Pumnul de noroi

0
37

Într-o zi un om păcătos care se întorsese la credinţa strămoşească şi ducea o viaţă cu adevărat creştinească, vorbea cu un necredincios, care-i zise:

— Cum aş putea să cred eu că Dumnezeu a luat un pumn de noroi şi a făcut din el un om?!

Credinciosul îi zise:

— Dacă nu crezi, uită-te bine la mine; eu n-am fost decât un pumn de noroi prin viaţa păcătoasă pe care am dus-o înainte, iar după ce Dumnezeu a coborât Harul Său cel Sfânt asupra mea, am ajuns şi eu om adevărat.

Necredinciosul căzu pe gânduri şi după scurt timp luă calea Bisericii şi deveni şi el un om adevărat.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016