, ci omul care o mânuiește. Iar în război nu omul ucide, ci liderul care îl cârmuiește. Și conducătorul folosește cea mai simplă unealtă: cuvântul. Nu biciul, nu pușca, nu cătușele. Cuvântul. Înainte să-l cenzurăm însă, înainte să-l blamăm, nu trebuie să uităm că tot cuvântul ne aduce minunile de pe lume: „da” spus în fața altarului, „ma-ma”, s-a terminat războiul, e „pace”, imnul țării șoptit de pe un podium, am ajuns în sfârșit „acasă”, unde e „liniște”, unde pot să mănânc o „ciocolată” în cinci minute și pot să trăiesc toate poveștile scrise, cântate, filmate, visate.

Motivul pentru care îmi plac filmele cu scriitori este că acolo importanța cuvântului nu este nicio clipă uitată. În două seri de iarnă am văzut două comedii romantice, hollywoodiene, previzible, nicidecum filme considerate bune în accepțiunea specialiștilor. Dar premisele de la care au pornit sunt chestiuni de mare interes pentru cineva care trăiește între cuvinte.

În The Invention of Lying (2009, r. Ricky Gervais și Matthew Robinson) lumea funcționează normal, cu excepția faptului că oamenii nu pot spune decât adevărul. Nu există cenzură, minciună, nici religie și nici povești. Doar fapte. Scriitorii sunt un soi de cronicari care cercetează câte un secol și redactează scenarii bazate pe fapte reale, scenarii ce urmează a fi citite (nu jucate, pentru că nu este posibilă existența actorilor) în fața camerei. Mark Bellison este un scenarist grăsuț, sărac, care are și ghinionul de a-i fi repartizat un secol nepopular. În momentul în care Mark spune prima minciună, întreaga ordine a lumii se schimbă. În mâinile unui om egoist, această putere ar fi putut fi distructivă. Mark, în schimb, este un soi de Moise (scrie pe două cutii de pizza legile pe care Omul din Cer i le-ar fi transmis, menite să ofere speranță și câteva reguli de bună purtare) și devine cel mai mare scriitor pentru că este singurul capabil să inventeze povești.

Partizană a adevărului, am încercat de multe ori să-mi imaginez cum ar fi o lume în care nu ne manipulăm, în care minciuna nu există. Omiteam faptul că și poveștile sunt minciună. Nu am stat niciodată să mă gândesc că și ele sunt o prefacere a realității, pentru că pentru mine erau elemente firești, indispensabile. Dar odată cu filmul acela, minciuna a căpătat o valență dublă: a ascunde un adevăr, respectiv a crea un adevăr. Și am conștientizat că mint zi de zi, dimineața, când îmi beau ceaiul negru sau ciocolata caldă și scriu puțin, înainte să-mi încep cu adevărat ziua. Mint ca să prefac din nimic o lume. O lume pe care trebuie să recunosc că o confund uneori, la confluența dintre vis și trezire, cu realitatea mea.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să-mi doresc să exist într-un univers imaginat, cu atât mai mult într-unul izvorât din mine. Dar oare cum aș reacționa dacă m-aș trezi față în față cu un personaj al meu, asupra căruia aș avea puterea unui Demiurg? Precum Calvin, în Ruby Sparks (2012, r. Johnatan Dayton și Valerie Faris), care și-a scris femeia ideală și s-a trezit că universul, pervertind Legea Atracției, nu numai că i-a adus-o în viață, ci i-a prefăcut-o din nimic. Din nimicul său, din singurătate, dintr-un melanj de narcisism și neîncredere tipic scriitorilor. Calvin a iubit femeia pe care a scris-o și pentru un timp i-a lăsat liberul arbitru. Dar Ruby nu se comporta în totalitate cum ar fi vrut el, așa că s-a întors la mașina de scris și a început să îi dicteze acțiunile și emoțiile – o metaforă pentru relațiile amoroase abuzive, dar și pentru cea dintre pretențiile creatorului și imperfecțiunea creației. În felul său egotist, Calvin a iubit-o atât de mult pe Ruby încât, realizând că nu o poate stăpâni, și-a dorit să o întoarcă în mintea lui, unde îi aparținea complet. În ciuda faptului că o distrugea încetul cu încetul. Pentru o comedie romantică tipică, Ruby Sparks are o scenă care m-a tulburat: Calvin stând la mașina de scris și manevrând-o pe Ruby ca un maestru păpușar. Mania lui și confuzia ei într-un crescendo disperat. Ruperea relației, pierderea credinței. Puterea cuvântului.

M-am întrebat o clipă cum ar fi să avem o asemenea influență asupra celor din jurul nostru. Cum ar fi ca un cuvânt spus de noi să modeleze acțiunile și emoțiile altora? Și am realizat că nu ține de supranatural, ci de normal. Părinți, prieteni, copii, profesori, scriitori, mentori, modele, jurnaliști, oameni, oameni simpli, pur și simplu oameni. Ceea ce scriem, ceea ce spunem sculptează în ființa celor ce ne ascultă. Cuvintele sunt însăși umanitatea.

Cuvântul, pe care de multe ori îl neglijăm, pentru că este atât de prezent încât abia dacă-l mai remarcăm. Trecut cu vederea, ca un fulg frumos într-o săptămână de viscol, ca un „te iubesc” într-o relație foarte lungă sau un „neața” într-o prietenie și mai lungă. Numai lucrând zi de zi cu ele începi să realizezi importanța pe care fiecare o are, cum unul singur poate schimba sensul unei fraze, unei povești, unei vieți. Și atunci mă întreb cine îndrăznește să spună că literatura, cultura, cuvintele unui om drag nu salvează pe nimeni, când ele creează și ne creează și ne re-creează și ne recreează?

(de Ana Mănescu, scriitoare şi promoter cultural)

Sursa: societatesicultura.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ